Serviciul Fiscal de Stat a încasat 32,9 milioane lei de impozitul pe venit plătit de cei care dau în chirie imobile

15 Nov. 2022, 11:05
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
15 Nov. 2022, 11:05 // Actual //  MD Bani

În zece luni ale anului anului, Serviciul Fiscal de Stat (SFS) a încasat 32,9 milioane de lei din impozitul pe venit de la darea în locațiune a bunurilor imobile.

Potrivit informațiilor,  încasările au crescut cu 22,3% în 10 luni ale anului 2022, comparativ cu perioada similară a anului trecut.

Astfel, în perioada ianuarie-octombrie 2022 au fost identificate 5.105 persoane fizice ce dau în locațiune bunuri imobile. La 442 persoane fizice ce dau în locațiune bunuri imobile au fost calculate suplimentar la buget: plăți de bază în sumă de 316,4 mii lei, majorare de întârziere în sumă de 28,1 mii lei și aplicată amendă în mărime de 37 mii lei.

În rezultatul acțiunilor întreprinse în perioada anului 2022, au fost înregistrate 16 802 contracte de dare în locațiune a bunurilor imobile.

În acest context, Serviciul Fiscal de Stat reamintește persoanelor fizice care nu desfășoară activitate de întreprinzător și care transmit în posesie şi/sau în folosinţă proprietate imobiliară altor persoane fizice, prin utilizarea platformelor Booking, Airbnb și altele, despre necesitatea onorării obligațiunilor fiscale aferent veniturilor obținute.

08 Mai 2026, 17:35
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
08 Mai 2026, 17:35 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

S.A. CET-Nord a anunțat lansarea unei licitații pentru instalarea unui sistem de stocare a energiei electrice (BESS) cu o capacitate de 70 MW, în cadrul centralei termoelectrice din Bălți. Proiectul vizează selectarea unui partener privat care va asigura finanțarea și implementarea integrală, de la proiectare și construcție până la instalare și punere în funcțiune.

Potrivit companiei, viitorul sistem va fi conectat la rețeaua națională în baza unui aviz de racordare emis de Moldelectrica, ceea ce permite integrarea capacității de stocare în sistemul electroenergetic al țării.

Inițiativa face parte din eforturile autorităților de a dezvolta infrastructura de stocare a energiei, esențială pentru integrarea surselor regenerabile, acoperirea consumului în orele de vârf și sporirea rezilienței sistemului energetic. Sistemele BESS permit acumularea energiei produse în exces și utilizarea acesteia atunci când cererea este ridicată, contribuind la stabilitatea rețelei.

Ministerul Energiei al Republicii Moldova a precizat că statul își păstrează rolul de facilitator al investițiilor strategice, în timp ce implementarea tehnică și financiară va fi realizată de partenerul selectat printr-o procedură deschisă și competitivă, bazată pe criterii tehnico-financiare.

Proiectul de la Bălți vine în continuarea altor investiții în domeniu. La sfârșitul lunii aprilie, în localitatea Rădeni a fost pus în funcțiune cel mai mare sistem de stocare a energiei electrice din Republica Moldova, cu o capacitate de 60 MWh, integrat cu un parc fotovoltaic de 50 MW.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!