Nichiforciuc: Drumurile formațiunilor moștenitoare ale PDM nu se vor intersecta la aceste alegeri

22 Aug. 2025, 13:22
 // Categoria: Slider // Autor:  bani.md
22 Aug. 2025, 13:22 // Slider //  bani.md

Partidele desprinse din vechiul Partid Democrat din Moldova (PDM), inclusiv formațiunea „Respect Moldova”, vor merge pe drumuri separate la alegerile parlamentare din 28 septembrie. Declarația a fost făcută de Eugeniu Nichiforciuc, vicepreședinte pentru Dezvoltare Strategică și fondator al Partidului „Respect Moldova”, în cadrul emisiunii „Gonța Media”.

Afirmația vine în contextul apelurilor lansate de fostul președinte și fondator al PDM, Dumitru Diacov, care și-a îndemnat foștii colegi să se unească la scrutinul din toamnă pentru a-și spori șansele de accedere în Parlament.

„Așezarea tuturor componentelor la masă, în condițiile actuale, reprezintă un moment depășit, cel puțin în această etapă electorală. Cred că la această întrebare se poate reveni după alegeri, în funcție de rezultate, și de luat o anumită decizie. Astăzi toate cele trei formațiuni au drumul lor. Sunt situații în care noi nu vrem să ne afiliem cu anumite persoane. Astăzi, Partidul „Respect Moldova” își urmează drumul, având în frunte numele și experiența lui Marian Lupu. Aceasta este identitatea noastră, calea pe care mergem împreună și angajamentul față de oameni”, a declarat Nichiforciuc.

În ceea ce privește apelul lui Dumitru Diacov, Eugeniu Nichiforciuc spune că îi împărtășește regretul pentru soarta PDM, distrus de decizii iresponsabile care au șters identitatea unei formațiuni construite în trei decenii.

„Pe mine, în general, mă sensibilizează domnul Diacov. Am un respect deosebit față de dumnealui, iar atunci când spune ceva o face cu suflet, din inimă și sincer. Noi avem o relație foarte bună, comunicăm și mai apelăm la un sfat, pentru că are o experiență valoroasă. Știu durerea prin care a trecut atunci când Partidul Democrat a fost redenumit în Social Democrat, la acel congres. Dumnealui a fost sigura persoană care s-a opus schimbării denumirii, iar după aceea a plecat din formațiune, declarând că poate fi membru doar al unui singur partid. Totuși, viziunea domnului Diacov de a renaște PDM, este una mai degrabă emoțională. Împărtășesc regretul său pentru soarta PDM, distrus de decizii iresponsabile și interese meschine, care au șters identitatea unei formațiuni cu istorie și tradiții, construită timp de 30 de ani”, a concluzionat Eugeniu Nichiforciuc.

25 Apr. 2026, 11:01
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
25 Apr. 2026, 11:01 // Actual //  Ursu Victor

Iranul ar putea provoca o „catastrofă digitală” în statele din Golful Persic, prin deteriorarea cablurilor submarine de transmisie a datelor, potrivit unor informații publicate de agenția Tasnim News Agency, apropiată de Corpul Gardienilor Revoluției Islamice.

Agenția a publicat o hartă a cablurilor din Strâmtoarea Ormuz și a avertizat că, în cazul în care mai multe linii ar fi întrerupte simultan fie accidental, fie intenționat „o catastrofă digitală ar zgudui statele arabe din Golful Persic”.

Potrivit datelor, cel puțin șapte cabluri de telecomunicații traversează fundul strâmtorii, inclusiv sistemele Falcon, AAE-1, TGN-Gulf și SEA-ME-WE, care conectează regiunea cu centre de date din Orientul Mijlociu, Europa și Asia. Din cauza tensiunilor diplomatice cu Teheranul, aceste cabluri sunt amplasate în principal în apele Oman, nu ale Iranului.

Deși o eventuală întrerupere ar afecta și Iranul, sursa citată susține că țara ar fi „mult mai puțin vulnerabilă”, deoarece depinde într-o măsură mai mică de aceste conexiuni.

Oficial, autoritățile iraniene nu au comentat informațiile, însă mesajul este interpretat de analiști drept o amenințare indirectă.

Experții de la Stimson Center atrag atenția că peste 15% din traficul global de date trece prin Strâmtoarea Ormuz, ceea ce face din această infrastructură una critică pentru statele din regiune, inclusiv Emiratele Arabe Unite, Qatar, Bahrain, Kuweit și Arabia Saudită.