O nouă companie aeriană aterizează în Moldova

04 Aug. 2024, 19:59
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  bani.md
04 Aug. 2024, 19:59 // Bani și Afaceri //  bani.md

Compania aeriană Bees Airlines, va începe din această lună să opereze zboruri regulate din România și din Republica Moldova. Bees Airlines va conecta România (București și Suceava) și Republica Moldova (Chișinău) cu diverse destinații europene, dar și cu Egipt și Turcia, transportând în principal clienți ai tour-operatorilor.

Primul serviciu comercial va lega capitala României de Heraklion (Grecia) începând cu 5 august, operând de două ori pe săptămână până pe 12 septembrie. La sfârșitul lunii august, vor fi adăugate zboruri de la Otopeni către Praga, Tel Aviv și Verona, urmate de cele spre Karlsruhe/Baden-Baden în septembrie.

De asemenea, Bees Airlines intenționează să deschidă două rute de la Aeroportul Internațional Ștefan cel Mare Suceava la Karlsruhe/Baden-Baden și Tel Aviv, precum și o rută de la Aeroportul Chișinău la Verona.

Denumirea companiei înregistrate în România – Bees Airlines – este asemănătoare cu cea a operatorului low-cost ucrainean Bees Airline, ceea ce a dus la percepția că ar fi „urmașa” acestuia. Cu toate acestea, reprezentanții transportatorului au declarat pentru Aviation Week că noua Bees Airlines are investitori și management diferiți. „Marca a fost cumpărată de investitori, dar compania noastră este 100% românească, fără nicio legătură cu compania aeriană ucraineană”, a spus un purtător de cuvânt.

Bees Airline din Ucraina și-a lansat operațiunile în martie 2021, operând zboruri regulate și charter low-cost din Ucraina către diverse destinații din Europa și Orientul Mijlociu. Însă, în 2022, din cauza invaziei ruse și a închiderii spațiului aerian ucrainean, toate zborurile au fost anulate, iar aeronavele au fost rechemate de către locator din cauza riscurilor militare. Ulterior, Administrația de Stat a Aviației din Ucraina a revocat certificatul de operator al companiei, împiedicând continuarea operațiunilor internaționale.

Noua Bees Airlines speră să ofere servicii de calitate și să contribuie la dezvoltarea conexiunilor aeriene între România, Republica Moldova și alte destinații europene și internaționale.

Compania a fost lansată în România de antreprenorul maghiar Andrij Baganics. Antreprenorul este prezentat de termene.ro ca având domiciliul în Ucraina. Operațiunile vor fi conduse de fostul director la TAROM (Chief Procurement Officer 2017-2022) Victor Antohe, din poziția de CEO, potrivit profit.ro.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

22 Feb. 2026, 09:45
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
22 Feb. 2026, 09:45 // Actual //  Ursu Victor

Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că va majora tariful global la importuri de la 10% la 15%, după ce Curtea Supremă a SUA a decis că mecanismul utilizat de Casa Albă pentru introducerea tarifelor este ilegal. Anunțul a fost făcut de liderul american pe platforma Truth Social.

„În calitate de președinte al Statelor Unite ale Americii, ridic imediat tariful global pentru importul de bunuri și servicii […] de la 10% la nivelul complet permis și justificat juridic de 15%”, a scris Trump, acuzând că multe țări au „jefuit” economia americană timp de decenii.

Șeful de la Casa Albă a criticat dur decizia Curții Supreme, pe care a calificat-o drept „absurdă, prost redactată și profund antiamericană”, în contextul în care instanța a stabilit, cu votul a 6 judecători la 3, că Trump a acționat ilegal folosind legislația privind situațiile de urgență pentru a justifica tarifele „reciproce”.

Trump a anunțat prima rundă de taxe în februarie 2025, imediat după revenirea sa la Casa Albă. Măsurile au vizat inițial Canada, China și Mexic, pe care administrația americană le-a acuzat că nu combat suficient traficul de fentanil către SUA. Ulterior, pe 2 aprilie, Washingtonul a extins un tarif de 10% pentru importurile din aproape toate țările lumii și a impus suprataxe suplimentare pentru zeci de state considerate parteneri comerciali neloiali.

Președintele american a justificat politica tarifară prin „situația economică de urgență” provocată de deficitul comercial în creștere al SUA. Potrivit legislației comerciale din 1974, președintele poate introduce tarife pentru maximum 150 de zile fără aprobarea Congresului, însă pentru menținerea lor ulterioară este necesar votul legislativului.

Pe durata aplicării tarifelor, autoritățile americane au colectat cel puțin 133,5 miliarde de dolari de la importatori. În prezent, mai multe companii se pregătesc să ceară despăgubiri în instanță pentru aceste pierderi.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!