Schimbare dramatică în ceea ce privește economisirea. Depozitele în lei s-au comprimat cu 22,4% în februarie

24 Mart. 2024, 07:17
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  bani.md
24 Mart. 2024, 07:17 // Bănci şi Finanţe //  bani.md

Depozitele noi atrase la termen în luna februarie 2024 au totalizat 3,7 miliarde de lei, marcând o scădere de 17,7% față de luna precedentă. Ponderea depozitelor în moneda națională a înregistrat un procent semnificativ de 70,8%, cu o valoare de 2,6 miliarde de lei, reflectând o descreștere de 22,4% comparativ cu ianuarie 2024. Depozitele în valută au totalizat 1,08 miliarde de lei, indicând o scădere de 3,6%, arataă datele Băncii Naționale a Moldovei.

Rata medie nominală la depozitele în moneda națională a înregistrat o ușoară scădere de 0,37 puncte procentuale, atingând 3,81%, în timp ce rata medie la depozitele în valută s-a redus cu 0,06 puncte procentuale, ajungând la 1,80%. În ceea ce privește termenele de plasare, depozitele cu durate de la 6 până la 12 luni au reprezentat cea mai mare pondere, cu 35,9%, urmate de cele cu termene între 2 și 5 ani, cu 22,1%.

Depozitele persoanelor fizice în februarie 2024 au totalizat 3,1 miliarde de lei, reflectând o scădere de 12,8% față de luna precedentă. Depozitele cu termene de la 6 până la 12 luni au fost cele mai solicitate, reprezentând 28,9% din totalul depozitelor.

În ceea ce privește depozitele efectuate de persoanele juridice, acestea au înregistrat o diminuare semnificativă de 2,3 ori pentru cele în moneda națională și o creștere de 58,8% pentru cele în valută, comparativ cu luna precedentă. Rata medie la depozitele atrase în moneda națională de la persoanele juridice a scăzut cu 0,51 puncte procentuale, ajungând la 3,73%, în timp ce rata medie la depozitele în valută a crescut cu 0,47 puncte procentuale, atingând 1,98%.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 

24 Iul. 2026, 17:33
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
24 Iul. 2026, 17:33 // Actual //  Ursu Victor

Directorul interimar al Energocom, Eugeniu Buzatu, susține că salariile din companie sunt justificate de responsabilitatea și riscurile specifice sectorului energetic, în contextul dezbaterilor publice privind remunerațiile mari din întreprinderile de stat.

Într-un interviu acordat NewsMaker, Buzatu a declarat că subiectul salariilor este unul sensibil și că interesul public față de veniturile altora este firesc.

„Întotdeauna a fost un subiect foarte sensibil. Oamenii au fost mereu interesați să știe cât câștigă alții în comparație cu ei”, a spus șeful Energocom.

Acesta a evitat să intre în polemica cu privire la nivelul remunerațiilor, dar a invocat o zicală potrivit căreia oamenii ar trebui să se concentreze mai degrabă asupra propriilor venituri decât asupra câștigurilor altora.

„Nu vreau să intru în aceste dezbateri, dar există o vorbă: nu trebuie să te uiți la cheltuielile altuia, ci la propriile venituri”, a afirmat Buzatu.

Directorul Energocom a subliniat că salariile din industria gazelor și energiei electrice reflectă complexitatea activității, volumul operațiunilor și riscurile asumate de angajați.

„Salariile din industria energiei electrice și a gazelor corespund riscurilor, cifrei de afaceri și specificului activității. Nu este deloc simplu să achiziționezi energie electrică sau gaze și să asiguri livrarea lor. Este o muncă enormă și implică riscuri foarte mari”, a declarat acesta.

Potrivit lui Buzatu, activitatea din sectorul energetic nu poate fi comparată cu cea din alte domenii, având în vedere rolul strategic al companiilor care asigură aprovizionarea țării cu gaze și energie electrică.

Subiectul salariilor de la Energocom a intrat în atenția publică după ce declarația de avere a lui Eugeniu Buzatu a arătat că directorul interimar al companiei a încasat în 2025 un salariu anual de circa 1,2 milioane de lei, echivalentul a aproape 100 de mii de lei pe lună. În condițiile în care în data de 15 iulie, instituția pe care o conduce a solicitat ANRE majorarea cu 45,2% a tarifului la gazele naturale pentru consumatorii casnici, până la 20,93 lei pentru un metru cub, cu TVA inclus.