Răsturnare de situație! Aeroportul Chișinău, la un pas de a fi detronat de cel de la Iași

12 Nov. 2023, 10:57
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
12 Nov. 2023, 10:57 // Actual //  bani.md

Aeroportul Chișinău este la un pas de a fi detronat de cel de la Iași după numărul de pasageri. Aeroportul din partea dreaptă a Prutului a înregistrat la sfârșitul săptămânii trecute un trafic de 2 milioane de pasageri.

Potrivit reprezentanţilor Aeroportului Internaţional Iaşi, primul milion de pasageri îmbarcaţi şi debarcaţi în acest an a fost înregistrat la sfârşitul lunii iunie, astfel că în primele zece luni ale anului s-a înregistrat un trafic de 1,947 de milioane de călători, iar în cursul zilei de vineri s-a ajuns la 2 milioane.

„Încă din primele opt luni ale anului am ajuns la cifre de trafic peste nivelul anilor anteriori. În 2019 am avut aproximativ 1,3 milioane de pasageri, în 2022 – 1,6 milioane, iar acum iată-ne deja ajunşi la pragul de 2 milioane, ceea ce înseamnă că la final de an vom fi mult peste estimările iniţiale. Practic, suntem în avans cu 15 ani în ceea ce priveşte traficul aerian de călători, un semn cât se poate de clar că perspectivele de trafic sunt foarte mari în următorii ani la Aeroportul Iaşi. Pentru a face faţă acestei creşteri spectaculoase, ne concentrăm toate eforturile pentru a finaliza cât mai repede noul terminal şi pentru a-l face operaţional din 2024, odată cu începerea orarului de vară”, a declarat directorul Aeroportului Internaţional Iaşi, Romeo Vatră.

Pentru comparație, în nouă luni ale anului 2023, traficul aerian al Aeroportului Chișinău s-a cifrat la 2,177 milioane de pasageri, reprezentând o creștere semnificativă de 35,3% față de aceeași perioadă a anului precedent.

Majorarea numărului de pasageri se datorează faptului că anul trecut spațiul aerian al Republicii Moldova a fost închis din data de 24 februarie după invazia Rusiei în Ucraina. În consecință, toate zborurile de la Aeroportul Chișinău au fost sistate timp de o lună.

Ulterior, din data de 21 martie 2022, o porțiune a spațiului aerian al Republicii Moldova a fost deschis pentru utilizarea de către aeronavele civile și de stat. Astfel a fost reluat treptat a transportul de pasageri.

În prezent, toate zborurile din Republica Moldova au loc pe direcția România pe un coridor îngust. Zborurile în direcția Nord, Est și Sud nu sunt operate, iar cursele spre Federația Rusă, Ucraina și Belarus nu au fost reluate.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

16 Feb. 2026, 19:36
 // Categoria: Slider // Autor:  Semionov Arina
16 Feb. 2026, 19:36 // Slider //  Semionov Arina

Agenția Invest Moldova, împreună cu Asociația Investitorilor Străini, a prezentat Studiul 4.0: Impactul Investițiilor Străine Directe asupra Economiei Republicii Moldova, care arată cum capitalul străin contribuie la competitivitatea și integrarea europeană a țării. Potrivit raportului, în 2024, Republica Moldova a atras un flux net de investiții străine de 458,4 milioane USD, menținând un stoc total de 5,471 miliarde USD, semn al încrederii investitorilor în piața locală.

Studiul evidențiază că firmele cu capital străin, deși reprezintă doar 5,7% din totalul întreprinderilor, generează 13,7% din locurile de muncă și 23,2% din cifra de afaceri națională, iar productivitatea acestora este cu aproximativ 74% mai mare decât în firmele locale. În același timp, salariul mediu lunar oferit de aceste companii este cu aproape 93% mai mare decât media în sectorul privat autohton.

Uniunea Europeană continuă să fie principalul partener al Moldovei, 86% din capitalul străin fiind de proveniență europeană, ceea ce confirmă direcția strategică a țării către integrarea în lanțurile valorice ale UE. Autorii studiului subliniază că este nevoie de un cadru coerent de politici publice, care să sporească predictibilitatea mediului de afaceri, să dezvolte infrastructura și să sprijine proiectele cu valoare adăugată ridicată.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!

„Investițiile străine directe rămân un pilon esențial pentru creșterea competitivității și consolidarea poziției Republicii Moldova pe piața europeană”, arată raportul.