Povestea Mariei Montessor, profesoara genială care și-a abandonat fiul. Sistemul ei e folosit de milioane

Controversele continuă în jurul Mariei Montessori. Unii sunt încântați de sistemul său educațional, în timp ce alții nu pot înțelege cum ar putea avea încredere în învățăturile unei femei care și-a abandonat propriul copil.

Soarta acestei femei extraordinare este foarte interesantă. Maria Montessori a dus o luptă constantă cu convențiile și stereotipurile acelei perioade.

A reușit să devină medic în ciuda tuturor tachinărilor.

Maria era pasionată de științele exacte și visa de mică să devină medic sau inginer. Dar tatăl său nu era de acord ca ea să studieze, deoarece femeile nu au nevoie de studii. Faptul că o femeie dorea să devină medic părea complet de neconceput pentru societatea italiană de la sfârșitul secolului al XIX-lea.

Maria a reușit să susțină toate examenele și a fost admisă la facultatea de medicină. Când Montessori studia la facultatea de medicină studenții considerau prezența ei în apropierea lor indecentă. Din simplul motiv că era femeie. Pentru a-și atinge scopul a fost nevoită să depășească foarte multe obstacole.

Succesul ei academic nu a putut fi trecut cu vederea. După absolvire a devenit expert în medicina pediatrică și una dintre primele femei din istoria Italiei care au primit titlul de doctor în științe.

A decis să salveze copiii care erau considerați lipsiți de speranță.

Lucrând cu diferiți copii și vizitând mai multe orfelinate, Maria a observat că unele forme de retard, care în acel moment erau considerate drept o sentință, pot fi compensate. Acești copii se puteau dezvolta. Bazându-se pe studii și pe experiența sa a început să-și creeze propriul sistem de predare. În timpul unor congrese științifice a afirmat că o astfel de problemă ține mai mult de pedagogie și că acești copii au nevoie de un mentor.

Maria și-a creat propriile metode care au fost aplicate imediat. Profesorii au remarcat primele succese atunci când acești copii au reușit să susțină examenele.

Secretele vieții personale și despărțirea de fiul său.

Acest capitol din viața sa este foarte trist. La 28 de ani Maria Montessori dă naștere unicului său copil. Partenerul său era Giuseppe Montessano, un coleg de lucru. Maria nu s-a căsătorit niciodată și a încercat să-și țină relația și copilul departe de ochii lumii. De aceea și-a dat fiul unei familii adoptive. Nu pentru că nu-l iubea. Dar pentru că se născuse în afara căsătoriei, ceea ce înseamnă că o aștepta statutul de mamă singură. Iar un astfel de statut nu i-ar fi permis să obțină succese în carieră. Această decizie a fost extrem de dificilă pentru ea. Când fiul devenise deja adult, Maria l-a dus la ea. Mario a iertat-o și i-a susținut toate ideile, a lucrat ca traducător împreună cu ea, iar mai târziu și-a continuat activitatea și a apărat cu ardoare principiile metodei Montessori.

Calea spre faima mondială.

Maria și-a continuat studiile, a pledat pentru drepturile copiilor și ale femeilor. Ea a înțeles că aceste principii ar putea fi aplicate și în cazul celorlalți copii, dar acest lucru nu a putut fi făcut până când nu i s-a permis să lucreze cu elevii din cartierele sărace. Astfel a început istoria „caselor de copii” care au început treptat să apară în toată Italia.

Mai târziu a început să călătorească în afara Italiei, autoritatea sa a crescut și, în cele din urmă, a început să fie apreciată și în alte țări.

Care sunt principiile de bază ale acestui sistem?

Sunt destul de simple: copilul trebuie să aleagă ceea ce vrea să facă, să-și dezvolte independența și responsabilitatea. Adultul îl poate ajuta, dar indirect și fără a insista.

Sursa

Abonează-te la Telegram Realitatea.md pentru mai multe știri.

Italia continuă să atragă atenția lumii cu ofertele sale spectaculoase de case la prețul de un euro, dar în spatele acestor anunțuri se ascund costuri uriașe, birocrație sufocantă și lipsa infrastructurii. Deși ideea pare ideală pentru cei care visează la o casă în Toscana sau Sardinia, realitatea este mult mai complicată, arată o analiză realizată de Meduza, Politico și Financial Times.

Italia trece prin cea mai gravă criză demografică din istorie, cu o scădere constantă a populației de peste 16 ani. Rata natalității se află la un nivel minim istoric, iar tinerii educați părăsesc țara în căutarea unor salarii mai bune în alte state europene. Premierul Giorgia Meloni a aprobat un plan de 500.000 de vize pentru muncitori extracomunitari, pentru a compensa lipsa forței de muncă din agricultură și turism. Satele din Sardinia și din sudul Italiei sunt cele mai afectate: școlile și spitalele se închid, magazinele dispar, iar în multe localități singura sursă de venit a rămas turismul sezonier.

Programul „Case pentru un euro” a fost lansat de mai multe comune italiene pentru a repopula zonele depopulate. În teorie, oricine poate cumpăra o casă cu un euro, dar în realitate costurile de renovare pot ajunge la 200.000–600.000 de euro. Majoritatea caselor scoase la vânzare se află în stare avansată de degradare, fără acoperiș, apă sau electricitate. Autoritățile impun cumpărătorilor să restaureze imobilul în termene scurte, iar neîndeplinirea obligațiilor duce la pierderea banilor și la anularea tranzacției. În plus, un euro este doar prețul de pornire la licitație, iar în unele cazuri ofertele finale pornesc de la 6.000 de euro. Cumpărătorii trebuie să depună și un depozit de garanție, care nu este returnat dacă lucrările nu sunt finalizate.

Pentru străini, situația este și mai complicată: achiziția unei case nu oferă drept de rezidență în Italia sau în Uniunea Europeană. După victoria lui Donald Trump în SUA, comuna Ollolai din Sardinia a lansat o campanie pentru atragerea americanilor, promițând o viață liniștită „pe insula paradisului”. Un an mai târziu, niciun imobil nu fusese vândut. Între 2018 și 2024, doar zece case din Ollolai au fost cumpărate și restaurate. Localnicii sperau la un val de nomazi digitali și artiști, însă puțini s-au încumetat să investească zeci de mii de euro într-un sat fără infrastructură.

Există însă și povești cu final fericit. Fotografa spaniolă Ivo Rovira a cumpărat un imobil în Sardinia, l-a restaurat și a deschis un mic restaurant local. „Nu ne simțim turiști, ci armunjini adevărați”, spune ea. Americanii Tam și Gary Holm din Los Angeles au reușit să cumpere o casă în Sicilia după mai multe încercări, investind în total 160.000 de euro. „M-am îndrăgostit de oamenii de aici. Sunt prietenoși, ospitalieri, și orașul, deși mic, e plin de viață”, a declarat Holm pentru Business Insider.

Deși programul a atras atenția internațională, infrastructura precară, birocrația și costurile ascunse continuă să-i descurajeze pe cumpărători. Economiștii avertizează că depopularea satelor italiene riscă să provoace un nou val de criză economică în regiunile rurale, iar fără investiții serioase, nici măcar casele de un euro nu mai pot salva satele care dispar.