Planul șocant al lui Bolea: Palatul Feroviarilor, bijuteria CFM, ar putea fi vândut pentru a acoperi datoriile uriașe

25 Feb. 2025, 11:05
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
25 Feb. 2025, 11:05 // Actual //  Ursu Victor

Calea Ferată din Moldova (CFM) continuă să se confrunte cu dificultăți financiare majore, înregistrând pierderi de 228 de milioane de lei în 2024, a declarat ministrul Infrastructurii, Vladimir Bolea, în cadrul emisiunii „Cabinetul din umbră”. Potrivit oficialului, situația companiei este critică, iar activitatea curentă nu acoperă cheltuielile.

Printre soluțiile propuse de ministru se numără vânzarea unor active valoroase, inclusiv Palatul Feroviarilor, o clădire emblematică situată în centrul Chișinăului.

„Cred că administrația CFM ar trebui să scoată la vânzare Palatul Feroviarilor pentru a obține resurse financiare necesare plății salariilor. Este o decizie dificilă, dar necesară în condițiile actuale”, a subliniat Bolea.

Ministrul a amintit că, în 2023, Spitalul Feroviarilor a fost transferat sub administrarea Ministerului Sănătății, deoarece reprezenta o povară financiară suplimentară pentru companie. Cu toate acestea, datoriile continuă să crească, ajungând la peste 162 de milioane de lei la sfârșitul lunii ianuarie 2025.

În octombrie 2024, au fost alocate 60 de milioane de lei pentru a acoperi temporar salariile angajaților, însă aceste măsuri nu sunt suficiente pentru a stabiliza situația.

Vladimir Bolea a subliniat necesitatea identificării unor soluții pe termen lung pentru a asigura sustenabilitatea CFM. „Trebuie să găsim modalități și căi de dezvoltare durabilă. Altfel, aceste datorii și pierderi vor continua să afecteze grav compania și angajații săi”, a declarat ministrul.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

04 Mart. 2026, 17:18
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
04 Mart. 2026, 17:18 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) va anunța în următoarele două-trei zile dacă tarifele la energia electrică vor fi majorate sau nu. Declarația a fost făcută de directorul ANRE, Alexei Taran, care a precizat că instituția finalizează în prezent calculele privind toate componentele tarifare.

Potrivit lui Taran, pentru a stabili prețul final plătit de consumatori, regulatorul trebuie să analizeze mai întâi tarifele pentru serviciile din întreg lanțul energetic, inclusiv transportul și distribuția energiei electrice.

„Solicitările au venit de la mai mulți operatori – de la operatorul sistemului de transport, operatorii sistemului de distribuție și de la furnizori. Pentru a afla prețul final de furnizare, trebuie mai întâi să calculăm pe rând tarifele pentru serviciile de transport și distribuție, iar ulterior putem decide tariful final pentru furnizorii cu obligație de serviciu universal”, a explicat directorul ANRE.

El a precizat că instituția se află în etapa finală a calculelor și că rezultatele vor fi făcute publice în curând.

„La moment suntem în proces de finalizare a calculelor. Cred că în următoarele două-trei zile le vom definitiva și le vom publica pe site-ul agenției. Deocamdată este prea devreme să spunem cu cât vor fluctua tarifele, pentru că nu am finalizat toate calculele”, a declarat Taran.

Directorul ANRE a mai spus că doar după stabilirea tarifelor pentru transportul energiei și a componentei de distribuție pentru anul 2026 va putea fi calculat prețul final de furnizare.

La 16 februarie, Premier Energy și FEE Nord au depus la ANRE solicitări de majorare a tarifelor la energia electrică. Premier Energy a cerut aprobarea unui tarif de 3,83 lei/kWh, cu 24 de bani (6,6%) peste nivelul actual, în timp ce FEE Nord solicită 4,32 lei/kWh, cu 32 de bani mai mult decât tariful în vigoare.

Solicitările urmează să fie examinate în una dintre ședințele viitoare ale ANRE. Dacă vor fi aprobate, noile tarife se vor reflecta în facturile consumatorilor.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!