Șoc pe piața cerealelor! Transnistria și firma fratelui Irinei Vlah au pus mâna pe jumătate din exporturile de porumb

12 Sept. 2025, 10:03
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
12 Sept. 2025, 10:03 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Exporturile de porumb din Republica Moldova în lunile iulie–august 2025 s-au menținut la același nivel cu anul precedent, arată analiza economistului Iurie Rija. În această perioadă au fost livrate 20,0 mii tone de porumb, comparativ cu 20,8 mii tone în iulie–august 2024. Valoric, încasările au totalizat 80,9 milioane lei, practic identice cu cele din anii precedenți, dar departe de nivelul excepțional din 2022, când s-au depășit 353 milioane lei.

Prețul mediu la export a crescut ușor, la 4,04 lei/kg, față de 3,99 lei/kg în 2024 și 3,72 lei/kg în 2023, însă rămâne mult sub recordul din 2022, de 5,86 lei/kg. O parte din exporturile din această vară au vizat porumb pentru însămânțare, ceea ce a ridicat media, mai ales pe piețe unde s-au înregistrat valori semnificativ mai mari: Bulgaria a plătit 6,9 lei/kg, Germania 106,3 lei/kg, iar Ucraina, Marea Britanie și SUA între 23 și 39 lei/kg.

În topul exportatorilor s-au produs schimbări majore. Grando Invest Group, un holding transnistrean, a urcat pe primul loc, cu 5 611 tone (28% din total), urmat de Demir Agro, cu 4 092 tone (firma fratelui fostului bașcan al Găgăuziei, Irina Vlah  co cotă 20% n.a). Rusagro-Prim SRL, tradițional lider al pieței, a coborât pe locul trei, cu 3 443 tone, iar Orom-Imexpo SRL a livrat 2 920 tone. Astfel, noii jucători au reușit să concentreze aproape jumătate din exporturile Moldovei în perioada analizată.

Și la capitolul destinații de export apar modificări. Grecia a devenit cumpărătorul dominant, cu 9 405 tone (47% din total), la un preț mediu de 3,9 lei/kg, depășind România (4 081 tone, 20%) și Cipru (3 443 tone, 15%). România și Turcia au fost parteneri tradiționali pentru porumbul moldovenesc, însă în 2025 Grecia s-a impus ca piață principală.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

01 Mai 2026, 14:49
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
01 Mai 2026, 14:49 // Actual //  Ursu Victor

Evenimentul Reinvent Moldova 2.0, organizat de Grupul Media Realitatea, a adunat oameni care au plecat acasă cu un mesaj comun: „Eu sunt Moldova”.

Invitații au avut numai cuvinte de laudă la adresa speakerilor – Charles Michel, fost președinte al Consiliului European, Daniela Vidaicu de la Fundația Soros Moldova, Eugen Osmochescu, ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Ana Revenco, directoarea StratCom Moldova, și expertul în comunicare Sergiu Toader.

„Astfel de evenimente ar trebui să fie organizate cel puțin o dată pe an”, a spus una dintre invitate.

La finalul serii, i-am întrebat pe participanți cu ce asociază Moldova. Răspunsurile au fost simple: dragoste, patrie, copac.