Starea de urgență – ANULATĂ. Curtea Constituțională a declarat acțiunea ca fiind neconstituțională

28 Apr. 2021, 18:04
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
28 Apr. 2021, 18:04 // Actual //  MD Bani

Curtea Constituțională a anulat astăzi instaurarea stării de urgență de către majoritatea parlamentară PSRM-Șor-Pentru Moldova, la data de 30 martie, declarând această acțiune ca fiind neconstituțională. Sentința a fost pronunțată astăzi de către magistrații constituționali „acompaniați” de aproape o mie de cetățeni, care manifestau în fața Curții, pentru a fi susținută sesizarea de anulare a stării de urgență, scrie Realitatea.md.

Decizia Înaltei Curți este definitivă, nu se supune nici unei căi de atac, intră în vigoare la data pronunțării și se publică în Monitorul Oficial.

Astfel, odată cu anularea stării de urgență, președinta țării, Maia Sandu, are undă verde de a semna decretul de dizolvare a Parlamentului, așa cum a hotărât tot CCM, după ce a constatat că se întrunesc toate elementele pentru a fi înfăptuit acest lucru, deoarece, conform Constituției, în perioada stării de urgență, asediu sau război, Parlamentul nu poate fi dizolvat.

În momentul când va fi semnat decretul prezidențial, Republica Moldova intră în „febra” organizării procesului de organizare a alegerilor anticipate, iar în decurs de 60 de zile, urmează să aibă loc scrutinul propriu-zis.

Amintim că, la 30 martie, Guvernul a adoptat o hotărâre prin care a solicitat Legislativului introducerea stării de urgență, argumentând acest lucru prin faptul că, Comisia Extraordinară de Sănătate Publică are capacități de control limitate în raport cu răspândirea extrem de rapidă a contaminărilor cu coronavirus. Parlamentul a instituit stare de urgență până la 30 mai curent, adică termenul maxim prevăzut de Constituție – două luni. La o săptămână distanță, numărul cazurilor noi de coronavirus a început să scadă simțitor, precum și cel al deceselor, deși nu au fost întreprinse măsuri suplimentare de până la instaurarea stării de urgență, ba chiar unele restricții au fost anulate.

Opoziția a calificat instaurarea stării de urgență ca metodă a majorității parlamentare de a trage din timp, pentru a nu putea fi dizolva Parlamentul de către președinta țării.

Realitatea Live

04 Oct. 2025, 11:00
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
04 Oct. 2025, 11:00 // Actual //  Ursu Victor

Cancelarul Germaniei, Friedrich Merz, a lansat un apel direct către cetățeni, avertizând că țara se află într-un „moment decisiv” al istoriei sale moderne și trebuie să accepte reforme dificile pentru a evita declinul economic. Declarațiile sale au fost citate de Bloomberg și făcute în cadrul discursului rostit cu ocazia marcării a 35 de ani de la reunificarea Germaniei.

„Țara noastră se află în mijlocul unei etape importante, poate decisive, din istoria sa contemporană… Multe lucruri trebuie schimbate pentru a rămâne la nivelul bun de până acum sau chiar pentru a-l îmbunătăți”, a afirmat Merz.

Apelul cancelarului reflectă temerile adânc înrădăcinate în Germania că modelul său economic, cândva considerat imbatabil, se clatină sub presiunea mai multor factori. Printre aceștia se numără prețurile ridicate la energie, concurența dură din partea vehiculelor electrice chineze ieftine, precum și creșterea cheltuielilor de apărare, care apasă suplimentar pe industrie.

Discursul vine pe fondul intensificării dezbaterilor interne privind viitorul economic al Germaniei și asupra măsurilor necesare pentru a proteja competitivitatea celei mai mari economii europene.

 
NO COMMENT | IGSU ÎN ACȚIUNE: SIMULARE DE ÎNEC PENTRU PREVENIREA TRAGEDIILOR DE VARĂ
NO COMMENT | IGSU ÎN ACȚIUNE: SIMULARE DE ÎNEC PENTRU PREVENIREA TRAGEDIILOR DE VARĂ
NO COMMENT | AGRICULTURA MOLDOVEI, MAI PREGĂTITĂ PENTRU SCHIMBĂRILE CLIMATICE
NO COMMENT | AGRICULTURA MOLDOVEI, MAI PREGĂTITĂ PENTRU SCHIMBĂRILE CLIMATICE
NO COMMENT | 31 DE SPORTIVI MOLDOVENI LA JOCURILE MONDIALE UNIVERSITARE DE VARĂ 2025
NO COMMENT | 31 DE SPORTIVI MOLDOVENI LA JOCURILE MONDIALE UNIVERSITARE DE VARĂ 2025
NO COMMENT | PREȘEDINTA MAIA SANDU, ÎN VIZITĂ OFICIALĂ LA VARȘOVIA
NO COMMENT | PREȘEDINTA MAIA SANDU, ÎN VIZITĂ OFICIALĂ LA VARȘOVIA
NO COMMENT | CEREMONIA DE ABSOLVIRE A PROMOȚIEI 2025 A ACADEMIEI „ȘTEFAN CEL MARE”
NO COMMENT | CEREMONIA DE ABSOLVIRE A PROMOȚIEI 2025 A ACADEMIEI „ȘTEFAN CEL MARE”
NO COMMENT | PRIMUL SUMMIT MOLDOVA-UNIUNEA EUROPEANĂ, ÎN IMAGINI ŞI DECLARAŢII
NO COMMENT | PRIMUL SUMMIT MOLDOVA-UNIUNEA EUROPEANĂ, ÎN IMAGINI ŞI DECLARAŢII