Rusia pregătește reglementări la sânge pentru minerii crypto. Vor fi impozitați

07 Ian. 2022, 20:20
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
07 Ian. 2022, 20:20 // Actual //  bani.md

Parlamentul Rusiei a anunţat că vrea „să rezolve toate problemele legale legate de criptomonede”, ceea ce ar însemna crearea unui cadru legal atât pentru activele crypto, cât şi pentru activităţi precum minarea.

Totodată, noua legislaţie ar aduce şi impozite pe câştigurile minerilor, potrivit Crypto News.

Prioritatea parlamentului este clarificarea terminologiei din piaţă din punct de vedere legal. Legislativul ţării vrea ca businessurile din piaţă să fie mai transparente şi predictibile, în timp ce caută o nouă sursă de venit pentru stat prin taxe şi impozite.
Alexey Godeyev, unul dintre liderii parlamentului din Rusia, a fost numit la conducerea unui grup de lucru care ar trebui să pregătească propunerile legislative. Din acest grup mai fac parte parlamentari, jucători din industrie, autorităţi de reglementare, membri ai guvernului şi reprezentanţi ai băncii centrale.

În prezent, minarea de criptomonede nu este nici legală nici ilegală în Rusia, aflându-se într-o aşa-numită zonă gri.

Provinciile ruseşti se plâng deja de ceva timp de impactul pe care îl are consumul de energie electrică al minerilor asupra reţelelor de electricitate, în contextul în care aceştia ajung să beneficieze de energie subvenţionată de stat.

Drept soluţie, Rusia a venit cu un cadru care le permite furnizorilor de energie să crească tarifele pentru clienţii pe care îi identifică drept mineri de criptomonede.

Jucătorii activi în această piaţă au cerut guvernului să treacă industria în legalitate şi au transmis că sunt dispuşi să plătească taxe pe venituri atâta timp cât asta înseamnă că vor fi recunoscuţi drept actori de bună credinţă în mediul de business.

Realitatea Live

22 Feb. 2026, 10:44
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
22 Feb. 2026, 10:44 // Actual //  Ursu Victor

Actuala formă de organizare a administrației publice locale din Republica Moldova este profund ineficientă și împovărătoare pentru buget, a declarat fostul președinte al Comisiei Electorale Centrale, Iurie Ciocan, în cadrul emisiunii „Contrasens” a publicației ZIUA.

Potrivit lui Ciocan, structura administrativă actuală generează costuri excesive, în condițiile în care foarte puține primării reușesc să se autofinanțeze. El a afirmat că, potrivit studiilor la care a avut acces și la care a participat, doar două primării din cele 898 existente, Chișinău și Bălți,  își pot acoperi cheltuielile administrative din veniturile proprii.

„Nu vorbim despre investiții sau dezvoltare, ci strict despre cheltuieli administrative, facturi și salarii”, a subliniat fostul șef al CEC.

Ciocan a atras atenția și asupra fragmentării excesive a administrației locale, menționând că există numeroase localități unde primarii sunt aleși în turul doi cu aproximativ 100 de voturi, ceea ce, în opinia sa, indică probleme structurale serioase.

Fostul oficial a pus situația actuală pe seama unor tendințe de durată, precum dezindustrializarea de după independență, migrația masivă și îmbătrânirea populației. În multe localități rurale, a spus el, activitatea economică este minimă, locurile de muncă lipsesc, iar producția locală este redusă, cu excepția parțială a sectorului agrar.

În acest context, Ciocan consideră că statul trebuie să intervină pentru modernizarea administrației publice și pentru reorganizarea administrativ-teritorială, astfel încât serviciile publice să fie mai eficiente.

El a avertizat că, dacă după alegerile din 2027 nu vor fi operate schimbări, Republica Moldova riscă să fie nevoită să mențină „acest sistem monstru” încă patru ani, din cauza constrângerilor procedurale și a normelor internaționale.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!