Republica Moldova a lansat SmartGuide, primul ghid audio digital pentru turiști

09 Mart. 2023, 12:37
 // Categoria: Au Bani // Autor:  MD Bani
09 Mart. 2023, 12:37 // Au Bani //  MD Bani

Republica Moldova participă, în perioada 7-9 martie, la Târgul Internațional de Turism (ITB) de la Berlin, care a adunat în acest an peste zece mii de expozanți din 180 de țări, transmite MOLDPRES. În cadrul târgului a fost lansat SmartGuide, primul ghid audio digital pentru turiști.

„La standul Moldovei sunt distribuite materiale informative și conținut atractiv, precum Agenda cultural-turistică „Pomul Vieții” 2023 care conține 40 de evenimente culturale ce oferă experiențe atractive și de calitate, de interes pentru turiști, dar și ofertele turistice precum: tururi vinicole, gastronomice, kayaking, birdwatching. Totodată, turiștii germani vor afla despre destinațiile turistice din Moldova și cu ajutorul tururilor virtuale”,  potrivit lui Andrei Chistol, secretar de stat la Ministerul Culturii.

De asemenea, în cadrul expoziției de la Berlin, Moldova a lansat SmartGuide, primul ghid audio digital pentru călători. Astfel, din martie curent, turiștii care vizitează Moldova, vor putea folosi acest ghid audio digital grație unei aplicații mobile, SmartGuide, care încadrează 500 de ghizi, tururi audio ghidate, hărți offline și itinerarii.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

La fel, la ITB Berlin a fost prezentat un traseu cultural cu accent pe promovarea  patrimoniului intangibil UNESCO, „Tehnica tradiţională de realizare a scoarței în România şi Republica Moldova”.

Ţara noastră participă la ITB Berlin pentru a zecea oară consecutiv.

Realitatea Live

15 Ian. 2026, 17:32
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
15 Ian. 2026, 17:32 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Directorul Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE), Alexei Taran, a comentat inițiativa legislativă care prevede reducerea și plafonarea salariilor în instituțiile de reglementare, afirmând că ANRE și-a exprimat deja poziția oficială prin avizul transmis Parlamentului, iar instituția așteaptă evoluția proiectului de lege.

„Agenția și-a expus părerea prin avizul la acest proiect de lege. La moment nu pot comenta mai mult. Așteptăm să vedem evoluția acestui proiect”, a declarat Alexei Taran.

Șeful ANRE a subliniat că agenția este o instituție independentă din punct de vedere financiar și decizional, iar sistemul de salarizare este construit pe principii aplicate la nivel internațional în domeniul reglementării.

„Nivelul de salarizare corespunde principiilor generale pentru acest tip de activitate și pentru aceste instituții. Salariile din reglementare se raportează la nivelul industriei pe care o reglementează și la salariile pentru funcții similare din aceeași industrie”, a explicat Taran.

Potrivit acestuia, acest principiu nu este specific doar Republicii Moldova, ci este utilizat pe scară largă în Europa și în alte state, inclusiv în țări cu care ANRE colaborează în cadrul rețelelor internaționale ale autorităților de reglementare.

„Aceste principii sunt implementate și respectate nu doar în Europa, ci și în alte țări cu care colaborăm. Ele sunt standarde recunoscute pentru autoritățile de reglementare”, a precizat directorul ANRE.

Între timp, ministrul Finanțelor, Andrian Gavriliță, a anunțat că o inițiativă legislativă privind plafonarea salariilor în organismele de reglementare a fost deja înregistrată în Parlament și urmează să fie adoptată.

„Vorbim despre stabilirea unui plafon salarial – de până la cinci sau șapte ori salariul mediu pe economie. Nu mulți oameni beneficiază de asemenea salarii, vorbim de câteva zeci de persoane, dar este o chestiune de principiu și de justiție socială”, a declarat Gavriliță.

Proiectul de lege vizează instituții precum ANRE, CNPF și alte autorități de reglementare.

În prezent, salariile directorilor ANRE se ridică la circa 100 de mii de lei.

 

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!