Pensionarii, dați jos din locomotivă! Cojuhari promite plăți „după lege”

16 Apr. 2025, 17:18
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
16 Apr. 2025, 17:18 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Directorul Agenției Proprietății Publice (APP), Roman Cojuhari, a declarat că procesul de disponibilizare a pensionarilor de la Calea Ferată din Moldova (CFM) se desfășoară în conformitate cu legislația și în coordonare cu sindicatele. Acesta a precizat că toți angajații care vor fi concediați vor beneficia de plățile care li se cuvin, conform prevederilor legale.

„Toate disponibilizările se fac în coordonare cu sindicatele, iar toate achitările prevăzute de legislație vor fi efectuate exact așa cum spune legea. Persoanele afectate vor primi toate plățile care le sunt cuvenite”, a declarat Cojuhari într-un comentariu pentru presă.

Potrivit acestuia, ultimele estimări arată că ar putea fi concediați în jur de 200 de angajați, însă cifra nu este definitivă: „Practic zilnic se schimbă informația”, a menționat șeful APP.

Declarațiile vin după ce directorul CFM, Serghei Cotelnic, a anunțat că aproximativ 1.000 de angajați pensionari sunt vizați de un amplu proces de reorganizare și reducere a cheltuielilor. În prezent, CFM are în jur de 5.700 de angajați, dintre care 1.000 au atins vârsta de pensionare.

Reorganizarea vizează în special eliminarea unor activități considerate neesențiale din procesul tehnologic și comasarea unor funcții. Potrivit datelor financiare recente, CFM înregistrează pierderi de circa 228 milioane de lei, iar datoriile salariale depășesc 188 de milioane de lei.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

30 Mart. 2026, 17:38
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
30 Mart. 2026, 17:38 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, afirmă că salariul de aproximativ 50.000 de lei pe care îl primește în funcția publică este suficient în contextul economic al Republicii Moldova, însă nu reflectă nivelul de responsabilitate al poziției. Declarațiile au fost făcute în cadrul podcastului Ziarul de Gardă, unde oficialul a vorbit despre diferența majoră dintre veniturile din sectorul privat și cele din funcția publică.

Junghietu a precizat că anterior avea un salariu de circa 12.000 de euro pe lună, iar după preluarea funcției de ministru a fost nevoit să-și ajusteze cheltuielile la noile realități financiare. „Acum trăiesc din salariul de ministru”, a declarat acesta, menționând că nivelul costului de viață din Republica Moldova este mai redus comparativ cu orașe precum Madrid sau Haga.

În același timp, ministrul consideră că remunerația este adecvată raportată la situația economică a țării, însă insuficientă dacă este analizată prin prisma responsabilităților funcției. „Reieșind din realitățile economice ale țării, este suficientă, dar reieșind din gradul de responsabilitate, nu”, a explicat Junghietu.

Oficialul a subliniat că, în sectorul energetic, responsabilitățile sunt considerabile, făcând referire la proiecte de amploare, de ordinul miliardelor de dolari, pe care le-a gestionat anterior în cariera sa din mediul privat.