„Prima Casă” după 1 aprilie: beneficiarii actuali rămân protejați, noile cereri – pe lista de așteptare

03 Apr. 2026, 17:03
 // Categoria: Au Bani // Autor:  Grîu Tatiana
03 Apr. 2026, 17:03 // Au Bani //  Grîu Tatiana

Programul „Prima Casă” continuă fără modificări pentru beneficiarii actuali, însă pentru cererile noi finanțarea va depinde de resursele bugetare disponibile. Precizările au fost făcute de către Ministerul Finanțelor, după ce s-a anunțat că a fost atinsă limita alocațiilor prevăzute în bugetul de stat, iar din 1 aprilie nu se mai acceptă cereri noi spre finanțare.

Potrivit instituției, persoanele care sunt deja în program nu vor resimți schimbări.

„Dacă beneficiați deja de program, condițiile rămân aceleași”, au transmis autoritățile.

Totodată, Ministerul Finanțelor afirmă că procesul de validare continuă și după 1 aprilie, dar nu toate dosarele vor primi imediat finanțare.

„Dacă sunteți eligibili și cererea este validată, veți fi incluși pe lista de așteptare, iar finanțarea depinde de alocările bugetare ulterioare”, precizează instituția.

Autoritățile dau asigurări că mecanismul de garantare rămâne intact: „Componenta de garantare nu este afectată”.

În același timp, cererile depuse până la 31 martie vor fi examinate în continuare după regulile existente.

„Dacă ați depus cererea până la 31 martie 2026 și aceasta este eligibilă, ea va fi validată și finanțată conform programului”, mai spune instituția.

Pentru cei care au deja dosarele aprobate, sprijinul financiar va continua ”în regim obișnuit”.

Anterior, deputatul Ion Chicu a criticat modificările aduse programului „Prima Casă”, într-un schimb de replici cu Radu Marian. Fostul premier a acuzat că programul, inițial conceput pentru tineri cu venituri modeste, a fost „denaturat” prin majorarea plafonului de achiziție de la un milion la 2,5 milioane de lei, ceea ce ar fi dus la creșterea artificială a prețurilor și la epuizarea rapidă a fondurilor pentru compensații.

20 Mai 2026, 11:15
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
20 Mai 2026, 11:15 // Actual //  Grîu Tatiana

Republica Moldova va crea, în premieră, rezerve strategice de carburanți, după ce Guvernul a aprobat proiectul de lege privind securitatea aprovizionării cu produse petroliere. Autoritățile spun că măsura este necesară pentru ca țara să poată face față unor eventuale crize energetice, blocaje de import sau scumpiri provocate de tensiunile internaționale.

Proiectul, elaborat de Ministerul Energiei, prevede crearea unui sistem național de stocuri de urgență pentru benzină, motorină și alte produse petroliere. Astfel, statul va avea rezerve suficiente pentru a interveni rapid în cazul unor probleme majore de aprovizionare.

Potrivit documentului, Moldova va trebui să dețină stocuri echivalente cu minimum 90 de zile de importuri nete sau 61 de zile de consum intern, după modelul aplicat în Uniunea Europeană. Gestionarea rezervelor va fi făcută de o Entitate Centrală de Stocare, care urmează să fie creată sau desemnată de Guvern.

Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a declarat că proiectul vine într-un context internațional tot mai instabil, marcat de conflicte și tensiuni geopolitice care afectează piețele energetice.

„Evoluțiile geopolitice recente, inclusiv tensiunile din Orientul Mijlociu, au arătat încă o dată cât de fragilă poate fi stabilitatea piețelor internaționale de energie și a lanțurilor de aprovizionare cu produse petroliere. În astfel de condiții, securitatea aprovizionării nu mai este o noțiune tehnică sau abstractă, ci se reflectă direct în prețurile de la pompă, în mobilitatea oamenilor și în funcționarea economiei de zi cu zi”, a declarat ministrul.

Autoritățile amintesc că Republica Moldova depinde aproape integral de importurile de carburanți, deoarece nu are producție proprie de țiței și nici rafinării. În aceste condiții, orice criză externă sau blocaj logistic poate afecta rapid piața internă și prețurile la pompă.

Modelul propus prevede împărțirea responsabilităților între stat și companiile petroliere. Jumătate din obligația de stocare va reveni Entității Centrale de Stocare, iar cealaltă jumătate importatorilor de produse petroliere.

Implementarea sistemului va avea loc treptat, pe parcursul a opt ani, iar nivelul complet al rezervelor strategice urmează să fie atins până la 1 iulie 2034. Cel puțin jumătate dintre stocuri vor trebui păstrate pe teritoriul Republicii Moldova, iar restul vor putea fi depozitate în alte state, în baza unor acorduri bilaterale.

Proiectul prevede și instituirea unei contribuții speciale pentru finanțarea rezervelor de urgență. În perioada de tranziție, aportul estimativ va fi de 0,48 lei pentru fiecare litru de benzină, motorină sau kerosen și pentru fiecare kilogram de GPL și păcură. Banii vor fi folosiți pentru achiziția combustibilului, depozitarea și administrarea rezervelor strategice.

În cazul unei crize, utilizarea stocurilor de urgență va fi decisă în cadrul mecanismului național de management al crizelor, pentru ca statul să poată interveni rapid și să evite probleme majore de aprovizionare.