Radu Marian anunță „Black Friday” la Aeroportul Chișinău

19 Iun. 2023, 10:54
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
19 Iun. 2023, 10:54 // Actual //  bani.md

A fost deja elaborată o nouă politică tarifară, care ar putea reduce taxele aeroportuare cu până la 70% pentru companiile aeriene în funcție de numărul de pasageri transportați și numărul de rute noi, susține într-o postare deputatul PAS, Radu Marian

„A fost anunțată eliminarea graduală a taxei de modernizare. Așadar, începând cu 1 iulie, taxele totale se vor reduce de la 21 la 16 euro, iar de de la 1 ianuarie, la 12 euro, la care se vor adăuga diferite reduceri”, a precizat Marian.

Deputatul mai spune că în ultimele săptămâni au fost inițiate discuții cu peste 20 de companii aeriene, multe dintre ele low cost, cărora li s-a prezentat noua politică tarifară. Toate instituțiile statului sunt implicate în acest proces de discuții și atragere a noilor companii – guvernul, administrația aeroportului, ministerele de resort, Autoritatea Aeronautică Civilă, dar și deputați.

„În următoarele zile este planificată o nouă ședință cu Ryanair, unde le vom prezenta noile tarife aeroportuare. În al doilea rând, au fost inițiate negocieri cu una cele mai mari companii de handling din lume (handler – companie care se ocupă de transferul pasagerului de la poartă/gate la avion), o companie care lucrează și cu Ryanair și Wizzair. Dincolo de servicii de calitate, această companie de handling ne va putea ajută să atragem alte companii aeriene”, a mai spus Marian.

Taxa aeroportuară de modernizare a fost redusă la 4,5 euro față de 9 euro cât era în prezent. Premierul Dorin Recean declara că taxa aeroportuară va fi redusă, dar nu și anulată.

Până la revizuire, taxele de la Aeroportul Chișinău per pasager se ridicau la 25 de euro, care includeau și taxa de 9 euro, care a fost mărul discordiei și condiția companiilor low-cost ca să vină în Republica Moldova.

Taxele aeroportuare mari împiedică operatorii low-cost din UE să vină în Republica Moldova. Or, în țările vecine operatorii low-cost operează curse spre diferite destinații la prețuri care variază între 15 – 30 de euro. RyanAir a avut mai multe tentative de a veni în Republica Moldova, dar a refuzat din cauza taxelor mari.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

17 Sept. 2026, 18:20
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
17 Sept. 2026, 18:20 // Actual //  Grîu Tatiana

Războiul purtat de Statele Unite împotriva Iranului a ajuns la șase luni și a generat deja costuri de aproximativ 38 de miliarde de dolari, potrivit unei evaluări a Congressional Budget Office (CBO), instituția nepartizană care oferă analize bugetare pentru Congresul american. Dacă ostilitățile continuă, cheltuielile ar putea crește cu aproximativ 3 miliarde de dolari în fiecare lună.

Estimarea include costurile înregistrate până la 1 august și vine în contextul în care administrația președintelui Donald Trump caută soluții pentru încheierea conflictului și redeschiderea completă a Strâmtorii Hormuz, una dintre principalele rute maritime pentru transportul mondial de energie.

CBO avertizează că efectele războiului s-ar putea resimți și în economia americană. Conflictul ar putea majora inflația din SUA cu aproximativ 0,5 puncte procentuale în primele trei luni ale anului 2027, în principal din cauza perturbărilor de pe piețele energetice.

Costurile estimate de CBO sunt apropiate de cifra de 37,5 miliarde de dolari prezentată în iulie de secretarul american al Apărării, Pete Hegseth. O parte importantă a cheltuielilor este legată de consumul accelerat de muniții. Potrivit CBO, refacerea anumitor stocuri americane ar putea dura aproximativ cinci ani, iar deficitul unor categorii de muniții, inclusiv al interceptoarelor pentru sistemele de apărare antirachetă, ar putea limita opțiunile Pentagonului în cazul unui nou conflict major.

În timpul audierilor din Senat, Hegseth a cerut aproape 90 de miliarde de dolari pentru refacerea rezervelor de muniții și a avertizat asupra unor posibile deficite critice. Administrația Trump respinge însă evaluările privind o eventuală lipsă de muniții. Casa Albă susține că armata americană dispune de suficiente resurse pentru atingerea obiectivelor stabilite de președinte, iar Pentagonul a negat, la rândul său, existența unei penurii care să-i afecteze capacitatea de operațiuni.

Cifra de 38 de miliarde de dolari nu reprezintă însă costul total al conflictului. CBO nu a inclus în calcul anumite cheltuieli, printre care cele generate de atacurile recente asupra navelor comerciale din Strâmtoarea Hormuz și de loviturile asupra unor instalații militare americane din regiune. De asemenea, nu sunt incluse costurile dobânzilor pentru împrumuturile contractate pentru finanțarea războiului, care ar putea adăuga alte zeci de miliarde de dolari.

Conflictul pune presiune și mai mare pe finanțele Statelor Unite, în condițiile în care datoria publică totală a SUA a depășit 40 trilioane de dolari în august.