Noi scumpiri la carburanți! Prețul benzinei depășește din nou 25 de lei

23 Ian. 2023, 15:39
 // Categoria: Au Bani // Autor:  MD Bani
23 Ian. 2023, 15:39 // Au Bani //  MD Bani

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a publicat prețul carburanților pentru data de 24 ianuarie 2023. Benzina și motorina își continuă tendința de scumpire.

Potrivit informațiilor, marți, 24 ianuarie, benzina se va scumpi cu 0,22 lei și motorina cu 0,17 lei. Mai exact, litrul de benzină va costa 25,02 lei, iar litrul de motorină 24,69 lei.

Prețul carburanților pentru 24 ianuarie 2023

De menționat că, de la 1 septembrie 2021 au intrat în vigoare modificările la legea produselor petroliere. Așadar, ANRE stabilește prețurile plafon pentru benzina cu cifra octanică 95 și pentru motorină.

Pentru mai multă diversitate și comoditate, urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

11 Mart. 2026, 17:32
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
11 Mart. 2026, 17:32 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

O investigație realizată de RISE Moldova arată că un teren public oferit gratuit pentru construcția unui centru folcloric „Lăutarii” a fost utilizat în final pentru ridicarea unui complex rezidențial, iar beneficiarii locuințelor nu au legătură cu domeniul artistic.

Potrivit investigației, în 2007 Guvernul a alocat gratuit aproape 30 de ari de teren Asociației cultural-artistice „Lăutarii”, organizație condusă de dirijorul și actualul deputat Nicolae Botgros. Terenul, situat în apropierea Gării Feroviare din Chișinău, urma să fie folosit pentru construirea unui Centru internațional folcloric care să includă o școală lăutărească, studio de înregistrări, cramă-muzeu și spații hoteliere.

În 2016, asociația a semnat un contract de societate civilă cu compania Estate Invest Company, controlată de familia fostului deputat Iurie Dîrda, pentru realizarea proiectului. Ulterior, conceptul inițial a fost modificat, iar pe lângă spațiile socio-culturale au apărut și blocuri locative.

În 2019, Guvernul condus atunci de Pavel Filip a modificat hotărârea din 2007 și a permis explicit construcția de „spații locative destinate motivării și susținerii tinerelor talente”. După această decizie, proiectul a primit autorizațiile necesare și a fost dezvoltat sub denumirea Estate Art Residence, complex format din mai multe blocuri de locuințe.

Investigația arată că una dintre clădirile proiectului, prezentată inițial drept „centru socio-cultural”, este în realitate un bloc locativ cu șase etaje, împărțit în 20 de apartamente și două spații comerciale. Imobilul, cu o suprafață de aproape 1.500 de metri pătrați, a revenit integral Asociației „Lăutarii”.

Asociația a obținut dreptul de proprietate asupra clădirii în 2019 și a început să vândă apartamentele înainte de finalizarea construcției. Majoritatea tranzacțiilor au avut loc într-o singură lună, în ianuarie 2021. La acel moment, valoarea estimată a imobilului depășea 1,2 milioane de euro, echivalentul a aproximativ 23 de milioane de lei.

Datele analizate de RISE Moldova arată că beneficiarii locuințelor nu au legătură cu orchestra „Lăutarii” sau cu domeniul artistic. Printre cumpărători se regăsesc contabili, militari, manageri sau directori de companii.

În plus, suma corespunzătoare valorii imobilelor nu apare integral în rapoartele financiare ale asociației depuse la Biroul Național de Statistică, deși în 2021 organizația a raportat venituri de peste 11 milioane de lei, mult peste anii precedenți.