Permise de conducere luate cu camere ascunse și mită de până la 600 de euro: peste 650 anulate la Bălți și Edineț

25 Mart. 2026, 10:57
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
25 Mart. 2026, 10:57 // Actual //  Grîu Tatiana

Agenția Servicii Publice (ASP) a anulat 652 de permise de conducere obținute de cetățeni la Bălți și Edineț, după ce a inițiat în total 663 de proceduri de verificare a suspiciunilor de fraudă.

Directorul ASP, Mircea Eșanu, a declarat că toate persoanele vizate au fost chemate la instituție, unde li s-au prezentat probele care demonstrează neregulile.

„Este o procedură 100% legală, conform Codului administrativ, iar fiecare are dreptul să conteste decizia în instanță”, a spus Eșanu.

Aproximativ 200 de persoane s-au prezentat la audieri, iar doar 5 au acceptat să susțină din nou proba teoretică. Dintre aceștia, 3 au promovat examenul și și-au păstrat permisul.

„În rest, toate permisele au fost anulate. Nu este un moft al nostru, ci o responsabilitate. Nesiguranța în trafic duce la decese și traumatisme. Suntem cu circa 50% peste media europeană la numărul de decese în accidente rutiere. Dacă acest proces a salvat măcar o viață, a meritat efortul”, a subliniat șeful ASP.

Verificările au vizat în special centrele din Bălți și Edineț, iar în urma anchetei patru angajați au fost demiși. Unul dintre ei a fost restabilit ulterior în funcție prin decizia instanței, însă ASP a contestat hotărârea.

„Am prezentat probe video care demonstrează clar complicitatea și implicarea în procesul de fraudare”, a precizat Eșanu.

Fraudele au avut loc în perioada februarie – septembrie 2025, iar ulterior a urmat analiza înregistrărilor video. Aproape 3 terabaiți de materiale video au fost transmise către CNA și Procuratura Anticorupție.

La rândul său, reprezentantul ASP, Iacov Zavtur, a declarat că 665 de dosare au fost examinate de comisie, cu respectarea drepturilor candidaților.

„În cadrul comisiei au fost adresate întrebări candidaților și li s-a propus să susțină imediat proba teoretică, însă doar 5 au acceptat”, a menționat Zavtur.

Printre neregulile constatate se numără situații în care candidații au susținut examenul în limba rusă, dar ulterior nu au putut citi fluent întrebările, precum și cazuri în care și-au schimbat domiciliul pentru a susține examenul în alte centre, în special la Bălți.

Totodată, 10 persoane și-au recunoscut vina, declarând că au fraudat examenele cu ajutorul camerelor ascunse, iar 3 dintre acestea au plătit între 500 și 600 de euro pentru a obține permisul.

În cazul a 4 persoane nu au existat suficiente probe, iar dosarele acestora au fost clasate.

Amintim că ASP a anunțat, la sfârșitul anului trecut, despre inițierea procedurilor de anulare a circa 700 de permise de conducere, care ar fi fost obținute în mod fraudulos.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!

30 Mart. 2026, 10:35
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
30 Mart. 2026, 10:35 // Actual //  Ursu Victor

Congresul Autorităților Locale din Moldova a emis un aviz negativ asupra proiectului de lege privind modificarea cadrului normativ pentru amalgamarea voluntară a unităților administrativ-teritoriale, avertizând că prevederile actuale pot afecta democrația locală și autonomia comunităților.

Potrivit CALM, reducerea pragului de vot sau diminuarea reprezentativității în procesul decizional privind modificarea limitelor teritoriale ar putea deschide calea unor ingerințe politice arbitrare. Reprezentanții autorităților locale subliniază că, în conformitate cu Carta Europeană a Autonomiei Locale, orice modificare a limitelor teritoriale trebuie precedată de consultarea colectivităților locale, inclusiv prin referendum.

Organizația critică și eliminarea criteriului privind distanța de 25 km, considerat anterior o garanție pentru apropierea serviciilor publice de cetățeni. CALM susține că această modificare indică o tendință de centralizare și ar putea îndepărta serviciile de comunități, contrar principiului subsidiarității.

În același timp, CALM afirmă că proiectul ar urmări scopuri politice, inclusiv crearea unor unități administrative în funcție de interese electorale, și nu de nevoile reale ale populației. „Reforma trebuie să fie despre apropierea serviciilor de cetățeni, nu despre calcul electoral”, se arată în poziția organizației.

Reprezentanții autorităților locale insistă că amalgamarea voluntară nu poate fi tratată izolat și trebuie integrată într-o reformă amplă a administrației publice. Printre propunerile înaintate se numără stimulente financiare pe termen lung pentru localitățile care aleg să se comaseze, reducerea numărului de raioane, clarificarea competențelor între autoritățile locale și centrale, precum și consolidarea orașelor poli de creștere.

De asemenea, CALM propune măsuri pentru creșterea autonomiei financiare a administrațiilor locale, inclusiv alocarea integrală a impozitului pe venit către orașe, direcționarea unei părți din TVA către comunitățile rurale și redefinirea capacității fiscale pe locuitor.

Organizația solicită și creșterea atractivității funcției publice locale, prin salarii competitive, sporuri de performanță și programe de formare pentru aleșii locali, precum și crearea unui fond de cofinanțare pentru proiecte europene.

Totodată, CALM pledează pentru reducerea birocrației prin digitalizarea serviciilor publice și interconectarea registrelor naționale cu sistemele locale.

În concluzie, organizația nu susține proiectul în forma actuală și cere constituirea unui grup de lucru pentru revizuirea substanțială a acestuia. CALM atrage atenția că niciuna dintre propunerile sale nu a fost inclusă în textul analizat și își exprimă speranța că Parlamentul va ține cont de expertiza autorităților locale.