Schimbări de cadre printre separatiștii ruși: Putin l-a recompensat pe „premierul” din Donețk cu o funcție în Siberia

30 Mart. 2023, 15:48
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
30 Mart. 2023, 15:48 // Actual //  bani.md

Guvernul așa-zisei „Republici Populare Donețk” proclamate de separatiștii pro-ruși în estul Ucrainei și-a dat demisia după ce Vladimir Putin l-a transferat pe premierul său într-o funcție din Siberia, relatează Interfax.

„După ce președintele l-a numit pe Vitalii Hoțenko în regiunea Omsk și, în consecință, Vitalii Pavlovici [Hoțenko] a fost eliberat din funcția de prim-ministru al guvernului Republicii Populare Donețk, guvernul a demisionat oficial”, a anunțat Denis Pușilin, liderul separatiștilor din Donețk.

El a precizat că demisia este doar o chestiune de natură administrativă și că guvernul va continua să își exercite atribuțiile până la numirea unui nou cabinet.

Vladimir Putin l-a numit joi pe Hoțenko în funcția de guvernator interimar al regiunii Omsk din sudul Siberiei după ce anteriorul guvernator, Alexandr Burkov, și-a dat demisia.

Născut în 1986 în orașul ucrainean Dnipro, Hoțenko și-a făcut studiile la Moscova, stabilindu-se în Rusia după destrămarea URSS și ocupând în ultimul deceniu mai multe funcții în cadrul aparatului de stat rus.

Șeful guvernului din Donețk a fost rănit alături de Dmitri Rogozin

Hoțenko a ocupat funcția de premier al așa-zisei „Republici Populare Donețk” din luna iunie a anului trecut, fiind votat în funcție de adunarea legislativă creată de separatiștii pro-ruși aici cu susținerea Moscovei.

El a fost rănit în timpul atacului ucrainean din luna decembrie a anului trecut care l-a vizat pe fostul vicepremier rus și șef al Roscosmos Dmitri Rogozin în timpul unei vizite pe care acesta a efectuat-o în Donețk. Se crede că alți doi oficiali ruși au murit în urma atacului.

Rogozin pare să își fi redus la minimum aparițiile în spațiul public din Rusia în urma acestui atac, deși a postat o fotografie de pe patul de spital după ce a fost operat, clamând eventuala „victorie finală” a Rusiei în războiul declanșat de Putin.

Rogozin, care a fost înlocuit de Vladimir Putin de la conducerea Roscosmos la jumătatea lunii iulie, a fost rănit în noaptea de 21 decembrie în urma bombardării restaurantului Shesh-Besh din Donețk, unde își sărbătorea ziua de naștere.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

19 Apr. 2026, 13:59
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
19 Apr. 2026, 13:59 // Actual //  Ursu Victor

Economia Rusiei începe să dea semne de slăbiciune, chiar dacă prețurile ridicate la petrol au susținut veniturile, potrivit unui editorial publicat de The Washington Post.

Deși Moscova a reușit să evite un colaps economic în urma sancțiunilor occidentale, realitatea începe să-l ajungă din urmă pe liderul de la Kremlin, Vladimir Putin. În cadrul unei ședințe recente, acesta a admis că sectoare-cheie precum industria prelucrătoare, producția industrială și construcțiile sunt în scădere, iar economia s-a contractat în primele două luni ale anului.

Pentru a finanța mobilizarea militară la scară largă, autoritățile au majorat în mod repetat taxele. Taxa pe valoarea adăugată a fost ridicată la 22%, iar pragul de aplicare a fost coborât, ceea ce a adus mai multe întreprinderi mici și mijlocii în sfera de impozitare.

Potrivit unei analize citate de Financial Times, aceste măsuri au pus „sute de mii de companii în pragul falimentului”, doar un sfert dintre IMM-uri fiind încrezătoare că își vor putea continua activitatea.

Situația este agravată de un deficit acut de forță de muncă  o premieră în istoria modernă a Rusiei. Mulți specialiști au părăsit țara, iar alții au fost redirecționați către industria de apărare.

În același timp, Kremlinul ar fi limitat accesul la informații economice relevante, reducând transparența datelor privind comerțul și finanțele companiilor. Legislația adoptată în 2024 sancționează răspândirea așa-numitei „informații false”, iar controlul asupra mass-mediei reduce semnificativ spațiul pentru verificare independentă.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!