„Prietenul meu crede că Bill Gates va microcipa omenirea”. Ce e de făcut?

23 Mart. 2021, 11:54
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
23 Mart. 2021, 11:54 // Actual //  MD Bani

Ghid succint privind comunicarea cu persoanele care cred în teoriile conspiraționale antivaccinare.

„Vaccinurile sunt foarte importante și nu sunt deloc înspăimântătoare. Într-o clipă ai scăpat!” îl asigură un marabu pe un hipopotam ezitant (și îngrozit!) în privința vaccinului, într-un desen(opens in a new tab)sovietic din 1966. Cu peste 50 de ani mai târziu, în mijlocul pandemiei globale de COVID-19, vaccinurile sunt la fel de importante ca oricând, dar mesajele mass-mediei pro-Kremlin sunt mai puțin liniștitoare.

Pe toată durata pandemiei, afirmațiile nefondate izvorâte din colțurile cele mai întunecate ale internetului, cum ar fi că „Bill Gates va folosi vaccinurile pentru a microcipa omenirea”, au luat un nou avânt în sursele pro-Kremlin. În rețelele de socializare continuă să circule(opens in a new tab) pe larg tot felul de informații înșelătoare pe teme de sănătate, provocând derută și agravând și mai mult criza sanitară.

Multă lume ar considera pur și simplu absurde afirmațiile despre „microcipurile” Microsoft din vaccinuri. Dar cum rămâne cu cei care nu le consideră absurde? Cum discutăm cu cineva care acceptă teoriile conspiraționale despre vaccinare pe care le-au găsit online?

Iată câteva sfaturi care pot fi utile:

1. Păstrați-vă calmul

Dacă întâlniți informații false sau teorii conspiraționale despre vaccinuri în rețelele de socializare, o bună regulă de bază este să raportați platformelor asemenea postări, deoarece este probabil să încalce(opens in a new tab) politicile(opens in a new tab) platformelor respective. Tolerând astfel de conținut (chiar și lăsând un comentariu negativ) poate doar să contribuie la răspândirea acestuia.

Dar dacă persoana care crede și distribuie afirmații înșelătoare și teorii conspiraționale despre vaccinuri este un apropiat – un prieten, o persoană dragă, un vecin? Declarațiile că Papa le cere credincioșilor să se vaccineze pentru a le face un serviciu companiilor farmaceutice globale pot părea ridicole, dar ironizarea, dezaprobarea sau certarea unei persoane cu adevărat preocupate de acestea poate fi contraproductivă.

Indiferent de nivelul de studii, oamenii pot avea ezitări și temeri care pot porni din îngrijorări valide legate de siguranța și eficiența(opens in a new tab) vaccinurilor. Pentru o conversație pertinentă și eficientă este esențial să îi abordăm cu respect și să le arătăm că vrem să-i ascultăm.

2. Manifestați înțelegere

Cercetările academice(opens in a new tab) conțin dovezi suficiente că avem tendința să ne formăm părerea despre vaccinuri nu doar pe baza unor date științifice sau argumente medicale, ci și în funcție de factori sociali, culturali, economici și politici, de experiențe personale și de convingeri morale. Pe scurt, motivele pentru care credem afirmații nefondate despre vaccinuri nu se limitează nici pe departe la simpla necunoaștere.

Un studiu din 2017 intitulat Nature – Comportamentul uman(opens in a new tab) a constatat relații semnificative statistic între ezitarea față de vaccinuri și valorile morale în două grupuri mari de părinți americani. Oamenii foarte ezitanți în privința vaccinurilor erau influențați de convingeri cum că vaccinurile ar polua „puritatea” corpului copiilor lor. De asemenea, aceștia considerau că guvernele nu ar trebui să „controleze” comportamentul individual.

Cei care răspândesc dezinformare înțeleg foarte bine cum să utilizeze abuziv și să exploateze asemenea convingeri. Afirmațiile nefondate din rețelele de socializare cum că vaccinurile pot modifica ADN-ul(opens in a new tab) uman sau că sunt infectate(opens in a new tab) cu HIV, malarie sau „particule 5G” invocă emoții, nu fapte. Asemenea afirmații exploatează convingeri profunde despre nevoia de a ne proteja corpul (și pe al nostru, și pe al copiilor noștri) de orice este „nenatural”, „murdar” sau „periculos”, prezentând într-o astfel de lumină vaccinurile.

Tot astfel, afirmațiile că vaccinurile împotriva COVID-19 vor fi folosite ca pretext pentru a „microcipa” și a controla omenirea urmăresc să exploateze sentimentele noastre despre libertate și autonomia individuală (la urma urmei, politicile de vaccinare evocă elemente de colectivism(opens in a new tab)).

Să ne dăm seama că pot fi manipulate convingerile morale personale este un proces dificil și neplăcut. Încercați să încurajați autoreflecția critică punând întrebări despre anxietățile și temerile legate de vaccinuri. Și fiți gata să ascultați fără a judeca.

3. Manifestați empatie

Probabil că oamenii care ezită în privința vaccinurilor nu vor să își facă rău nici lor înșiși, nici celor dragi lor. Așa cum a spus pe scurt o mamă într-o prezentare TED(opens in a new tab), când este vorba despre vaccinuri, majoritatea părinților sunt „absolut îngroziți că fac ceva greșit”.

Într-un fel, vaccinurile sunt victime ale propriului lor succes(opens in a new tab). Citim despre boli precum variola(opens in a new tab) în cărți de istorie, nu pe site-urile de știri, tocmai pentru că vaccinurile au contribuit la eradicarea lor. Însă acest lucru face ca riscul unor posibile efecte secundare ale vaccinurilor (oricât de mici ar fi ele) să fie mai „real” decât amenințarea bolii.

Oare ar putea fi valabilă explicația aceasta și pentru persoana dragă/prietenul/vecinul nostru? Se teme omul respectiv de vaccin mai mult decât de boală doar fiindcă aceasta din urmă pare o amenințare mai îndepărtată? Nu uitați că unii agenți de dezinformare, inclusiv mass-media pro-Kremlin și susținătorii acesteia, au răspândit afirmații care alimentează tocmai aceste sentimente, pretinzând, de exemplu, că criza provocată de coronavirus a fost fabricată de mass-media sau de „Big Pharma” din interese comerciale.

Găsirea unui numitor comun în ceea ce privește nevoia (sperăm) comună de a lua cea mai bună decizie pentru propria sănătate deschide oportunitatea unui dialog. Evitați să aduceți o „serie de contraargumente”, care poate duce la antagonism și enervare. Încercați să stabiliți o legătură la nivel emoțional și personal. De ce este important pentru dumneavoastră ca persoanele respectivă să ia „decizia corectă” în privința vaccinării? Recunoscând că vă îngrijorați pentru sănătatea lor, i-ați putea determina să își revizuiască opiniile. Relatările personale despre motivele pentru care aveți încredere în vaccinuri (și puteți citi mai multe despre măsurile de garantare a siguranței vaccinurilor(opens in a new tab)) pot fi adesea mai convingătoare decât raționamentele abstracte. Este important să faceți acest lucru, deoarece simpla expunere la o teorie conspirațională poate avea consecințe adverse, chiar și în rândul oamenilor care nu sunt adepții teoriei conspirației.

4. Utilizați surse de încredere

De curând, Atlantic Council(opens in a new tab) a pus în lumină cercetări care au constatat că grupurile antivaccinare online recurg la narațiuni mai complexe decât grupurile provaccinare. Mai simplu spus: afirmațiile antivaccinare rareori se referă numai la vaccinuri. Acestea abordează subiecte mai ample legate de sănătate (alternativă) și starea generală de bine. Ca atare, ele au o acoperire mai largă decât relatările tradiționale în sprijinul vaccinurilor, concentrate pe date științifice și pe comunicarea din partea agențiilor de sănătate.

De exemplu, o pagină de Facebook dedicată medicinii „alternative(opens in a new tab)” și vizând publicul ucrainean face o serie de afirmații care pun în legătură vaccinurile împotriva coronavirusului cu nanoparticulele „periculoase” și cu tehnologiile 5G. Aceeași pagină susține și miracolele medicinii ayurvedice și beneficiile cafelei pentru bolnavii de cancer.

Nu înseamnă că Ayurveda și cafeaua sunt neapărat nocive, dar oamenii care urmăresc asemenea subiecte pe rețelele de socializare se pot expune, fără să își dea seama, la informații înșelătoare și dăunătoare despre vaccinuri. În plus, dacă anumite idei sunt acceptate ca fiind adevărate de mai mulţi oameni, și noi suntem mai dispuși să le acceptăm ca atare(opens in a new tab). De aceea, prezența dumneavoastră în teoria conspirațională și în bulele de dezinformare contribuie la înrădăcinarea opiniilor respective în propria noastră gândire.

Dacă aveți pe cineva drag sau un prieten într-o bulă „alternativă” similară, încurajați-l să urmărească paginile și oamenii care distribuie conținut interesant și de încredere, bazat pe date concrete. Conectarea cu oameni de știință, membri ai lumii academice, mass-media independentă, persoane care verifică adevărul afirmațiilor pe bază de fapte și comunități similare este o modalitate bună de a ne imuniza împotriva dezinformării online, inclusiv împotriva celei despre vaccinuri.

5. Încurajați gândirea critică

Oamenii care aderă la teoriile conspiraționale consideră adesea că gândesc critic. Nu este o coincidență că sursa emblematică de dezinformare pro-Kremlin, RT, îndeamnă publicul să „fie mai sceptic”.

Însă, așa cum arată acest articol util publicat de BBC(opens in a new tab), spiritul scepticismului este, de fapt, o deschidere-cheie a gândirii raționale. Scopul nu este de a reduce curiozitatea sau scepticismul celeilalte persoane, ci de a schimba obiectul curiozității sau al scepticismului său. Și de a o determina să pună întrebări.

Teoriile conspiraționale au tendința de a înfățișa realități complexe în linii mari și generale, explicând „totul” și răspunzând dintr-un foc la toate întrebările posibile. După cum a afirmat sociologul John Gagnon(opens in a new tab), „diferența dintre o teorie științifică și o teorie conspirațională este că teoria științifică are și lacune”. În timpul pandemiei globale, certitudinea „atotștiutoare” pe care o oferă teoriile conspiraționale poate deveni o sursă de eliberare de anxietățile cotidiene. Gândiți-vă dacă s-ar putea ca persoana respectivă să recurgă la surse dubioase pentru a-și satisface nevoia de a ști(opens in a new tab).

În plus, dezinformarea se folosește nu doar în scopuri politice, ci și comerciale. Potrivit Indicelui global privind dezinformarea(opens in a new tab), companiile de tehnologie publicitară care plasează reclame pentru multe mărci cunoscute plătesc anual un sfert de miliard de dolari către mii de site-uri de dezinformare. Site-urile care susțin remedii „alternative” pentru sănătate în locul vaccinurilor conțin adesea reclame la suplimente alimentare dubioase, încercând să obțină un câștig financiar direct de la vizitatorii lor. Adepții rețelelor de socializare pot fi folosiți și ei pentru profitul agenților de dezinformare sau pentru câștiguri de renume.

Încercați să întrebați persoana respectivă în cine alege să aibă încredere când este vorba despre sănătate și vaccinuri și de ce. Încurajați-o să reflecteze asupra modului în care caută și evaluează informațiile, inclusiv să se gândească la motivele celor care distribuie mesaje antivaccinare.

6. Știți când să vă opriți

Dacă urmați acești pași, este posibil să reușiți să purtați o conversație constructivă și, în cele din urmă, să extrageți prietenul sau persoana dragă din vârtejul conspirațional. Nu vă așteptați însă la rezultate rapide.

Opiniile și sentimentele noastre despre sănătate și starea de bine sunt profund personale și complexe și este puțin probabil ca ele să se schimbe peste noapte. În plus, după cum arată Mark Lorch(opens in a new tab), profesor de comunicare și chimie la Universitatea Hull, dovezile noi creează inconsecvențe în opiniile noastre, ceea ce poate cauza disconfort emoțional. Așadar, dacă insistați prea mult, există riscul ca persoana cealaltă să găsească justificări și chiar să își întărească convingerile, în ciuda dovezilor contrare.

Manifestând compasiune față de cealaltă persoană, chiar dacă vă poziționați ferm împotriva teoriilor conspiraționale, puteți începe să schimbați atmosfera complicată și anxioasă creată de pandemia globală.

Iar dacă reușiți, puteți oricând să îi arătați prietenului, persoanei dragi sau vecinului desenul cu hipopotamul. Nu uitați: vaccinurile sunt foarte importante și nu sunt deloc înspăimântătoare!

09 Mai 2026, 11:46
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
09 Mai 2026, 11:46 // Actual //  Ursu Victor

Moțiunea de cenzură care a doborât marți Guvernul Bolojan cu două sute optzeci și unu de voturi, record absolut în istoria Parlamentului, nu e decât suprafața vizibilă a unei alegeri pe care România o amână de treizeci și cinci de ani.

Cine va fi următorul premier, ce vor face PSD și PNL, cum se vor reconfigura coaliţiile sunt întrebări tehnice, din periferia politicii. Singura miză tehnică reală e dacă forțele reformiste vor reuși să asigure o majoritate care să nu depindă de PSD și AUR.

Restul e zgomot!

Fundamental însă e cu totul altceva, refondarea României, prin demolarea arhitecturii de stat pe care comunismul a lăsat-o în picioare și pe care succesorii lui au întreținut-o cu grijă timp de mai bine de trei decenii.

Dacă România vrea cu adevărat să se despartă de comunism, nu formal, nu prin schimbarea numelui partidului, ci structural, aceasta este întrebarea fundamentală. Și aceasta este miza reală a zilei de 5 mai, nu criza guvernamentală.

De două ori am avut tot și de două ori am pierdut tot
România se află, pentru a treia oară în mai puțin de un secol, în fața aceleiași întrebări fundamentale: Ce fel de stat vrem să fim?

Prima dată a fost în 1918, după Marea Unire, când am avut și ce nu am visat. Și am „reușit” să prăbușim acest vis în mai puțin de douăzeci de ani. După Marea Unire, România a avut o șansă istorică. Își dublase teritoriul, avea legitimitate internațională solidă, resurse naturale și o constituție adoptată în 1923, printre cele mai moderne ale Europei interbelice.

Și apoi, în doar douăzeci de ani, douăzeci de ani, nu o veșnicie, a ajuns de la această promisiune la dictatura regală a lui Carol al II-lea, de acolo la regimul Antonescu și la complicitatea la Holocaust. Au urmat ocupația sovietică și cei cincizeci de ani de comunism.

Am avut tot și am pierdut tot. Și aici nu mai vorbim de vreun ghinion metafizic, ci de talentul unic de a fi ca națiune ratați ai istoriei.

Proiectul de modernizare al României Mari a fost capturat, de la bun început, de aceleași interese care se opuseseră modernizării înainte de el. Boierii s-au transformat în politicieni, politicienii în baroni, baronii în partide, dar logica a rămas neschimbată, statul există doar pentru cei care îl controlează, nu și pentru cei care îl finanțează prin muncă grea, taxe exorbitante și familii întregi plecate la muncă în străinătate.
A doua oară a fost în 1989, când Revoluția a promis ruptura cu comunismul și a livrat, în locul ei, „democrația originală”, „capitalismul de cumetrie” și „stupid people” care să voteze cele două monstruozități.

S-au întâmplat toate acestea nu pentru că românii ar fi fost incapabili de democrație, o acuză convenabilă și falsă, ci pentru că aparatul de stat, justiția, serviciile secrete și nomenclatura de partid reconvertită peste noapte în oameni de afaceri au înghițit tranziția mai repede decât a putut societatea civilă să se organizeze.

FSN a preluat puterea în numele Revoluției și a folosit-o împotriva ei. Mineriadele nu au fost accidente istorice, ci semnale decisive că există o limită clară a schimbării, iar cei care o depășesc plătesc prețul, inclusiv fizic. PCR a devenit FSN, FSN a devenit PDSR, PDSR a devenit PSD, același arbore genealogic, aceleași reflexe, aceeași filosofie. Statul nu a fost reformat, a fost cosmetizat ca decor pentru a servi interesele noilor baroni roșii.

Ludovic Orban, fost premier liberal, a spus public, după moțiune, că PSD e „un partid retrograd de sorginte comunistă, corupt până în măduva oaselor, care a blocat toate reformele în actuala coaliție”, o recunoaștere tardivă a ceea ce era evident de treizeci și cinci de ani.

Prima oară am pierdut din neștiință. A doua oară am pierdut în cunoștință de cauză. Și asta se cheamă altfel!

De ce moțiunea e doar decorul unei probleme mult mai grave
Moțiunea de marți este un al treilea astfel de moment și dacă îl pierdem și pe acesta nu vom mai avea nici un fel de circumstanțe atenuante. Ne va rămâne bocetul național ca scuză pentru nevrednicia de a nu le fi lăsat copiilor noștri un stat modern.

Scriam tot aici în noiembrie 2025 că diferența dintre reformă și refondare e simplă și profundă: Reforma înseamnă că aceeași clasă politică promite să repare ceea ce tot ea a stricat; refondarea înseamnă că actualii politicieni dispar. Că România nu mai poate fi reformată. Că trebuie refondată.

Ne-am săturat de atâtea reforme în care s-au sacrificat doar românii, niciodată guvernanții.
Între timp n-a dispărut nimeni dintre cei vinovați și n-a fost refondat nimic, și tocmai de aceea moțiunea de marți nu e o criză guvernamentală, e un simptom. Dedesubtul ei se află tot ce România a amânat sistematic de la Revoluție încoace și care acum se întoarce să ceară socoteală, ca o factură neplătită, cu penalități cu tot.

Întrebarea nu e cine guvernează luna viitoare, ci dacă România vrea, a treia oară în mai puțin de un secol, să fie altceva decât a fost.

Toate partidele, aceeași mizerie!
Extincția politică a actualelor partide este nu numai necesară, dar și inevitabilă.

Ele sunt de zeci de ani decuplate de alegători și de agendele lor, și-au abandonat funcția reprezentativă, au încetat să mai fie puntea dintre cetățean și stat, au devenit organizații profesionale și profesioniste care gestionează puterea. Pe care o administrează în numele celor de care s-au debarasat, dar fără să-i mai consulte.
Asa s-a ajuns la situația în care deși nu-i mai reprezintă pe alegători, acționează în numele lor. Iar contractul social s-a rupt fără prea mare zgomot!

Cetățeanul nu a primit ce a cerut prin vot și ce i s-a promis prin același vot, iar instituțiile și partidele au pierdut legitimitatea de care aveau nevoie.

De ce AUR și gașca nu pot fi alternativa
Ruptura e atât de adâncă încât explică mai bine decât orice analiză politică ascensiunea AUR.

Oamenii nu votează AUR pentru că programele lui sunt atrăgătoare, nici vorbă, prea puțini dintre alegătorii lui le-au citit și mai puțini le-ar putea rezuma.

Votează AUR pentru că AUR e primul semn vizibil că cineva urăște același sistem pe care îl urăsc și ei. E un vot, “împotrivă”, de ură, nu de adeziune, e o negație, nu neapărat o alegere.
Această criză masivă de încredere s-a transmis și asupra instituțiilor statului modelate la maximum de aceeași clasă politică găunoasă.

Vedem deja că partidele sunt în moarte clinică, de-abia se mai târâie prin sondaje. Ele trebuie ajutate prin vot să ajungă la tomberonul istoriei. N-au fost capabile de politici publice adecvate și inteligente, singurul lor scop a fost perpetuarea la putere și menținerea privilegiilor.

Cum altfel se explică faptul că noi tot sărăcim, din criză în criză, din reformă în reformă și din moțiune în moțiune, iar politicienii se tot îmbogățesc? Ce determinism social este acela care îi privilegiază pe cei mai puțin merituoși membri ai societății și sărăcește marea masă a cetățenilor?
Nici partidele “noi” , AUR, SOS, POT și tot spectrul ăsta de prafuri toxice distilate din legionarism reciclat, din naționalism de mahala și suveranism tembel nu pot fi alternativa nu pentru că n-ar avea aderență reală, ci pentru că au diagnosticat corect boala, dar au prescris un leac băbesc, unul care omoară pacientul.

Da, ruptura e reală! Da, sărăcia e reală! Da, disprețul clasei politice față de cetățean e real! Dar răspunsul lor la aceste adevăruri e construit pe o ficțiune, că există undeva un paradis național pierdut care poate fi recuperat prin expulzarea dușmanilor, prin ruperea de Occident, prin întoarcerea la o identitate pură pe care n-a avut-o nimeni și care n-a existat niciodată.

Programele lor ignoră legile lumii moderne, ignoră istoria reală, inclusiv ce s-a întâmplat ultima dată când România a mers pe un drum similar, în anii treizeci, și servesc o minoritate gălăgioasă care și-a impus agenda ca și cum ar fi vocea majorității tăcute. O minoritate care confundă resentimentul cu un program de guvernare. Resentimentul e un combustibil excelent pentru a câștiga alegeri, dar este catastrofal pentru a conduce un stat.

Câteva “refondări” obligatorii
Comunismul n-a fost judecat nici juridic, nici moral, iar absența acestui proces a lăsat în viață narațiunea că a fost, cumva, acceptabil, că poate chiar a funcționat.

Marele eșec al clasei politice actuale nici măcar nu este dat de atributele ei, iresponsabilă, incultă, ticăloasă și coruptă, ci de faptul că prin modul execrabil în care a condus România a făcut din comunism perioadă de referință, că le-a oferit românilor șansa de a crede în aceleași utopii, în aceeași minciună despre un paradis pierdut care poate fi recuperat, minciună servită prima dată în roșu și acum în albastru, galben și negru.
Reforma administrativă n-a fost făcută și statul a rămas organizat după logica comunistă a controlului și a obedienței față de centru: patruzeci și unu de județe, mii de primării care nu se pot susține din venituri proprii, baroni locali care tratează bugetul public ca pe un drept personal.

Reforma parlamentară a fost votată prin referendum de optzeci la sută dintre cetățeni în 2009 și ignorată șaisprezece ani de chiar cei care ar fi trebuit, conform legii, s-o aplice.

Iar omul simplu care n-a beneficiat de nici o reformă reală, al cărui spital e plin de infecții nosocomiale și al cărui copil a plecat în Occident, ajunge la o concluzie care pare absurdă, dar care e perfect logică: A fost mai bine atunci!

Aceasta nu e nostalgie, este prețul real al celor trei decenii în care statul a rămas o pradă, nu un proiect, prezentat azi sub formă de vot pentru AUR/POT/SOS.
Educația e locul unde România reproduce la fiecare generație același eșec. Un sistem construit în comunism pentru a produce obediență, nu gândire critică, a supraviețuit intact celor trei decenii de „reforme” care au schimbat programa fără să atingă esența ei.
România cheltuie dintre cei mai puțini bani din UE per elev și produce printre cele mai mari rate de abandon școlar din Europa. Nu pentru că românii ar fi mai puțin inteligenți, ci pentru că un stat care nu are nevoie de cetățeni educați nici nu investește în educarea lor.

Sistemul de educație românesc produce anual medici, ingineri și informaticieni performanți pe care îi exportă imediat în Occident, fiindcă statul n-a creat condiții pentru ca ei să rămână.

Refondarea educației nu înseamnă o nouă programă și un nou minister, înseamnă să decizi că vrei cetățeni care gândesc, nu contribuabili care tac. Iar asta, pentru o clasă politică a cărei supraviețuire depinde de pasivitatea electoratului, e cea mai periculoasă “refondare” dintre toate.

Am lăsat intenționat la urmă justiția, lighioana care consfințește prin lege jefuirea României.

Refondarea justiției e condiția tuturor celorlalte “refondări” și tocmai de aceea e cea mai ferită de orice schimbare reală.

Timp de treizeci și cinci de ani, justiția română n-a fost un pilon al statului de drept, ci articulația centrală prin care hoția și bunul plac au fost ridicate la rang de lege. Magistrații și judecătorii care ar fi trebuit să fie gardienii regulilor și-au construit, în spatele togilor, un stat paralel al privilegiilor; pensii speciale calculate la ultimul salariu, salarii de trei ori peste media națională, imunități care transformă răspunderea în ficțiune juridică.

Curtea Constituțională, instituție cheie a acestui sistem, a blocat cu consecvență orice tentativă legislativă de a atinge aceste privilegii, invocând principii constituționale pe care le interpretează cu o generozitate remarcabilă față de ea însăși și cu o severitate implacabilă față de cetățeanul obișnuit.

Sfidarea e explicită și vizibilă, magistrați condamnați pentru corupție care continuă să-și încaseze pensiile speciale, judecători care judecă dosare de corupție în timp ce propriile averi nu suportă nici o explicație credibilă, o breaslă care a confundat independența justiției cu imunitatea față de orice formă de răspundere.

Refondarea înseamnă, înainte de orice altceva, că toti cei care aplică legea trebuie să trăiască sub aceeași lege ca toți ceilalți. Nu mai mult, nu altfel. Ci exact la fel.
Doar în acest context și numai prin comparatie, Ilie Bolojan e eroul de moment. El a arătat, în zece luni de guvernare, că e posibil să conduci statul român fără să fii mișel, că schimbarea poate fi începută chiar și cu rezistența baronilor din propria coaliție, că cineva poate ieși dintr-un plen cu zâmbetul pe buze după ce a pierdut o moțiune pentru că știe că a câștigat ceva mai greu de fabricat decât o majoritate parlamentară.

Dar Bolojan nu e răspunsul la întrebarea despre ce fel de stat vrem să fim, e dovada că întrebarea poate fi pusă fără ca acela care o pune să fie imediat compromis sau cumpărat.

Mișcare civică, partide noi
Răspunsul îl poate da doar o mișcare civică și politică nouă, cu o narațiune amplă, capabilă să explice românilor ce înseamnă refondarea și de ce contează pentru cei care vin după ei.

Noua narațiune trebuie să înceapă cu o clarificare pe care clasa politică o evită sistematic, distincția relevantă nu mai e pro-european versus antieuropean.
Această axă a expirat ca instrument de analiză, fiindcă PSD se declară pro-european și blochează de șaisprezece ani reducerea numărului de parlamentari; fiindcă AUR, partid antieuropean prin definiție, susține azi exact reformele pe care partidele „pro-europene” le sabotează sistematic.

Distincția reală, singura care mai are conținut, e între cei care vor modernizarea României și cei care trăiesc din blocarea ei.
Între statul ca proiect colectiv și statul ca pradă.

Între o Românie care, în cincizeci de ani, va fi o democrație prosperă și una care va fi o versiune mai mare și mai săracă a unei democrații capturate din centrul Europei.

Cu ce începe “refondarea”
Refondarea, dacă se va întâmpla, nu înseamnă o revoluție.

Înseamnă măsuri concrete, dramatice, cu perdanți reali și rezistență reală!

reducerea parlamentului la trei sute
alegerea primarilor și a președinților de CJ-uri în două tururi
reorganizarea statului care acum e construit să servească baronii
anularea stipendiilor pentru partide din bani publici
un proces al comunismului care să explice de ce n-a fost mai bine atunci
o economie care să nu-i urască pe săraci, ci să întrebe de ce sunt atât de mulți
o politică externă care să transforme România din consumator de securitate în jucător regional real.
Nimic din toate acestea nu e posibil fără o majoritate parlamentară reformistă și nimic din toate acestea nu va veni de la PSD sau de la aliații lui de ocazie.
Rămâne să alegem. Și pentru prima oară în cei o sută opt ani de când România a ratat prima ei șansă după Marea Unire, această alegere nu mai poate fi pusă pe seama istoriei, a vecinilor, a comunismului, a tranziției furate.

Știm ce s-a întâmplat în 1918. Știm ce s-a întâmplat în 1989.

Dacă ratăm și al treilea moment, va fi prima noastră eșuare în deplină cunoștință de cauză, prima alegere conștientă de a rămâne ceea ce suntem. Iar generațiile care urmează vor ști, spre deosebire de noi, pe cine să dea vina.

SERGIU TOADER | Bucuresti, România