Propagandiștii ruși, criză de nervii după ce Putin a primit mandat de arestare. Simonian amenință cu un „atac nuclear”

18 Mart. 2023, 05:22
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
18 Mart. 2023, 05:22 // Actual //  bani.md

Propagandiștii rusi îi amenință pe judecătorii Curții Penale Internaționale de la Haga și pe cei care decid sa pună în aplicare decizia lor privind arestarea lui Vladimir Putin.

Propagandista Margarita Simonian a sugerat că Rusia va lansa un atac nuclear asupra țării care îl arestează pe liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, potrivit deciziei Curții Penale Internaționale. Ea a scris despre asta pe contul ei de Telegram.

„Aș dori să mă uit la țara care, conform deciziei de la Haga, îl va aresta pe Putin. În opt minute. Sau cât va dura să zboare o rachetă către capitala sa”, a scris ea.

De asemenea, propagandistul Anton Krasovsky i-a amenințat pe judecătorii Curții Penale Internaționale cu moartea. El ar vrea să incendieze clădirea Curții Penale Internaționale.

„Cred că în această seară un număr de judecători ai Curții Penale Internaționale ar trebui să moară în mod tragic pe neașteptate, iar clădirea acestei organizații ar trebui să ardă din cauza unui scurtcircuit în cablajul electric”, a scris el.

Fostul agent KGB, teroristul Igor Ghirkin-Strelkov a scris pe Telegram că nu a fost surprins de o astfel de decizie a Curții. De asemenea, a făcut aluzie la o „etapă următoare”.

„În ceea ce privește sancțiunea arestării lui Putin: în anul 2014, în septembrie, am prezis această etapă de „gătire lentă a broaștei” dacă… Acum „dacă” a devenit realitate, următoarea etapă este chiar după colț”, a scris el.

Viaceslav Volodin, șeful Dumei de Stat a Federației Ruse, a reacționat la decizia CIJ. El a declarat că Federația Rusă consideră atacurile asupra lui Putin drept o agresiune împotriva Rusiei.

„Hârtiile curții extraterestre de la Haga nu se aplică Rusiei”, a spus Volodin.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

18 Apr. 2026, 12:11
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
18 Apr. 2026, 12:11 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Volumul depozitelor noi atrase în Republica Moldova a ajuns la 27,254 miliarde de lei în luna martie 2026, potrivit datelor publicate de Banca Națională a Moldovei. Aproape 70% din sumă provine de la mediul de afaceri, în timp ce populația a contribuit cu circa 30%.

Companiile au plasat majoritatea banilor în depozite la vedere. Astfel, depozitele în lei ale mediului de afaceri au însumat aproape 14,9 miliarde de lei, la o dobândă medie de 2,47%, iar cele în valută peste 3,2 miliarde de lei, la doar 0,96%. Depozitele la termen ale firmelor au fost semnificativ mai mici aproximativ 666 milioane de lei în moneda națională și 213 milioane în valută, însă cu dobânzi mai ridicate, de până la 4,59% în lei.

Pe segmentul populației, depozitele la vedere au totalizat circa 5,4 miliarde de lei în lei și 74 milioane în valută, cu dobânzi sub 1%. În schimb, depozitele la termen au ajuns la peste 2 miliarde de lei în moneda națională, remunerate cu o rată medie de 5,48%, și aproape 700 milioane în valută, la 1,28%.

Datele mai arată că cele mai atractive pentru persoane fizice rămân depozitele pe termene medii și lungi, unde dobânzile depășesc 5,5% în lei. În același timp, pentru companii, lichiditatea imediată primează, ceea ce explică ponderea mare a depozitelor la vedere, chiar dacă acestea sunt mai slab remunerate.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!