Raiffeisen Bank se trezeşte blocată în Rusia. Are profituri record dar nu le poate scoate din ţară

27 Feb. 2023, 12:46
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
27 Feb. 2023, 12:46 // Actual //  bani.md

Ani de zile, Raiffeisen Bank şi-a lăudat predictibilitatea business-ului în Rusia, pe măsură ce rivalii occidentali au venit şi au plecat, titrează Financial Times, citat de Ziarul Financiar.

La un an de la invazia Rusia în Ucraina, în timp ce companiile occidentale fug din ţară, temându-se de riscul reputaţional şi legal de a continua să facă afaceri acolo, Raiffeisen se trezeşte blocat.

Uriaşa subsidiară rusă a băncii este prinsă în strânsoarea regimului lui Vladimir Putin, ale cărui politici îi permit să obţină profituri fără precedent, împiedicând în acelaşi timp aceste câştiguri să părăsească teritoriul rus.

La începutul acestei luni, Raiffeisen – o bancă care datează din vremea Imperiului Austro-Ungar, omniprezentă în Europa de Est – a raportat că a realizat profit de 3,6 miliarde de euro în 2022, comparativ cu 1,4 miliarde de euro în 2021. Din această sumă, 2,2 miliarde de euro, mai mult de 60%, au fost atribuite afacerilor din Rusia şi Belarus, de patru ori mai mari decât în 2021.

„Avem rezultate foarte, foarte bune, pe de o parte, dar, pe de altă parte, probleme enorme”, a declarat CEO-ul Johann Strobl.

Piaţa şi-a exprimat clar punctul de vedere asupra dihotomiei: de la vârful din februarie înainte de invazie, acţiunile au scăzut cu peste 40%.

Săptămâna trecută, îngrijorările lui Strobl au fost confirmate, când a apărut vestea că Trezoreria SUA cercetează pe Raiffeisen cu privire la afacerile sale ruseşti. Acest lucru semnalează că Raiffeisen este în vizorul autorităţilor de reglementare şi al politicienilor.

Un director executiv a declarat pentru Financial Times că banca se ocupă acum de 40-50% din toate fluxurile de bani dintre Rusia şi restul lumii.

„Nici o altă bancă occidentală nu este atât de profund încorporată în sistemul financiar rus”, a declarat Marcus How, head of research la compania de consultanţă VE Insight.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

16 Feb. 2026, 19:36
 // Categoria: Slider // Autor:  Semionov Arina
16 Feb. 2026, 19:36 // Slider //  Semionov Arina

Agenția Invest Moldova, împreună cu Asociația Investitorilor Străini, a prezentat Studiul 4.0: Impactul Investițiilor Străine Directe asupra Economiei Republicii Moldova, care arată cum capitalul străin contribuie la competitivitatea și integrarea europeană a țării. Potrivit raportului, în 2024, Republica Moldova a atras un flux net de investiții străine de 458,4 milioane USD, menținând un stoc total de 5,471 miliarde USD, semn al încrederii investitorilor în piața locală.

Studiul evidențiază că firmele cu capital străin, deși reprezintă doar 5,7% din totalul întreprinderilor, generează 13,7% din locurile de muncă și 23,2% din cifra de afaceri națională, iar productivitatea acestora este cu aproximativ 74% mai mare decât în firmele locale. În același timp, salariul mediu lunar oferit de aceste companii este cu aproape 93% mai mare decât media în sectorul privat autohton.

Uniunea Europeană continuă să fie principalul partener al Moldovei, 86% din capitalul străin fiind de proveniență europeană, ceea ce confirmă direcția strategică a țării către integrarea în lanțurile valorice ale UE. Autorii studiului subliniază că este nevoie de un cadru coerent de politici publice, care să sporească predictibilitatea mediului de afaceri, să dezvolte infrastructura și să sprijine proiectele cu valoare adăugată ridicată.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!

„Investițiile străine directe rămân un pilon esențial pentru creșterea competitivității și consolidarea poziției Republicii Moldova pe piața europeană”, arată raportul.