Paradox energetic! Moldova oprește centralele solare, în timp ce importă energie din Ucraina și România

13 Iul. 2026, 13:34
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
13 Iul. 2026, 13:34 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Producătorii de energie regenerabilă din Republica Moldova se confruntă cu o situație fără precedent, fiind nevoiți să reducă sau chiar să oprească producția după ce nu au reușit să-și vândă energia pe piață. Navitas Energy, unul dintre cei mai mari agregatori de energie verde din țară, susține că fenomenul s-a repetat pentru a doua duminică consecutiv și avertizează că, în lipsa unor măsuri urgente, investițiile în sector sunt puse în pericol.

Compania a anunțat că, pentru ziua de 12 iulie, întreaga cantitate de energie disponibilă din portofoliu a fost scoasă la vânzare pe platforma OPEM la un preț de 0,45 lei/kWh, însă aproape întregul volum disponibil în intervalul 11:00–16:00, de aproximativ 100 MW în fiecare oră, a rămas nevândut.

Potrivit Navitas Energy, traderii care au importat energie din România și Ucraina au ofertat prețuri și mai mici, în contextul în care în România s-au înregistrat prețuri negative la energie, iar exporturile sunt influențate și de taxa CBAM.

În aceste condiții, compania le-a cerut producătorilor din portofoliu să respecte strict prognozele de producție și, dacă este necesar, să reducă sau chiar să deconecteze centralele pentru a evita costurile generate de dezechilibrele din sistem.

Într-o declarație pentru BANI.MD, directorul Navitas Energy, Mihai Gidei, a afirmat că problema nu este una izolată, ci afectează întreaga regiune, însă Republica Moldova nu dispune de mecanismele de sprijin existente în alte state.

„În România și Ucraina energia ajunge în anumite ore la prețuri zero sau chiar negative. Producătorii de acolo beneficiază de diferite scheme de sprijin. În Republica Moldova asemenea mecanisme încă nu există”, a explicat Gidei.

Acesta susține că producătorii locali sunt puși în situația de a concura direct cu energia importată, deși nu beneficiază de aceleași condiții.

„Noi nu putem exporta energie în Ucraina în timpul zilei, deoarece capacitatea de transport pe această direcție este practic zero. În schimb, energia din Ucraina poate intra în Republica Moldova. Dacă Ucraina își protejează producătorii în anumite intervale orare, ar trebui analizată posibilitatea unor măsuri similare și în Republica Moldova”, a declarat directorul Navitas Energy.

Potrivit acestuia, situația s-a agravat odată cu noile reguli ale pieței energiei, intrate în vigoare la 1 iulie, care obligă producătorii să comercializeze energia exclusiv prin platforma OPEM. Totodată, noile reguli privind dezechilibrele pot transforma excedentul de energie într-un cost pentru producători, în locul unui venit.

„În anumite situații este mai avantajos să oprești centrala decât să produci energie pe care nu o poți vinde și pentru care riști să plătești penalități”, a avertizat Gidei.

Navitas Energy anunță că va sesiza autoritățile și instituțiile competente și solicită constituirea unui grup de lucru care să analizeze situația și să identifice soluții pentru asigurarea unor condiții echitabile de funcționare a pieței.

În lipsa unor intervenții, compania avertizează că producătorii vor fi nevoiți să vândă energia la prețuri „aproape gratuite”, ceea ce va reduce semnificativ veniturile și va afecta rentabilitatea investițiilor în sectorul energiei regenerabile.

28 Aug. 2026, 08:17
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
28 Aug. 2026, 08:17 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Piețele agricole internaționale dau semnale tot mai clare de alarmă, pe fondul blocării exporturilor de cereale din regiunea Mării Negre și al escaladării conflictelor care afectează rutele comerciale globale. Prețul grâului a ajuns la cel mai ridicat nivel din ultimii trei ani, după o creștere de aproximativ 45% în ultimele 12 luni și de 10% doar în ultima lună. Porumbul a urcat, la rândul său, la maximul ultimilor trei ani, cu un avans de 14% într-o singură lună.

Evoluția reaprinde temerile privind o nouă criză alimentară globală, cu efecte severe în special asupra țărilor cu venituri mici și a statelor dependente de importurile de cereale. În economiile dezvoltate, principalul risc este reapariția presiunilor inflaționiste asupra alimentelor de bază.

Situația amintește de începutul războiului din Ucraina, când blocarea porturilor ucrainene de la Marea Neagră a provocat o explozie a prețurilor la cereale. Atunci, după luni de negocieri, Rusia a acceptat în iulie 2022 un acord mediat de ONU care a permis reluarea exporturilor ucrainene.

După retragerea Moscovei din acord, Ucraina a reușit să creeze o rută alternativă de transport prin apele teritoriale ale României și Bulgariei. Potrivit Iuliei Sirko, vicepreședinta Comisiei pentru Transport din Parlamentul ucrainean, aproximativ 8.000 de nave au transportat în ultimii doi ani și jumătate circa 200 de milioane de tone de produse ucrainene către aproximativ 50 de state.

Această perioadă pare însă să se fi încheiat. De aproximativ 35 de zile, niciun transport de cereale nu ar mai fi reușit să plece din porturile ucrainene de la Marea Neagră, potrivit estimărilor citate.

Atacurile asupra infrastructurii portuare s-au intensificat puternic. Numai în ultima lună, Rusia ar fi lansat zeci de rachete asupra porturilor din regiunea Odesa, asupra navelor și infrastructurii destinate exporturilor.

În iulie, atacurile asupra rutei cerealelor ar fi fost de opt ori mai numeroase decât în întreg anul 2025. După scufundarea, la 19 iulie, a unei nave cu echipaj internațional, companiile maritime și asigurătorii au început să evite ruta Mării Negre.

Efectele sunt similare cu cele din 2022: diminuarea exporturilor și creșterea rapidă a prețurilor, chiar dacă acestea nu au revenit încă la nivelurile extreme înregistrate imediat după declanșarea invaziei pe scară largă a Ucrainei.

Problemele nu afectează doar exporturile ucrainene. Terminalele rusești de cereale din Marea Azov și Marea Neagră au fost, la rândul lor, afectate de atacurile ucrainene.

Un atac cu drone asupra Novorossiiskului, la 12 august, ar fi paralizat o parte importantă a infrastructurii prin care trece o mare parte din exporturile agricole rusești. Reacția piețelor a fost rapidă, iar analiștii avertizează că scumpirile ar putea continua dacă escaladarea militară se prelungește.

Miza este una globală. Rusia este unul dintre cei mai mari exportatori de cereale din lume, iar Ucraina se află, de asemenea, printre principalii furnizori. Împreună, cele două state acoperă o parte importantă din cererea mondială, în special pentru țările din Africa de Nord și Orientul Mijlociu.

Presiunile asupra prețurilor sunt amplificate și de scumpirea motorinei și a îngrășămintelor, pe fondul problemelor de transport prin Strâmtoarea Ormuz. Costurile mai mari pentru energie și fertilizanți riscă să afecteze inclusiv producția agricolă din alte regiuni ale lumii.

În paralel, unele exporturi energetice rusești continuă să tranziteze Marea Neagră și Bosforul. Datele satelitare analizate de Institutul pentru Studii Strategice ale Mării Negre indică tranzitul a zeci de milioane de barili de petrol și produse petroliere rusești în primele 20 de zile din august.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!