Se lucrează la înlăturarea lui Putin de la putere. „Succesorul” a plecat în China pentru a negocia prăbușirea regimului

22 Sept. 2022, 10:51
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
22 Sept. 2022, 10:51 // Actual //  bani.md

După anunțarea mobilizării parțiale a rezerviștilor, Nikolai Patrușev, cel care se crede că este succesorul lui Putin, a plecat în China de urgență. El vrea să negocieze înlăturarea de la putere a liderului de la Kremlin, scrie ziare.com.

Secretarul Consiliului de Securitate al Federației Ruse, Nikolai Patrușev, a fugit în China pentru a negocia înlăturarea lui Putin, potrivit expertului militar ucrainean Oleg Jdanov.

Apropiații lui Putin planifică înlăturarea lui de la putere

El a precizat că vizita lui Patrușev în China este o coincidență foarte interesantă.

„Imediat după summitul Organizației de Cooperare de la Shanghai, Patrușev merge și zboară în China pe cont propriu, se presupune că pentru a rezolva problemele de securitate, dar cred că Patrușev cel mai probabil a zburat la Beijing pentru a confirma acordurile dintre Beijing și Moscova, precum și pentru a obține sprijin pentru tranzitul puterii și înlăturarea lui Putin din funcția de președinte al Rusiei”, a explicat Jdanov.

Potrivit analistului, în zilele următoare va deveni mai clar dacă informația a fost adevărată sau nu. El a mai precizat că acțiunile liderului de la Kremlin nu vor rămâne fără consecințe.

Și politologul rus Andrei Piontkovski a menționat că înfrângerea armatei ruse în regiunea Harkov nu a făcut decât să accelereze procesul de prăbușire a regimului Putin, potrivit ziare.com.

Miercuri dimineața, Vladimir Putin a cerut mobilizarea parțială a populației pentru a merge în război. Astfel, în baza decretului preşedintelui Federaţiei Ruse „vor fi chemaţi la arme în total 300.000 de rezervişti”.

Mobilizarea parțială anunțată miercuri de președintele Vladimir Putin a generat un val de nemulțumire în Rusia. Oamenii au ieșit în stradă în mai multe orașe, iar sute de protestatari au fost reținuți. Unii dintre ei au fost bătuți de forțele de ordine. Procuratura spune că protestele sunt ilegale.

Cel puțin 364 de persoane, care au protestat împotriva mobilizării parțiale decretate de Vladimir Putin, au fost reținute în 23 orașe din Rusia unde au avut loc manifestații, potrivit proiectului media pentru drepturile omului OVD-Info.

Cele mai multe arestări au fost operate în Sankt Petersburg (96 de protestatari), Moscova (89 de persoane) și Ekaterinburg (45 de oameni).Printre cei reţinuţi de poliție se numără şi jurnalişti.

Realitatea Live

04 Feb. 2026, 17:38
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
04 Feb. 2026, 17:38 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

CFM nu este și nu va fi pasibilă privatizării, chiar și după separarea activităților și crearea noilor companii pentru transportul de pasageri și marfă, a declarat directorul Agenției Proprietății Publice, Roman Cojuhari.

Potrivit șefului APP, în urma reorganizării, societățile pe acțiuni nou create vor avea capital de stat în proporție de 100%, iar pentru acest lucru urmează să fie modificată anexa la lege. „CFM rămâne o întreprindere nepasibilă privatizării. La această etapă, societatea pe acțiuni este cu capital integral de stat”, a precizat directorul APP.

În același timp, Roman Cojuhari a subliniat că întreprinderea feroviară a intrat pe o traiectorie de stabilizare financiară, ca urmare a măsurilor de eficientizare aplicate de managementul companiei în anul 2025. Aceste acțiuni au dus la oprirea creșterii anuale a datoriilor și la începerea achitării acestora, după o perioadă îndelungată în care obligațiile financiare se acumulau constant.

„Dacă comparăm sfârșitul anului 2025 cu sfârșitul anului 2024, vedem că datoriile totale ale întreprinderii au început deja să scadă. Este un lucru important, iar explicațiile detaliate țin de conducerea Căii Ferate”, a declarat șeful Agenției Proprietății Publice.

În prezent, datoriile totale ale CFM se ridică la circa 450 de milioane de lei, însă acestea au fost reduse cu peste 15% față de anul 2024. Potrivit lui Cojuhari, această evoluție pozitivă se reflectă și în rezultatul financiar, care este mai bun decât cel înregistrat în anul precedent.

Ultimele date arată că pierderile CFM s-au cifrat la 152,4 milioane de lei în șase luni ale lui 2025, față de 156,1 milioane de lei în semestrul similar al anului 2024.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!