Și ursul de la Kremlin sătul și Maia Sandu satisfăcută: Sunt mulțumită că noul contract al gazelor a fost semnat

01 Nov. 2021, 10:46
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
01 Nov. 2021, 10:46 // Actual //  bani.md

Președintele Maia Sandu se arată mulțumită de semnarea noului contract între Moldova-Gaz și Gazprom, dar și cu finalizarea crizei gazelor. Potrivit ei, guvernul trebuie să decidă dacă va prelungi starea de urgență.

„Sunt mulțumită de semnarea contractului și că Republica Moldova va avea gaze din 1 noiembrie cu condițiile pe care țara noastră le va putea îndeplini”, a declarat președintele într-un interviu pentru publicația rusă ”Komersant„.

Sandu spune că tarifele la gaz vor crește, dar nu va fi o majorare atât de mare, cum ar fi fost în cazul prețurilor de piață la gaz.

Referindu-se la problemele negocierilor, Sandu a precizat că a fost vorba de prețul gazelor, dar și datoriile companiei Moldovagaz. „Acestea vor fi verificate în cadrul auditului, iar după vor continua discuțiile”.

În ceea ce privește prețul de 450 USD/mia de metri cubi anunțat de Spînu și cel anunțat de presa rusă de 500-600 USD, președintele a anunțat că persoana care semnat contractul cunoaște mai bine care este prețul.

Totodată, Sandu a dezmințit informațiile apărute în publicația britanică Financial Times că Federația Rusă ar fi cerut Chișinăului să modifice Acordul de Liber Schimb cu Uniunea Europeană.

Realitatea Live

28 Feb. 2026, 11:23
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
28 Feb. 2026, 11:23 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Serviciul Fiscal de Stat anunță modificări în procedura de restituire a TVA pentru producătorii agricoli, după publicarea noilor prevederi în Monitorul Oficial.

Potrivit instituției, baza de calcul utilizată pentru determinarea sumei TVA ce urmează a fi restituită pentru perioada iulie 2023 – iunie 2026 a fost extinsă. În algoritmul de calcul a fost inclusă și componenta aferentă impozitului funciar pentru anul 2025.

De asemenea, au fost operate precizări privind stabilirea plafonului maxim al TVA ce poate fi restituit în cadrul etapei a doua a Programului de rambursare a TVA pentru producătorii agricoli. Acesta va fi ajustat în funcție de valoarea sumelor de TVA acceptate spre restituire pentru perioada până la 31 decembrie 2024.

Solicitarea poate fi depusă după prezentarea declarației fiscale în care sunt reflectate: impozitul funciar pentru terenurile agricole, impozitul pe venit, contribuțiile obligatorii de asigurări sociale, primele de asigurare medicală obligatorie și precum și după depunerea declarației TVA pentru perioada de aplicare a Programului.

Beneficiari ai Programului sunt întreprinderile din sectorul agricol înregistrate ca plătitori de TVA și care raportează sume TVA spre deducere pentru perioada fiscală următoare.

Rambursarea este efectuată de Serviciul Fiscal de Stat împreună cu Trezoreria de Stat în termen de până la 25 de zile lucrătoare de la depunerea cererii.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!