Peste 36 000 de lei pe lună pentru o familie: Moldova, mai scumpă decât Ucraina și aproape de România

02 Ian. 2026, 11:57
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
02 Ian. 2026, 11:57 // Actual //  Grîu Tatiana

Cheltuielile lunare estimate pentru o familie de patru persoane în Republica Moldova ajung la aproximativ 36 020 de lei, fără a include chiria, potrivit datelor publicate de platforma internațională Numbeo, care monitorizează prețurile și puterea de cumpărare în peste 200 de țări. Pentru o persoană singură, costurile lunare sunt evaluate la circa 10 427 de lei, în aceleași condiții, ceea ce conturează nivelul general al cheltuielilor de trai raportat la veniturile disponibile.

Analiza Numbeo arată că costul vieții în Republica Moldova este, în medie, cu 48,4% mai mic decât în Statele Unite ale Americii, iar chiriile sunt cu 63,6% mai reduse, diferență explicată atât de nivelul salariilor, cât și de structura pieței imobiliare și a consumului. În pofida acestui decalaj, cheltuielile pentru utilități și servicii de bază reprezintă o pondere semnificativă în bugetul gospodăriilor. Pentru un apartament de aproximativ 85 m², costurile lunare pentru electricitate, încălzire, apă și salubritate se ridică, în medie, la 3 285 de lei, la care se adaugă circa 145 de lei pentru un abonament de telefonie mobilă și aproximativ 183 de lei pentru internet fix.

Datele privind consumul zilnic indică prețuri relativ accesibile la alimentele de bază: un litru de lapte costă în jur de 21 de lei, o pâine de 500 g – 10 lei, un kilogram de cartofi – aproximativ 13 lei, iar carnea de pui ajunge la circa 93 de lei/kg. Pentru fructe și legume, prețurile variază în funcție de sezon, merele fiind estimate la 16–17 lei/kg, iar roșiile la aproximativ 35 de lei/kg. O masă la un restaurant ieftin este evaluată la 150 de lei, în timp ce un prânz pentru două persoane la un local de nivel mediu ajunge la circa 500 de lei, fără băuturi.

Transportul public rămâne unul dintre cele mai accesibile segmente, cu un bilet de 6 lei și un abonament lunar de aproximativ 234 de lei. În ceea ce privește locuințele, chiria pentru un apartament cu un dormitor în centrul orașelor este, în medie, de peste 10 200 de lei, iar în afara centrului – în jur de 7 300 de lei, în timp ce pentru apartamentele cu trei camere, chiriile pot depăși 19 700 de lei în zonele centrale.

În același timp, salariul mediu lunar net este estimat la aproximativ 12 199 de lei, ceea ce evidențiază presiunea pe bugetele familiilor, mai ales în cazul celor care suportă și costuri de chirie. Datele Numbeo au fost actualizate în decembrie 2025 și se bazează pe 1 457 de înregistrări colectate în ultimele 12 luni de la 126 de contributori.

Pentru comparație regională, în România, cheltuielile lunare estimate pentru o familie de patru persoane, fără chirie, se ridică la aproximativ 41 300 de lei. În Ucraina, o familie are nevoie de circa 28 500 de lei.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!

23 Apr. 2026, 14:09
 // Categoria: Oameni şi Idei // Autor:  Ursu Victor
23 Apr. 2026, 14:09 // Oameni şi Idei //  Ursu Victor

The Trump Organization, care gestionează aproape toate afacerile familiei președintelui american Donald Trump, a semnat un contract de exclusivitate pentru dezvoltările sale imobiliare din România cu compania SDC Imobiliare a omului de afaceri clujean Ștefan Berciu. Vicepreședinții organizației americane au venit acum în București să decidă asupra unuia dintre amplasamentele analizate în centrul capitalei, pentru un proiect modelat după Trump Tower din Chicago, potrivit informațiilor obținute de Profit.ro.

O parte din conducerea The Trump Organization, formată din Lawrence Glick, Vicepreședinte Executiv pentru Dezvoltare, Suzie Mills, Vicepreședinte, și românul Gabriel Constantin, de asemenea Vicepreședinte, Manager al Trump Hotels Chicago, a venit într-o vizită de lucru în Româniagăzduită de omul de afaceri clujean Avram Gal, fost președinte al PSD Câmpia Turzii, ex-liderul ALDE Diaspora și președintele asociației religioase New Life International Evangelical Association din Câmpia Turzii.

„Azi și mâine vizitează câteva locații și pe urmă conducerea Trump Organization și SDC Imobilare  vor stabili de comun acord locația, pe care o va anunța public ulterior Eric Trump, când vine în România.

După această vizită se va decide concret care va fi amplasamentul și când vor începe lucrările.

Am văzut mai multe oportunități. S-au făcut mai multe studii. Planul este să replice modelul Trump Tower din Chicago”, a declarat, pentru Profit.ro, Avram Gal.

Trump International Hotel & Tower Chicago, modelul luat acum în calcul pentru București, este un zgârie-nori cu 92 de etaje și o înălțime de 428 de metri.

Finalizat în 2009, acest punct de reper include un hotel de 5 stele cu 339 de camere, apartamente de lux și facilități precum restaurantul Terrace 16, distins cu stele Michelin, ReBar și un centru spa.

„O parte din proiect vor fi apartamente de vândut și de închiriat în regim hotelier, iar restul vor fi camere de hotel. Planul este să construiască un proiect emblematic, cu peste 30 de etaje, cel mai luxos hotel din Europa de Est.

Ei analizează fiecare detaliu și nu se grăbesc.

SDC Imobiliare este partenerul exclusiv al Trump Organization în România. Asta înseamnă că orice construiește Trump în România va fi în parteneriat cu SDC. Eu sunt prieten cu ambele părți.

Trump vrea să construiască atât în București, cât și în Cluj-Napoca, dar părerea mea e că ar începe cu cel din București. La Cluj s-au primit deja aprobările de principiu de la Primărie.

Pe mine mă interesează să vină cât mai mulți investitori în România. Și dacă vine compania aceasta, 100% vor veni și alte companii mari, pentru că dau multă credibilitate“, adaugă Avram Gal.

În Cluj, investitorii au stabilit că vor integra Trump Tower în cadrul proiectului denumit Transilvania Smart City, localizat în zona Dealul Borzaș, Strada Moș Ion Roată, cartierul Someșeni din Cluj-Napoca.

Transilvania Smart City ar deveni cel mai mare proiect imobiliar din România, dacă se va realiza conform planurilor prezentate, cu 10.000 de apartamente, mall, școli, supermarketuri, un hotel și un aparthotel, spații de birouri, parcuri și săli de conferință.

Proiectul a fost inițiat de un grup de investitori printre care Adrian Alexandrov (partenerul Elenei Udrea) și dezvoltatorul imobiliar clujean Ștefan Berciu.

Conducerea The Trump Organization a vizitat anul trecut amplasamentul din Cluj.

The Trump Organization este într-o etapă de extindere agresivă a portofoliului său imobiliar internațional cu proiecte rezidențiale de lux, hoteliere și de golf. Doar anul acesta a anunțat deschiderea unor noi proiecte Trump Tower în Tbilisi (Georgia), Gold Coast (Australia) și Wadi  Safar (Arabia Saudită).

SDC Properties se descrie pe siteul propriu drept o companie cu mai multe societăți afiliate (în Germania, Austria și România), împreună gestionând peste 40 de proiecte, care însumează mai mult de 2 milioane de metri pătrați de construcție.

Avram Gal și Ștefan Berciu împart firma Gal Steak House, prin care vor să deschisă un restaurant în Cluj-Napoca.