Startup Moldova Summit 2024: Catalizatorul transformării digitale și inovației antreprenoriale

12 Mart. 2024, 09:11
 // Categoria: Slider // Autor:  MD Bani
12 Mart. 2024, 09:11 // Slider //  MD Bani

Startup Moldova Summit 2024 își propune să fie un eveniment de conexiune între antreprenori, lideri în inovație și experți tehnologici, promovând schimbul de cunoștințe și colaborarea transfrontalieră. Acesta va aduce împreună peste 20 de investitori și specialiști internaționali în tehnologie și antreprenoriat, printre care Nick Himowicz, expert în modelarea de afaceri și inovație la Strategyzer, Olga Melniciuc, care are o experiență remarcabilă în ecosistemul de startup-uri și capital de risc, Daniel Ray din cadrul Muse Group, și mulți alții.

În cadrul Summitului, vor avea loc mai multe paneluri de discuții, unde vor fi abordate teme precum inteligența artificială, blockchain, dezvoltarea sustenabilă și transformarea digitală, oferind perspective avansate și studii de caz aplicate. Participanții vor avea acces la Investors Lounge, unde vor putea discuta cu experți pe teme de business model canvas, prototipare rapidă și strategii de scaling.

 Evenimentul va oferi investitorilor cu capital de risc oportunitatea de a-și prezenta propunerile unice de valoare în fața fondatorilor de startup-uri, inversând modelul tradițional de pitching. De asemenea, vor fi prezentate cele mai promițătoare startup-uri din Moldova.

De ce să participi la Startup Moldova Summit 2024?

Este oportunitatea unică de a afla despre ultimele tendințe tehnologice, de a întâlni speakeri internaționali și de a stabili parteneriate strategice. Summitul este conceput pentru a stimula schimbul de idei inovatoare, consolidarea ecosistemului antreprenorial și accelerarea dezvoltării tehnologice.

Pentru detalii suplimentare și înregistrare, accesați platforma oficială Startup Moldova Summit 2024 – Startup Moldova Summit 2024 – Startup Moldova

Evenimentul este organizat de Fundaţia Startup Moldova, sub egida Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării al Republicii Moldova, Partener General – Fundația Startup Moldova: Orange Systems, cu suportul Proiectului Tehnologiile Viitorului, finanțat de USAID, Suedia și Marea Britanie şi Moldova Innovation Technology Park, la fel, EBRD Advice for Small Businesses in Moldova și Dezvoltare prin suportul Ministerul Afacerilor Externe și al Cooperării Internaționale al Italiei și Inițiativa Central Europeană, Uniunea Europeană prin proiectul Inotek şi Helvetas prin OPTIM Project, fondat de Guvernul Elveţiei. Partener Media General: Diez.

27 Mart. 2026, 14:39
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
27 Mart. 2026, 14:39 // Actual //  Ursu Victor

Industria Republicii Moldova continuă să se confrunte cu stagnare și lipsă de performanță, în pofida unor evoluții pozitive punctuale, susține expertul în politici economice de la IDIS „Viitorul”, Veaceslav Ioniță, în cadrul emisiunii „Analize economice” din 27 martie 2026.

Potrivit analizei, anul 2025 a adus o creștere industrială de 5,4%, după un declin de 1,1% în 2024. Cu toate acestea, evoluția sectorului rămâne fragilă. Din 2020 până în prezent, doar anii 2021 și 2025 au fost marcați de creșteri, în timp ce 2022, 2023 și 2024 au fost ani de scădere. Chiar și după revenirea din 2025, industria nu a reușit să atingă nivelul din 2021, situându-se la circa 95% din acel volum.

Expertul avertizează că, în lipsa unei strategii clare de dezvoltare, Republica Moldova „bate pasul pe loc”. Comparativ cu 1990, considerat apogeul producției industriale, nivelul actual este de doar 66,7%, echivalentul anilor 1980. „Nu avem o paradigmă de dezvoltare industrială, nu avem poluri de creștere și nici o viziune clară. Dacă nu faci nimic, nu ai nimic”, a punctat Ioniță.

Diferențele dintre cele două maluri ale Nistrului sunt semnificative. Dacă pe malul drept industria a ajuns la 66,7% din nivelul din 1990, pe malul stâng situația este mult mai gravă, cu doar 23,8%. În 2025, regiunea din stânga Nistrului a înregistrat o prăbușire de circa 30%, iar perspectivele de recuperare sunt considerate „foarte îndoielnice”.

Un alt indicator alarmant este scăderea ponderii industriei în PIB. De la 87% în 1990, aceasta a coborât la aproximativ 25,5% în 2025, ceea ce indică o reducere de peste patru ori și confirmă procesul de dezindustrializare.

Declinul este vizibil și pe piața muncii. Dacă în 1990 industria angaja circa 410 mii de persoane, în 2025 numărul acestora a scăzut la puțin peste 115 mii pe ambele maluri ale Nistrului, cel mai redus nivel din ultimii 65 de ani. Pe malul drept, numărul salariaților a scăzut cu circa 15 mii față de 2019, până la 96,5 mii. Cele mai afectate ramuri sunt cele orientate spre export, precum industria textilă, automotive, alimentară și cea a îmbrăcămintei.

În același timp, creșterea costurilor cu forța de muncă afectează competitivitatea. În 2025, acestea au ajuns la 24,1% din veniturile generate per angajat, comparativ cu 16–17% în țările vecine. Majorarea salariilor, influențată de inflație și migrație, nu a fost însoțită de o creștere a productivității.

„Tehnologizarea este slabă, producem bunuri cu valoare adăugată redusă, iar productivitatea muncii rămâne scăzută. Dacă nu se vor face investiții în inovații și tehnologii moderne, industria va fi o ramură ratată”, a avertizat expertul.

În concluzie, analiza arată că industria Republicii Moldova se află într-o stare nesatisfăcătoare, iar fără intervenții strategice și investiții consistente, procesul de dezindustrializare riscă să continue, afectând și mai mult potențialul economic al țării.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!