Nu mai vine țarul la sultan, se duce Erdogan la Putin

23 Aug. 2023, 07:36
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
23 Aug. 2023, 07:36 // Actual //  bani.md

Președintele turc Recep Tayyip Erdogan plănuiește să viziteze Rusia pentru a se întâlni cu dictatorul Vladimir Putin pentru a discuta despre un acord privind cerealele. Întâlnirea trebuia inițial să aibă loc la Ankara, scrie Yeni Şafak.

Publicația trucă, citând surse apropiate administrației Erdogan, relatează că se pregătește vizita președintelui turc în Rusia și că este „critică” pentru un acord cu Rusia pentru extinderea acordului privind cerealele.

Potrivit interlocutorilor, Ankara aderă la poziția conform căreia crearea unei noi rute pentru exportul de cereale pe mare fără participarea Rusiei nu este o idee bună.
Datele posibile pentru vizita lui Erdogan în Rusia nu sunt cunoscute.

Mass-media a mai raportat că consilierul-șef al lui Erdogan, Akif Çağatay Kılıç, se îndreaptă spre Ucraina, iar ministrul de externe Hakan Fidan este de asemenea așteptat să viziteze Ucraina și Federația Rusă.
Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdoğan, a declarat că șeful diplomației de la Ankara, Hakan Fidan, ar putea merge în Rusia pentru discuții cu liderii de la Moscova.

Erdoğan a declarat la întoarcerea din vizita de la Budapesta, că luna viitoare, în septembrie, va încerca să discute față în față cu omologul său rus, Vladimir Putin.

Erdoğan va merge la întâlnirea liderilor G–20 ce va avea loc în India, dar și la Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite în SUA.

„Dacă găsim ocazia în acestă perioadă aglomerată, ne vom întâlni și vom vorbi cu Vladimir Putin față în față”, le-a spus președintele Turciei jurnaliștilor care se aflau în avionul prezidențial, la revenirea din Ungaria, potrivit agenției Anadolu.

Liderul de la Ankara s-a oferit din nou să medieze negocieri de pace între liderii Ucrainei și Rusiei.

Unul dintre subiectele de care Turcia este interesată este revenirea Rusiei în acordul privind exportul de cereale ucrainene pe Marea Neagră.

Rusia s-a retras din acordul „Grâne pe Marea Neagră” în luna iulie, după ce înțelegerea internațională a funcționat timp de un an.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

04 Mart. 2026, 17:18
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
04 Mart. 2026, 17:18 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) va anunța în următoarele două-trei zile dacă tarifele la energia electrică vor fi majorate sau nu. Declarația a fost făcută de directorul ANRE, Alexei Taran, care a precizat că instituția finalizează în prezent calculele privind toate componentele tarifare.

Potrivit lui Taran, pentru a stabili prețul final plătit de consumatori, regulatorul trebuie să analizeze mai întâi tarifele pentru serviciile din întreg lanțul energetic, inclusiv transportul și distribuția energiei electrice.

„Solicitările au venit de la mai mulți operatori – de la operatorul sistemului de transport, operatorii sistemului de distribuție și de la furnizori. Pentru a afla prețul final de furnizare, trebuie mai întâi să calculăm pe rând tarifele pentru serviciile de transport și distribuție, iar ulterior putem decide tariful final pentru furnizorii cu obligație de serviciu universal”, a explicat directorul ANRE.

El a precizat că instituția se află în etapa finală a calculelor și că rezultatele vor fi făcute publice în curând.

„La moment suntem în proces de finalizare a calculelor. Cred că în următoarele două-trei zile le vom definitiva și le vom publica pe site-ul agenției. Deocamdată este prea devreme să spunem cu cât vor fluctua tarifele, pentru că nu am finalizat toate calculele”, a declarat Taran.

Directorul ANRE a mai spus că doar după stabilirea tarifelor pentru transportul energiei și a componentei de distribuție pentru anul 2026 va putea fi calculat prețul final de furnizare.

La 16 februarie, Premier Energy și FEE Nord au depus la ANRE solicitări de majorare a tarifelor la energia electrică. Premier Energy a cerut aprobarea unui tarif de 3,83 lei/kWh, cu 24 de bani (6,6%) peste nivelul actual, în timp ce FEE Nord solicită 4,32 lei/kWh, cu 32 de bani mai mult decât tariful în vigoare.

Solicitările urmează să fie examinate în una dintre ședințele viitoare ale ANRE. Dacă vor fi aprobate, noile tarife se vor reflecta în facturile consumatorilor.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!