Pregătește-te pentru joburile de mâine. Vino la Forumul Profesiile Viitorului

12 Iun. 2024, 09:12
 // Categoria: Slider // Autor:  Soroceanu Olga
12 Iun. 2024, 09:12 // Slider //  Soroceanu Olga

Vrei să afli mai multe despre animație, game design și producție multimedia? Participă la cea de-a treia ediție a Forumului Profesiile Viitorului. În cadrul evenimentului vei face o incursiune prin industriile creative, vei descoperi competențele digitale actuale și tendințele joburilor de mâine. Evenimentul va avea loc pe 20 iunie, începând cu ora 8:30 la Mediacor, în incinta USM (str. Alexei Mateevici, 60).

La forum sunt invitați peste 600 de studenți ai Programului Profesiile Viitorului, precum și absolvenți care își doresc să se familiarizeze cu specialitățile industriilor creative. 

Participanții vor interacționa cu experți din domeniile: animație, game design, producție multimedia, robotică, IT sau fashion. De asemenea, vor participa la workshopuri practice și vor explora tendințele pieței muncii din următorii ani. Mai mult, viitorii studenți vor afla detalii despre specialități, mentori și oportunitățile de studiu sau de internship în cadrul companiilor din domeniu. 

Agenda evenimentului include: 

  • Concursul Proiectelor Creative
  • Expoziția de lucrări personale ale studenților
  • Întâlniri de orientare în carieră
  • Workshop-uri specializate 
  • Discursuri și prezentări de la profesori și partenerii programului

Nu rata ocazia de a afla mai multe despre specialitățile viitorului și de a întâlni profesioniști din industria creativă. Înregistrează-te AICI! 

Despre Programul Profesiile Viitorului

Profesiile Viitorului este un program educațional inovator, lansat pentru a pregăti studenții pentru industriile creative. Programul reunește trei universități din Moldova: Universitatea de Stat din Moldova (USM), Universitatea Tehnică a Moldovei (UTM) și Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” (UPSC), oferind specializări în Animație, Game Design și Producție Multimedia. 

Majoritatea orelor se desfășoară la Mediacor, iar studenții învață de la profesioniști care activează pe piața industriei creative. Totodată, studenții au posibilitatea de a fi angajați din primul an de studii și de a participa la diferite concursuri, conferințe sau festivaluri internaționale. 

Programul Profesiile Viitorului este dezvoltat de Asociația Companiilor de Creație COR și Mediacor, cu suportul Proiectului Tehnologiile Viitorului, finanțat de USAID, Suedia și Marea Britanie, sub egida Ministerului Educației și Cercetării și Ministerului Culturii, în parteneriat cu Universitatea de Stat din Moldova, Universitatea Tehnică a Moldovei și Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”.

Realitatea Live

27 Ian. 2026, 17:14
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
27 Ian. 2026, 17:14 // Actual //  Ursu Victor

Premierul Alexandru Munteanu a declarat că decizia Franța de a interzice anumite produse alimentare care conțin reziduuri de pesticide neaprobate în Uniunea Europeană nu este de natură să afecteze direct Republica Moldova.

Întrebat despre impactul măsurii, șeful Guvernului a precizat că subiectul a fost discutat inclusiv la nivel guvernamental, în cadrul întrevederilor de la Davos. Potrivit acestuia, autoritățile franceze au transmis că restricțiile vizează toate statele terțe, nu doar Republica Moldova, și reprezintă un răspuns la depistarea unor ingrediente toxice în anumite produse agroalimentare importate.

„Cunoscând produsele noastre, de calitate bună, nu credem că vom fi afectați de aceste măsuri. Continuăm dialogul cu partenerii francezi, dar este și un mesaj către producătorii autohtoni să fie foarte atenți”, a spus premierul. Alexandru Munteanu a subliniat că marii producători sunt, de regulă, prudenți, însă a recomandat verificări suplimentare, inclusiv cu sprijinul Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, pentru a exista certitudinea că produsele nu conțin nici măcar doze admise de pesticide.

Începând cu 8 februarie 2026, Franța va suspenda importul și comercializarea unor produse alimentare provenite din afara Uniunii Europene dacă sunt detectate reziduuri de substanțe active neaprobate în UE. Măsura se aplică atât produselor proaspete, cât și celor procesate și vizează, printre altele, mere, pere, caise, cireșe, piersici, prune, struguri de masă și pentru vin, legume, cereale, miere și alte produse apicole.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM