Rusia este pregătită să continue aprovizionarea cu gaze a Europei prin Ucraina și după 2024

04 Iul. 2024, 09:40
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
04 Iul. 2024, 09:40 // Actual //  bani.md

Rusia este pregătită să continue aprovizionarea cu gaze a Europei prin Ucraina după expirarea actualului acord de tranzit, la sfârşitul anului 2024, au informat miercuri agenţiile de presă de stat ruse, citându-l pe viceprim-ministrul Alexander Novak, transmite agenția Reuters.

Tranzitul viitor al gazelor depinde de decizia Ucrainei de a continua sau nu aranjamentul, a spus Novak.

Un acord pe cinci ani privind tranzitul gazelor ruseşti prin Ucraina către Europa, singurul acord comercial şi politic rămas între Moscova şi Kiev, în război, expiră după 31 decembrie 2024.

Livrările de gaze ruseşti către Europa, cândva o sursă cheie de venituri pentru Moscova, s-au prăbuşit în urma deciziei Kremlinului de a trimite zeci de mii de soldaţi în Ucraina pe 24 februarie 2022.

“Tranzitul pe teritoriul său depinde de Ucraina. Ei au propriile reguli stabilite. Depinde de dorinţa lor. Rusia este pregătită să aprovizioneze”, a declarat Novak, citat de agenţia de presă de stat RIA.

Ucraina a declarat că nu intenţionează să prelungească acordul pe cinci ani cu monopolul rusesc Gazprom, exportator de gaze prin conducte, sau pentru a semna altul.

Luna trecută, un consilier prezidenţial azer a declarat pentru Reuters că Uniunea Europeană şi Ucraina au cerut Azerbaidjanului să faciliteze discuţiile cu Rusia privind acordul de tranzit al gazelor.

În timp ce UE şi-a redus majoritatea importurilor de gaze ruseşti, unele ţări din Europa Centrală depind în continuare de gazele din Rusia, prin conducta care traversează Ucraina.

Austria încă primeşte cea mai mare parte a gazelor sale prin această rută.

În prezent, Rusia exportă gaze naturale în Europa prin doar două rute: printr-o conductă construită de sovietici care trece prin Ucraina şi prin conducta TurkStream către Turcia, care trece prin Marea Neagră.

Rusia a furnizat un total de aproximativ 63,8 miliarde de metri cubi de gaze către Europa pe diverse rute, în 2022, potrivit datelor Gazprom şi calculelor Reuters. Volumul respectiv a scăzut anul trecut cu 55,6%, la 28,3 miliarde mc.

La apogeul lor, în 2018-2019, fluxurile anuale de gaze ruseşti către regiunea europeană au atins între 175 bcm şi 180 bcm.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

20 Feb. 2026, 17:49
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
20 Feb. 2026, 17:49 // Actual //  Grîu Tatiana

Compania de asigurări Transelit riscă o amendă de 20 000 de lei dacă nu va executa, în termen de 60 de zile, o hotărâre a Comisiei Naționale a Pieței Financiare (CNPF) privind protecția consumatorilor, emisă ca urmare a unui control tematic desfășurat la aceasta.

Potrivit deciziei adoptate de CNPF, este vorba despre utilizarea unor practici comerciale agresive, includerea în contracte a unor clauze contrare legislației, refuzuri nejustificate sau tergiversări în achitarea despăgubirilor de asigurare, precum și nerespectarea termenelor legale de plată.

Autoritatea de supraveghere precizează că aceste acțiuni contravin prevederilor legale. În consecință, asigurătorul a fost somat să înlăture neregulile constatate și să se conformeze cerințelor impuse prin hotărâre.

CNPF a avertizat că, în cazul neexecutării obligațiilor stabilite, va aplica o amendă de constrângere în mărime de 400 de unități convenționale, echivalentul a 20 000 de lei.

În prima jumătate a anului 2025, activele totale ale Transelit au scăzut la 173,27 milioane de lei, față de 176,07 milioane în perioada similară din 2024. Numerarul s-a redus la 6,03 milioane de lei, iar activele de reasigurare au coborât la 55,92 milioane de lei. În același timp, datoriile au crescut ușor, până la 101,22 milioane de lei. Compania a înregistrat o pierdere netă de 4,76 milioane de lei în primele șase luni din 2025, comparativ cu un profit de 11,65 milioane de lei anul trecut. Deși veniturile din prime nete au crescut la 28,98 milioane de lei, majorarea cheltuielilor cu despăgubirile, care au ajuns la 26,4 milioane de lei, precum și a costurilor administrative, a dus la un rezultat operațional negativ de 4,71 milioane de lei.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!