Radu Marian: Lukoil trebuie să vândă activele din Moldova până pe 21 noiembrie sau contractele vor fi reziliate

07 Nov. 2025, 12:11
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
07 Nov. 2025, 12:11 // Actual //  Grîu Tatiana

Compania rusă Lukoil, aflată sub sancțiuni, trebuie să-și vândă operațiunile din Republica Moldova până pe 21 noiembrie. Dacă acest lucru nu se va întâmpla, instituțiile publice care au contracte cu Lukoil vor fi obligate să le rezilieze, a anunțat Radu Marian, președintele Comisiei parlamentare economie, buget și finanțe.

„Pe piața carburantelor, avem o singură companie din cele sancționate, Lukoil, care este prezentă pe piață, dar este un jucător mare. Pe piață retail are aproximativ 20−30%, pe piață din benzină are mai mult. Până la 21 noiembrie anumite instituții trebuie să renunțe la aceste contracte, fie Lukoil își vinde operațiunile”, a declarat oficialul.

În cazul vânzării activelor, Radu Marian a precizat că noul proprietar va fi verificat și aprobat de către Consiliul pentru Examinarea Investițiilor de Importanță pentru Securitatea Statului.

„Există mai multe opțiuni analizate, iar noi vom lua măsuri pentru a evita orice situație complicată. Stocurile de combustibil sunt suficiente, există alți jucători pe piață, iar pentru kerosen și combustibil aviatic deja au fost depuse oferte pentru preluarea operațiunilor Lukoil”, a adăugat Marian.

Amintim că subiectul a fost discutat ieri la Consiliul pentru Examinarea Investițiilor de Importanță pentru Securitatea Statului, fiind luată decizia de înstrăinare a activelor companiei de la Aeroportul Chișinău. 

 

29 Oct. 2026, 16:36
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
29 Oct. 2026, 16:36 // Actual //  Grîu Tatiana

Christine Lagarde, președinta Băncii Centrale Europene (BCE), a anunțat că va demisiona pe 7 februarie 2027, cu aproape nouă luni înainte de expirarea mandatului său. Decizia, făcută publică joi, 29 octombrie, vine într-o perioadă complicată pentru economia europeană și deschide negocierile pentru desemnarea unui nou lider al instituției care stabilește dobânzile în zona euro.

Potrivit unui comunicat oficial al BCE, Christine Lagarde a informat Consiliul Guvernatorilor și pe președintele Consiliului European, António Costa, despre intenția sa de a părăsi funcția. Instituția nu a precizat motivele demisiei și nici planurile acesteia după retragere.

Lagarde, în vârstă de 70 de ani, conduce Banca Centrală Europeană din noiembrie 2019, iar mandatul său de opt ani urma să expire la 31 octombrie 2027. În această perioadă, instituția a traversat mai multe crize majore, inclusiv pandemia de COVID-19, creșterea puternică a inflației și șocurile energetice provocate de conflictele internaționale.

Plecarea anticipată are și implicații politice importante. Aceasta le-ar permite liderilor europeni să desemneze un nou președinte al BCE înaintea alegerilor prezidențiale din Franța, programate pentru primăvara anului 2027. Astfel, actualul președinte francez, Emmanuel Macron, ar putea participa la negocierile privind viitoarea conducere a instituției.

În ultimele luni, presa internațională a relatat despre posibilitatea ca Lagarde să preia conducerea Forumului Economic Mondial, organizația care desfășoară anual reuniunea de la Davos. Deocamdată, informația nu a fost confirmată oficial.

Președintele Consiliului European, António Costa, a anunțat că procedura de desemnare a succesorului va începe imediat, pentru a asigura o tranziție fără probleme.

„Pentru a asigura o tranziție fără probleme către viitoarea conducere a BCE, procesul de numire a succesorului său va fi inițiat astăzi și se va desfășura fără întârziere”, a declarat Costa.

Schimbarea conducerii BCE are loc într-un moment în care Europa se confruntă cu presiuni inflaționiste, incertitudini economice și tensiuni geopolitice. Deciziile instituției privind dobânzile influențează costurile creditelor, investițiile și evoluția economiei în cele 21 de state care utilizează moneda euro.

Înainte de a ajunge la conducerea Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde a fost director general al Fondului Monetar Internațional, între 2011 și 2019, și ministru al Finanțelor în Franța.