Preşedintele kazah îi mulţumeşte lui Putin ”pentru ajutorul inestimabil”. Peste 200 de persoane au fost ucise

10 Feb. 2022, 21:20
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
10 Feb. 2022, 21:20 // Actual //  bani.md

Preşedintele rus Vladimir Putin şi-a reiterat joi susţinerea faţă de omologul său kazah Kasîm-Jomart Tokaev, cu prilejul primei lor întâlniri după revoltele sângeroase care au zguduit Kazahstanul la începutul lui ianuarie, relatează Agerpres, care citează AFP.

Peste 200 de persoane au fost ucise în aceste tulburări provocate iniţial de o creştere a preţului la carburant şi care au dat naştere la jafuri şi înfruntări armate. Rusia a trimis o forţă militară la faţa locului.

Kasîm-Jomart Tokaev „a făcut totul pentru normalizarea situaţiei”, a spus Putin în cadrul unei conferinţe de presă comune de la Moscova, la finalul primei lor întâlniri în persoană de la încheierea crizei.

„Rusia va face totul pentru a-l susţine pe preşedintele Kazahstanului”, a adăugat el.
Tokaev a salutat la rândul său „ajutorul inestimabil al Moscovei pentru respingerea unui atac fără precedent”, autorităţile din Kazahstan afirmând, fără a furniza probe, că ţara a fost victima unor grupuri de „bandiţi” şi de „terorişti” formaţi în străinătate.
„Rusia joacă un rol extrem de important pentru asigurarea stabilităţii şi securităţii în regiunea noastră”, a maia subliniat Kasîm-Jomart Tokaev.

Această susţinere a Moscovei intervine în contextul în care preşedintele kazah a început un proces vizând reducerea influenţei predecesorului său, Nursultan Nazarbaev, care a condus ţara timp de 30 de ani.

Furia manifestanţilor în timpul revoltelor s-a îndreptat în special împotriva lui Nazarbaev care, deşi a renunţat la putere în 2019, dispune încă de o influenţă politică considerabilă.

După declanşarea acestor tulburări, Tokaev a preluat locul lui Nazarbaev în fruntea puternicului Consiliu de securitate naţională şi a partidului la putere Nur Otan şi i-a înlăturat pe apropiaţi ai predecesorului său din importante posturi cu responsabilităţi.
Luni, el a aprobat amendamente care îi reduc puterile lui Nazarbaev şi i-a retras prerogativele de coordonare a iniţiativelor în materie de politică internă şi externă.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat în ianuarie că Vladimir Putin întreţine bune relaţii atât cu Tokaev, cât şi cu Nazarbaev, şi că tranziţia în curs este o „afacere internă” a Kazahstanului.

Realitatea Live

29 Ian. 2026, 10:38
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
29 Ian. 2026, 10:38 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

În pofida tranziției accelerate spre surse regenerabile, gazul natural continuă să joace un rol-cheie în sistemele energetice ale mai multor state europene, arată o analiză bazată pe datele Băncii Mondiale pentru anii 2021–2023.

Potrivit datelor, Azerbaijan este lider absolut la ponderea gazului în producția de electricitate: 92% din energia electrică este generată din gaze naturale. Pe următoarele poziții se află Malta cu 86% și Republica Moldova cu 85%, ceea ce plasează Moldova în top 3 cele mai dependente economii europene de gaz pentru producția de electricitate.

Gazul are o importanță majoră și în Belarus, unde circa 75% din electricitate este produsă din acest combustibil. În Rusia, ponderea gazului ajunge la 45%, un nivel comparabil cu cel din Irlanda (48%), Italia (45%) și Armenia (42%).

La polul opus, există state care nu folosesc deloc gazul natural pentru producerea energiei electrice. Printre acestea se numără Elveția, Muntenegru și Estonia, care mizează pe alte surse — hidroenergie, nuclear sau regenerabile.

În ceea ce privește Republica Moldova, aceasta era dependentă de curentul de la Cuciurgan, care livra curent electric părții drepte a Nistrului. Energia era produsă din gazul rusesc, pentru care Tiraspolul nu plătea. De la 1 ianuarie 2025, Chișinăul a renunțat definit la curentul din stânga Nistrului, după ce Federația Rusă a suspendat livrările de metan în stânga Nistrului, pe care ulterior le-a reluat dar în cantități mai mici. Este vorba de 3,2 milioane metri cubi, față de 5,2 milioane cât livra înainte de suspendarea livrărilor.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!