Scandal la Chișinău după ce lidera partidului pro-rus Șor a acuzat că Maia Sandu ”comite un genocid împotriva evreilor”

19 Iun. 2023, 06:49
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
19 Iun. 2023, 06:49 // Actual //  bani.md

Ambasadorul Israelului în Republica Moldova, Joel Lyon, şi-a exprimat nemulţumirea duminică, 18 iunie, după comentariile deputatei Partidului ŞOR, Marina Tauber, care a afirmat că ”Maia Sandu, susţinută de UE, comite un genocid împotriva evreilor”.

Ambasadorul Israelului a cerut autorităţilor de la Chişinău o reacţie clară în legătură cu această declaraţie, transmite Deschide.md.
”Comentariile jignitoare făcute de Marina Tauber, membru al Parlamentului Republicii Moldova şi vicepreşedinta Partidului ŞOR, sunt inacceptabile. Folosirea Holocaustului pentru a justifica acuzaţii false intră sub incidenţa TheIHRA (Alianţa Internaţională pentru Comemorarea Holocaustului) a definiţiei antisemitismului. În calitate de ambasador al Israelului şi copil al unui supravieţuitor al Holocaustului, condamn aceste comentarii şi îndemn guvernul Republicii Moldova să acţioneze împotriva tuturor formelor de denaturare şi negare a Holocaustului, mai ales atunci când acestea provin de la reprezentanţi ai parlamentului”, a scris diplomatul pe contul său de Twitter.

16 Iul. 2026, 12:02
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
16 Iul. 2026, 12:02 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Banca Națională a Moldovei (BNM) intenționează să cheltuiască peste 1,2 milioane de lei pentru organizarea unui eveniment la Bruxelles dedicat contribuției instituției la procesul de integrare europeană a Republicii Moldova, potrivit caietului de sarcini publicat în cadrul licitației.

Evenimentul este programat pentru septembrie 2026 și va avea loc în capitala Belgiei unde se vor reuni reprezentanți ai BNM, ai instituțiilor Uniunii Europene, organizațiilor internaționale, autorităților naționale și europene, mediului de afaceri și societății civile. Scopul declarat este consolidarea dialogului cu partenerii europeni și prezentarea rolului Băncii Naționale în procesul de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană.

Conform documentației, evenimentul va avea două componente. Prima va fi un panel de discuții cu participarea a până la 100 de persoane, moderat de un expert și cu 4–6 vorbitori de rang înalt din instituțiile europene și naționale. A doua parte va consta într-o cină în format restrâns, la care vor participa până la 30 de invitați, inclusiv reprezentanți ai Comisiei Europene, Parlamentului European, misiunilor diplomatice și autorităților implicate în negocierile de aderare la UE.

Contractul scos la licitație include închirierea sălilor, elaborarea conceptului evenimentului, designul materialelor promoționale, identificarea și invitarea participanților, dotarea tehnică, amenajarea spațiilor, servicii foto-video, moderare, logistică și organizarea meselor oficiale.

Potrivit caietului de sarcini, panelul principal va beneficia de echipamente audio-video, ecrane LED, transmisiune live, servicii de regie și management al evenimentului. Totodată, organizatorul va trebui să asigure brandingul locațiilor, zone dedicate presei, coffee-break pentru cei 100 de participanți și o cină oficială cu cel puțin trei feluri de mâncare pentru cei 30 de invitați ai sesiunii restrânse.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!