Scurgere de informații: Document confidențial de la Consiliul Concurenței, publicat în plină criza petrolieră

15 Iul. 2021, 11:39
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
15 Iul. 2021, 11:39 // Actual //  MD Bani

Echipele a două redacții din Republica Moldova – Jurnal și TV8, au intrat în posesia unui document confidențial – este vorba despre raportul integral al Consiliului Concurenței privind piața petrolieră din țară.

Scurgere de informnații în plină criză

Se întâmplă exact la două săptămâni de când a intrat în vigoare noua modalitate de stabilire a prețurilor pentru combustibil, fapt care a dus la dispariția mai multor tipuri de combustibil din numeroase benzinării ale diferitor rețele. Se întâmplă în timp ce companiile importatoare refuză să vândă combustibil celorlalți jucători de pe piață pentru că se epuizează stocurile și e mai convenabil să vândă stocurile rămase în propriile benzinării.

Aceste informații sunt confirmate de surse ale Bani.md care preferă să păstreze anonimatul.

Scurgere de informații pentru a schimba accentele

Așa cum am fost obișnuiți, scurgerile de informații de la instituții de stat apar, adesea, în momente fierbinți, pentru a schimba accentele.

Echipa jurnaliștilor de la Cutia Neagră PLUS, TV 8, care au intrat în posesia raportului integral al Consiliului Concurenței privind piața petrolieră din țară  și l-au publicat pe data de 14 iulie 2021, scriu că autorii documentului au constat încălcarea Legii Concurenței de către întreprinderile Rompetrol Moldova SA, Lukoil-Moldova SRL, Petrom-Moldova SRL, Bemol-Retail SRL, Datario SRL și Tirex Petrol SA prin participarea la un acord/practică concertată care a fost îndreptată spre stabilirea/fixarea directă sau indirectă a prețurilor de vânzare și a altor condiții de tranzacționare către terți la produsele petroliere principale și la gaz lichefiat pe teritoriul R. Moldova în perioada 15 mai 2019 – 18 ianuarie 2021.

De asemenea, autorii solicită amendarea companiilor vizate pentru încălcarea Legii Concurenței cu o sumă în mărime de la 2% până la 4% din cifra totală de afaceri înregistrată în anul anterior sancționării, factor de durată 1,2 cu luarea în considerarea a nivelului maxim.

Concluzie: Avem piață concurențială

Potrivit Raportului, șase companii controlează peste 80% din vânzările de carburanți. În raport, Consiliul Concurenței constată că „la prima vedere în Republica Moldova avem o piață concurențială, cu un nivel redus de concentrare, pe care intră un număr relativ mare de întreprinderi”.

Cei mai mari trei jucătoru de pe piață, potrivit raportului, sunt Rompetrol, Lukoil și Petrom – unicii care și importă combustibil, având contracte exclusiviste cu rafinăriile din România.

Din raport mai aflăm căcel mai mare jucător pe piața comerțului cu amănuntul a carburanților este Rompetrol Moldova, cu o cotă de 23,18% în 2019 și 24,09% – în 2020.

Raportul poate fi citit aici.

Acțiunea ANRE de a doua zi

A doua zi de la publicarea în presă a raportului confidențial, ANRE vine cu un anunț de mult așteptat de piața pentrolieră: atât de jucătorii de pe piață, cât și de consumatori.

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică vrea în regim de urgență să repare greșeala inițiată de autorii modificărilor în legislația privind piața petrolieră.

La două săptămâni de la intrarea în vigoare a unei metodologii, create în baza unei legi cu lacune, semnalele de alarmă au fost auzite și, desigur, văzute: mai multe rețele de benzinării au sistat vânzarea anumitor tipuri de combustibil, iar importatorii refuză să mai vândă en-gros, păstrând stocurile pentru propriile benzinării.

În acest sens, „Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică, organizează vineri, 16.07.2021, ora 09:00, în regim online, consultări publice asupra proiectului de modificare a pct. 3 din Hotărârea Consiliului de administrație al ANRE nr. 254 din 14.06.2021.”

Graba strică treaba: Piața petrolieră se așteaptă la colaps. ANRE zice că a acționat regim de urgență

Legea și Metodologia cu lacune

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a venit cu explicații în legătură cu criza de pe piața petrolieră de la noi din țară. Reprezentanții instituției dau vina pe erorile de ordin juridic, tehnic și conceptual, care se conțin în proiectul de lege, prin care s-a aprobat noua metodologie de calcul a prețurilor la produselor petroliere.

Conform unui comunicat de presă, autorul legii a elaborat proiectul fără a recurge la expertiza Agenției și fără a ține cont de propunerile instituției, transmise Parlamentului din proprie inițiativă.

Agenția precizează că a fost pusă în situația să execute într-un termen extrem de restrâns prevederile acesteia, care conțineau grave erori.

Începând cu 1 iulie 2021, prețurile maximale de comercializare a produselor petroliere sunt determinate în conformitate cu noua Metodologie a ANRE.

Reprezentanții instituției spun că, pe fondul creșterii continue a cotațiilor la bursele internaționale și a cursului de schimb al monedei naționale în raport cu dolarul SUA, s-a reușit ca prețurile de comercializare a produselor petroliere începând cu 14 iunie curent să rămână neschimbate.

„Mai mult, începând cu data de 1 iulie, contrar trendului global, prețurile din Republica Moldova ușor s-au micșorat”, se arată în comunicatul ANRE.

Totodată, pentru a elimina carențele admise în lege, ANRE definitivează un set de propuneri pentru ajustarea Legii privind piața produselor petroliere și a cadrului normativ conex, care urmează să fie examinat prioritar și aprobat într-un termen cât mai scurt posibil de către noul Parlament ales.

23 Oct. 2026, 10:25
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
23 Oct. 2026, 10:25 // Actual //  Ursu Victor

Politica fiscală pentru anul 2027, votată de Parlament în lectura a doua, reprezintă cea mai amplă majorare a taxelor și impozitelor din istoria Republicii Moldova, susține deputatul Ion Chicu. Fostul premier avertizează că noile prevederi vor lovi în mediul de afaceri, vor scumpi motorina și ar putea avea un efect contrar celui urmărit de Guvern, prin reducerea activității economice și erodarea bazei fiscale.

Potrivit parlamentarului, modificările operate între prima și a doua lectură sunt nesemnificative în raport cu majorările fiscale aprobate.

„În linii mari, această politică fiscală, chiar cu concesiile pe care le-a făcut Guvernul între prima și a doua lectură, rămâne, istoric, cea mai mare majorare de cote de impozite de când există acest stat. Sau cel puțin din 1997, de când s-a aprobat Codul fiscal în vigoare”, a declarat Ion Chicu.

Una dintre cele mai controversate prevederi, în opinia deputatului, este majorarea repetată a accizelor la motorină, cu 20% în 2027 și continuarea creșterilor în următorii ani, până în 2029. Chicu avertizează că această politică va reprezenta o lovitură puternică pentru economie, în special pentru sectoarele dependente de carburanți. Pentru anul 2027, documentul adoptat prevede o majorare de 20% a accizei la motorină și de 10% pentru majoritatea celorlalte produse accizabile.

Criticile vizează și introducerea TVA la gazele naturale începând cu 1 aprilie 2027. Deși autoritățile au majorat plafonul de consum pentru aplicarea cotei reduse, fostul premier consideră că măsura va aduce o povară suplimentară consumatorilor. Conform documentului aprobat, pentru primii 150 de metri cubi de gaze naturale consumați lunar de gospodării se va aplica TVA de 8%, iar cantitatea care depășește acest plafon va fi taxată la cota standard de 20%.

Chicu a criticat și tratamentul fiscal diferențiat aplicat produselor agricole. Potrivit acestuia, revenirea la cota TVA de 8% pentru anumite cereale, în timp ce altele rămân taxate cu 12%, creează discrepanțe greu de justificat economic.

Deputatul susține că opoziția a încercat să atenueze impactul noii politici fiscale prin amendamente, însă majoritatea propunerilor nu au fost acceptate. Din cele 22 de amendamente înaintate de el împreună cu un alt parlamentar, doar trei ar fi fost acceptate integral sau parțial, potrivit propriilor declarații.

Chicu a evidențiat în special amendamentul privind împiedicarea acordării unor facilități fiscale pentru remunerațiile plătite sub formă de acțiuni în sectorul bancar. Potrivit fostului premier, propunerea inițială ar fi permis evitarea unor plăți aferente impozitului pe venit și contribuțiilor sociale și medicale.

„Este vorba de milioane de lei care vor ajunge la buget, datorită faptului că ei au acceptat amendamentul nostru”, a afirmat Chicu.

Un alt aspect care provoacă îngrijorarea deputatului ține de extinderea atribuțiilor Serviciului Fiscal de Stat. El susține că noua legislație introduce mecanisme de încasare silită directă de la persoanele fizice, fără necesitatea unei adresări prealabile în instanța de judecată.

„Se introduce dreptul pentru Serviciul Fiscal de Stat să aplice încasarea la persoanele fizice. Adică orice funcționar din Serviciul Fiscal de Stat, fără ca să meargă în instanță, poate, printr-o decizie a sa, să intre pe contul persoanei, să-i sechestreze banii și așa mai departe”, a declarat parlamentarul, prezentând propria interpretare a modificărilor legislative.

Chicu consideră că asemenea mecanisme contravin obiectivului declarat al Guvernului de simplificare a legislației fiscale și riscă să creeze presiuni administrative suplimentare asupra contribuabililor.

Fostul premier pune sub semnul întrebării și capacitatea autorităților de a obține cele 5,1 miliarde de lei estimate drept venituri suplimentare la buget în urma implementării noilor măsuri.

„Eu nu consider că prin asemenea metode se poate obține acest obiectiv. Descurajarea activității economice va duce la erodarea bazei fiscale, iar creșterea cotelor impozitelor poate, în final, să aibă efect invers”, a avertizat deputatul.

Acesta atrage atenția că o eventuală majorare a încasărilor bugetare în 2027 nu poate fi atribuită exclusiv creșterii taxelor și impozitelor, deoarece inflația și scumpirea bunurilor și serviciilor determină automat majorarea nominală a sumelor colectate.

„Aceste 5,1 miliarde trebuie să le ajustăm și la evoluția inflației sau a tarifelor”, a subliniat Chicu.

Parlamentul a adoptat politica fiscală și vamală pentru anul 2027 în ședința din 22 octombrie, cu votul a 54 de deputați PAS. Potrivit Ministerului Finanțelor, modificările ar urma să aducă venituri suplimentare de 5,1 miliarde de lei, dintre care 2,7 miliarde din accize, 1,6 miliarde din TVA și 820 de milioane de lei din impozitul pe venit și taxa de viciu.