Putin sparge frontul UE. Care sunt ţările care sunt gata să plătească în ruble gazul rusesc

01 Mai 2022, 22:25
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
01 Mai 2022, 22:25 // Actual //  bani.md

Potrivit Financial Times, unele dintre cele mai mari companii energetice europene se pregătesc să folosească un nou sistem de plată în ruble care riscă să slăbească sancţiunile UE şi unitatea blocului european.

Unii operatori de gaze din Germania, Austria, Ungaria şi Slovacia intenţionează să deschidă conturi în ruble la Gazprombank în Elveţia. Printre acestea, ziarul citează Uniper din Düsseldorf şi OMV din Viena.

Potrivit Bloomberg, citând o sursă apropiată Gazprom, „patru cumpărători europeni de gaze au plătit în ruble şi 10 au deschis conturi la Gazprombank”.

Valdis Dombrovskis, vicepreşedintele executiv al Comisiei Europene, a subliniat că este la latitudinea companiilor individuale care au semnat contracte cu Gazprom să le interpreteze. Dar i-a îndemnat să respecte ceea ce scrie în acte: „Preţurile se convin în euro sau dolari”. Subliniind incorectitudinea mişcării Rusiei, el a adăugat apoi: „Este important să păstrăm unitatea UE în acest sens, aşa cum a spus preşedintele von der Leyen, nu ar trebui să cedem acestui tip de şantaj”.

06 Apr. 2026, 16:22
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
06 Apr. 2026, 16:22 // Actual //  Ursu Victor

Primarul orașului Strășeni, Valentina Casian, susține că majorarea impozitelor pentru imobilele neîngrijite sau abandonate nu reprezintă o decizie arbitrară a autorităților locale, ci aplicarea prevederilor legale existente.

Potrivit edilului, măsura are la bază articolul 280 din Codul Fiscal, care permite majorarea taxelor cu până la 300% pentru bunurile imobile și terenurile nelucrate.

„Consiliul municipal nu a aprobat nimic nou, ci doar pune în aplicare prevederile Codului fiscal”, a declarat Valentina Casian.

Primarul a explicat că regulamentul vine în contextul existenței mai multor imobile abandonate în oraș, care pot reprezenta un risc pentru siguranța publică, inclusiv prin favorizarea infracțiunilor sau a altor ilegalități.

În acest sens, urmează să fie creată o comisie specială care va identifica și evalua aceste imobile. Ulterior, pentru fiecare caz în parte va fi stabilit gradul de uzură, iar nivelul impozitului va fi determinat în funcție de starea concretă a bunului.

Un regulament aprobat de Consiliul municipal Strășeni pe 26 martie 2026 a generat nemulțumiri în rândul locuitorilor, după ce prevede majorarea impozitului pe bunurile imobile cu până la 300% pentru proprietățile considerate „neîngrijite”. Documentul stabilește criterii clare de identificare a clădirilor și terenurilor degradate, inclusiv a terenurilor agricole nelucrate timp de doi ani consecutivi. Conform prevederilor, o comisie specială va efectua controale în teren, va evalua starea imobilelor și va notifica proprietarii, oferindu-le un termen pentru remedierea situației, în caz contrar urmând a fi aplicate majorări semnificative de taxe.

Reglementările din Codul fiscal oferă consiliilor locale dreptul de a majora impozitul până la 300% pentru clădirile și terenurile neîngrijite situate în intravilan și terenurile agricole nelucrate timp de doi ani consecutivi. Criteriile de încadrare în categoria clădirilor și terenurilor neîngrijite se adoptă prin decizia autorității reprezentative și deliberative a administrației publice locale.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!