Record în comerțul moldovenesc! Cel mai mare volum spre România și minimul istoric în Federația Rusă

17 Oct. 2023, 12:47
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
17 Oct. 2023, 12:47 // Actual //  bani.md

Anul curent marchează un moment semnificativ pentru Moldova în ceea ce privește comerțul internațional, cu înregistrarea a două recorduri absolute, constată economistul Veaceslav Ioniță.

Potrivit lui, Moldova a atins un vârf istoric în ceea ce privește exporturile către România, ajungând la 1,3 miliarde USD în valoare anuală, conform datelor disponibile până în luna august. Acesta reprezintă cel de-al șaselea an consecutiv în care Moldova înregistrează recorduri absolute de exporturi către o singură țară. Tendințele indică o creștere clară pentru următoarele luni, consolidând relațiile comerciale strânse dintre cele două țări.

Pe de altă parte, exporturile Moldovei către Rusia au atins un minim istoric, înregistrând o valoare anuală de doar 144 milioane USD. Aceasta marchează cel mai scăzut nivel înregistrat vreodată de la obținerea independenței Moldovei. Tendințele pentru următoarele luni par să continue în această direcție, reflectând o dinamică mai degrabă negativă decât pozitivă în relația comercială cu Rusia.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

16 Feb. 2026, 19:36
 // Categoria: Slider // Autor:  Semionov Arina
16 Feb. 2026, 19:36 // Slider //  Semionov Arina

Agenția Invest Moldova, împreună cu Asociația Investitorilor Străini, a prezentat Studiul 4.0: Impactul Investițiilor Străine Directe asupra Economiei Republicii Moldova, care arată cum capitalul străin contribuie la competitivitatea și integrarea europeană a țării. Potrivit raportului, în 2024, Republica Moldova a atras un flux net de investiții străine de 458,4 milioane USD, menținând un stoc total de 5,471 miliarde USD, semn al încrederii investitorilor în piața locală.

Studiul evidențiază că firmele cu capital străin, deși reprezintă doar 5,7% din totalul întreprinderilor, generează 13,7% din locurile de muncă și 23,2% din cifra de afaceri națională, iar productivitatea acestora este cu aproximativ 74% mai mare decât în firmele locale. În același timp, salariul mediu lunar oferit de aceste companii este cu aproape 93% mai mare decât media în sectorul privat autohton.

Uniunea Europeană continuă să fie principalul partener al Moldovei, 86% din capitalul străin fiind de proveniență europeană, ceea ce confirmă direcția strategică a țării către integrarea în lanțurile valorice ale UE. Autorii studiului subliniază că este nevoie de un cadru coerent de politici publice, care să sporească predictibilitatea mediului de afaceri, să dezvolte infrastructura și să sprijine proiectele cu valoare adăugată ridicată.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!

„Investițiile străine directe rămân un pilon esențial pentru creșterea competitivității și consolidarea poziției Republicii Moldova pe piața europeană”, arată raportul.