„Perfuzia” banilor în Găgăuzia! Milioane de lei investite în infrastructura și economia locală

17 Feb. 2025, 10:53
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
17 Feb. 2025, 10:53 // Actual //  Ursu Victor

Autonomia Găgăuză are un statut unic în Republica Moldova, având un sistem fiscal propriu în care toate impozitele și taxele colectate pe teritoriul regiunii rămân în cadrul acesteia și sunt gestionate autonom. În contrast cu alte regiuni ale țării, Găgăuzia nu contribuie la bugetul de stat, însă beneficiază de transferuri financiare din partea Guvernului central pentru dezvoltare și implementarea unor proiecte de infrastructură și de dezvoltare economică.

În perioada 2022-2024, Găgăuzia a beneficiat de 151 milioane lei pentru implementarea a 10 proiecte importante. Aceste fonduri sunt menite să sprijine infrastructura regională și să creeze condiții mai bune pentru un trai mai decent locuitorilor regiune. Printre proiectele finanțate se numără reabilitarea infrastructurii publice, cum ar fi renovarea clădirilor administrative și educaționale, dar și dezvoltarea rețelelor de apă și canalizare.

În cadrul programului „Satul European”, potrivit datelor Guvernului, în ultimii doi ani, au fost implementate 19 proiecte în Găgăuzia, cu o valoare totală de peste 73 milioane lei. Aceste proiecte s-au concentrat pe reabilitarea și modernizarea infrastructurii locale. Este vorba de reabilitarea acoperișului grădiniței din Ferapontievca, renovarea Casei de Cultură din Chioselia Rusă și îmbunătățirea condițiilor de educație în școala din Joltai. De asemenea, proiectele au vizat și modernizarea primăriilor și centrelor sociale, cum ar fi primăria din Tomai și Casa de Cultură din Gaidar.

Mai multe localități, inclusiv Cișmichioi, Copceac, Cotovscoe, Carbalia, Cazaclia, Chiriet-Lunga și Cioc-Maidan, au beneficiat de aceste investiții, unele dintre ele fiind deja implementate sau finalizate, ceea ce reflectă un angajament constant în sprijinul dezvoltării infrastructurii rurale.

În ceea ce privește reabilitarea infrastructurii de apă și canalizare, trei localități din Găgăuzia au beneficiat de sisteme de alimentare cu apă, cu o valoare totală de 15 milioane lei. În plus, municipiul Comrat a primit un sprijin din partea Guvernului, cu o alocare de peste 10 milioane de dolari pentru construcția stațiilor de epurare și îmbunătățirea rețelelor de apă.

Proiectele de energie regenerabilă sunt, de asemenea, o prioritate pentru Găgăuzia. Localitățile Cotovscoe, Beșalma și Ceadîr-Lunga au beneficiat de fonduri de 9,5 milioane lei pentru implementarea de soluții ecologice în domeniul energiei regenerabile, contribuind astfel la dezvoltarea unui sistem energetic mai sustenabil.

În ceea ce privește dezvoltarea economică, Găgăuzia a primit 45 milioane lei pentru sprijinirea afacerilor locale, iar 15 milioane lei au fost alocate pentru creșterea atractivității turistice a Comratului. De asemenea, 3 milioane lei au fost investite în reabilitarea spațiilor publice din Ceadîr-Lunga, beneficiind astfel peste 22.000 de oameni. Aceste inițiative contribuie nu doar la îmbunătățirea infrastructurii, ci și la stimularea economiei regionale și crearea de noi locuri de muncă.

Fondurile alocate Găgăuziei din bugetul de stat pentru perioada 2022-2024 au fost destinate unor proiecte esențiale pentru dezvoltarea regiunii. De la infrastructura locală, educațională și culturală, la investiții în apă, canalizare și energie regenerabilă, proiectele implementate reflectă o viziune clară pentru modernizarea și dezvoltarea autonomiei găgăuze. Aceste investiții nu doar că îmbunătățesc viața cotidiană a locuitorilor, dar și contribuie la creșterea economică și turistică a regiunii, consolidând astfel autonomia Găgăuziei în contextul dezvoltării naționale.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

06 Mart. 2026, 12:30
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
06 Mart. 2026, 12:30 // Actual //  Grîu Tatiana

Din 1 aprilie, se va aplica un tarif uniform pentru serviciul de distribuție a gazelor naturale în Republica Moldova, potrivit unui proiect de hotărâre propus pentru consultări publice și care urmează să fie examinat în ședința din 10 martie a Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică.

Documentul prevede stabilirea unor tarife unice pentru distribuția gazelor, diferențiate doar în funcție de nivelul de presiune al rețelei. Astfel, tariful ar urma să fie de 387 lei pentru o mie de metri cubi pentru rețelele de presiune înaltă, 1 410 lei pentru presiune medie și 4 921 lei pentru presiune joasă.

Proiectul introduce și un mecanism de plăți compensatorii de egalizare între operatorii sistemelor de distribuție, pentru ca fiecare companie să își poată recupera veniturile reglementate. Conform metodologiei, valorile pozitive indică sumele pe care operatorii trebuie să le achite în mecanismul de egalizare, iar valorile negative reprezintă compensațiile pe care aceștia le vor primi.

Datele din anexă arată că, pentru distribuția gazelor prin rețele de presiune joasă către consumatorii finali, „Chișinău-gaz” ar urma să achite 2 490 lei pentru fiecare o mie de metri cubi distribuiți, F.P.C. „Lăcătuș” S.R.L. – 3 767 lei, iar Î.C.S. „Nord Gaz – Sîngerei” S.R.L. – 3 357 lei. În același timp, mai mulți operatori ar urma să primească compensații, printre cei cu cele mai mari sume fiind S.R.L. „Faitec-M” cu 6 990 lei pentru o mie de metri cubi, „Cimișlia-gaz”, cu 6 489 lei pentru o mie de metri cubi, „Taraclia-gaz”, cu 5 430 lei, „Ștefan Vodă-gaz”, cu 4 383 lei, „Edineț-gaz”, cu 4 171 lei și „Orhei-gaz”, cu 3 790 lei.

Mecanismul de compensare va fi aplicat pentru 17 operatori ai sistemelor de distribuție, iar fluxurile financiare vor fi gestionate de „Chișinău-gaz”, desemnată drept entitate de reconciliere. Proiectul mai prevede abrogarea hotărârilor prin care au fost stabilite până acum tarife separate pentru operatorii de distribuție.

Anterior, Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a explicat structura tarifului final al gazelor: costul de achiziție reprezintă aproximativ 60 la sută din preț, distribuția circa 28 la sută, transportul intern 2 la sută, furnizarea 4 la sută, iar restul sunt devieri tarifare și o marjă de profit.

Hotărârea ar urma să intre în vigoare din 1 aprilie 2026.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!