Sărăcia explodează, dar patronatele se opun majorării salariului minim! Ministerul Finanțelor propune doar 6 300 de lei

21 Nov. 2025, 09:46
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
21 Nov. 2025, 09:46 // Actual //  Grîu Tatiana

Confederația Națională a Patronatelor consideră că salariul minim lunar ar trebui să fie mult mai mic decât propunerea sindicatelor de 8 050 de lei. În același timp, Ministerul Finanțelor analizează o creștere până la cel mult 6 300 de lei, transmite IPN.

Vicepreședintele CNSM, Sergiu Sainciuc, a prezentat un raport conform căruia, sărăcia monetară a crescut de la 31% la 33,6% în 2024. Totodată, un studiu internațional arată că minimumul de existență în Republica Moldova este de 6 828 de lei pentru un copil și un adult, iar salariul minim acoperă doar 70% din acest necesar. Aceasta vine în contextul unei creșteri de 10% a costului vieții estimat pentru 2025.

„Saltul la 8050 de lei este destul de mare pentru economia țării și poate duce la sistarea sau chiar falimentarea multor companii, care nu își vor putea permite să se adapteze la cheltuieli noi”, a declarat președintele Confederației Naționale a Patronatului, Leonid Cerescu.

Ministerul Muncii și Protecției Sociale continuă să susțină politica Guvernului de creștere graduală a salariului minim, abordare sprijinită și de Ministerul Finanțelor.

Reprezentanții Ministerului Finanțelor au declarat că o propunere optimă pentru creșterea salariului minim ar fi de 6 300 de lei, ceea ce ar necesita o alocare suplimentară de cel puțin 430 de milioane de lei din bugetul național și din bugetele locale. În opinia ministerului, o majorare la 6 500 de lei ar avea un impact semnificativ asupra bugetelor locale, care nu ar putea face față acestei creșteri în prezent.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!

Realitatea Live

05 Ian. 2026, 17:43
 // Categoria: Au Bani // Autor:  Grîu Tatiana
05 Ian. 2026, 17:43 // Au Bani //  Grîu Tatiana

Bitcoin a revenit puternic peste pragul de 93 000 de dolari la începutul acestei săptămâni, atingând cel mai ridicat nivel din ultimele patru săptămâni și confirmând o schimbare de ton pe piața criptomonedelor. Pe 5 ianuarie, cotația a urcat până la aproximativ 93 350 de dolari, maxim atins în contextul deschiderii tranzacțiilor cu futures pe bursa CME, moment care a generat un „gap” de preț între 90 500 și 91 550 de dolari.

În prezent, moneda are o capitalizare de piață estimată la 1,85 trilioane de dolari și un volum de tranzacționare de peste 38 de miliarde de dolari în ultimele 24 de ore. Din perspectiva analizei tehnice, structura rămâne favorabilă. Bitcoin a construit minime succesiv mai ridicate după ce a apărat zona de suport de 85 000–86 000 de dolari la finalul lunii decembrie.

Principala zonă de rezistență este identificată între 94 500 și 95 000 de dolari, iar o depășire susținută a acestui interval ar putea deschide calea către noi maxime. Pe de altă parte, o coborâre sub nivelul de 92 000–91 000 de dolari ar putea slăbi structura pe termen scurt și ar crește riscul unei corecții mai ample. Per ansamblu, bitcoin își consolidează poziția într-o zonă-cheie, cu o perspectivă pozitivă, dar cu prudență crescută din partea investitorilor.