Rusia ar putea rămâne fără 15.000 de milionari în 2022. Îi întorc spatele lui Putin și fug din țară

14 Iun. 2022, 11:54
 // Categoria: Au Bani // Autor:  MD Bani
14 Iun. 2022, 11:54 // Au Bani //  MD Bani

Peste 15.000 de milionari ar putea părăsi Rusia în acest an. Bogații întorc spatele regimului lui Vladimir Putin după invazia Rusiei în Ucraina, arată o analiză privind migrația, citată de The Guardian.

Astfel, aproximativ 15% dintre rușii cu active în valoare de peste 1 milion de dolari ar urma să emigreze în alte țări până la sfârșitul anului 2022. Analiza a fost realizată de de Henley & Partners, o companie cu sediul la Londra, care acționează ca intermediar între super-bogați și țările care le vând cetățenia.

„Rusia se confruntă cu o <hemoragie> de milionari”, a declarat Andrew Amoils, coordonatorul echipei de cercetare la New World Wealth, care a centralizat datele pentru Henley.  „Bogații au emigrat din Rusia într-un număr în creștere constantă în fiecare an în ultimul deceniu, ca o avertizare timpurie cu privire la problemele actuale cu care se confruntă țara. Din punct de vedere istoric, decăderea unei țări a fost de obicei precedată de o accelerare a emigrării persoanelor bogate, care sunt adesea primele care pleacă, deoarece dispun de mijloacele necesare pentru a face acest lucru.”, a spus Amoils.

Potrivit Henley, de această dată emigranții milionari vor alege Emiratele Arabe Unite pentru a se stabili și nu SUA și Marea Britanie cum o fac de obicei.

„Marea Britanie și-a pierdut coroana de centru de bogăție, iar SUA se estompează rapid ca magnet pentru bogații lumii, fiind de așteptat ca Emiratele Arabe Unite să le depășească prin atragerea celor mai mari fluxuri nete de milionari la nivel global în 2022”, a declarat Henley în raportul său, care se bazează pe „urmărirea sistematică a tendințelor de migrare a averilor private internaționale”.

Se preconizează că aproximativ 4.000 de persoane înstărite se vor muta în Emiratele Arabe Unite până la sfârșitul anului, înaintea Australiei, care se așteaptă să atragă aproximativ 3.500, Singapore (2.800) și Israel (2.500).

De asemenea, se estimează ca un număr mare de milionari să aleagă Malta, Mauritius și Monaco.

„Malta a fost una dintre cele mai mari povești de succes ale Europei din ultimul deceniu, nu doar în ceea ce privește migrația milionarilor, ci și în ceea ce privește creșterea nivelului de bogăție”, a spus Amoils. „În prezent, este una dintre piețele cu cea mai rapidă creștere din lume, cu o creștere a bogăției în dolari americani de 87% între 2011 și 2021. Creștere puternică a fost înregistrată  în mai multe sectoare, inclusiv servicii financiare, IT și imobiliare. Se preconizează că aproximativ 300 de milionari se vor muta în Malta în 2022.”, se arată în raport.

Totodată, Maurițius este descris de Henley ca un „magnet al bogăției” datorită avantajelor fiscale pe care le oferă. Se preconizează că aproximativ 150 de milionari se vor muta în Mauritius în 2022, în principal din Africa de Sud și Europa .

Monaco a fost mereu un magnet pentru superbogații lumii. Șapte din zece persoane care locuiesc în Monaco sunt milionare în dolari.

24 Apr. 2026, 15:29
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
24 Apr. 2026, 15:29 // Actual //  Ursu Victor

Premierul Alexandru Munteanu a anunțat în Parlament inițiativa de încetare a stării de urgență în sectorul energetic și trecerea la starea de alertă. El a subliniat că măsurile aplicate au prevenit pierderi economice majore.

Șeful Executivului a declarat că, în perioada stării de urgență, autoritățile au reușit să deblocheze fonduri pentru importurile de carburanți și să introducă flexibilitate în vânzarea acestora la stațiile PECO, evitând astfel golirea stocurilor.

„Rezultatul a fost stabilizarea pieței și creșterea stocurilor. O singură zi de penurie de motorină ar fi însemnat pierderi de aproximativ 120 de milioane de lei pentru economie”, a avertizat premierul.

Potrivit lui Munteanu, starea de urgență „și-a produs efectul”, iar Republica Moldova a depășit faza acută a crizei energetice. Cu toate acestea, riscurile nu au dispărut complet, în special pe fondul instabilității regionale.

În acest context, Guvernul propune menținerea mecanismelor de intervenție prin instituirea stării de alertă, care va permite monitorizarea zilnică a stocurilor și reacții rapide în cazul unor noi perturbări pe piață.

„Ieșim din starea de urgență, dar nu renunțăm la responsabilitatea față de cetățeni. Este important să rămânem vigilenți”, a conchis premierul.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!