Tarif mai mic la lumină pentru consumatori! ANRE anunță când se va întâmpla

05 Apr. 2023, 11:02
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
05 Apr. 2023, 11:02 // Actual //  bani.md

Curentul electric pentru consumatori urmează să se ieftinească. Directorul ANRE, Eugen Carpov a declarat pentru BANI.MD că o decizie va fi luată în două săptămâni.

„Așteptăm calculele de la companiile de distribuție, in condițiile în care aceasta nu cumpără energia de la Cuciurgan, ci de la compania de stat Energocom. Ulterior, în baza calculelor vom lua o decizie”, a explicat Eugen Carpov.

Experții estimează că reducerea tarifului la lumină va fi între 20 și 50 și 50 de bani pe kwh.

În următoarea jumătate de an, SA Energocom va procura energie electrică de la Centrala termoelectrică Moldovenească din regiunea transnistreană (MGRES). Conform graficelor agreate, urmează să fie achiziționate de la MGRES aproximativ 282 mii MWh lunar, ceea ce constituie peste 90% din necesarul de energie al malului drept al Nistrului, a anunțat traiderul de stat.

Prețul constituie 66 USD/MWh, cu 7 dolari mai puțin decât în ultimele patru luni.

În prezent tariful la lumină pentru consumatorii casnici deserviți de Premier Energy este de 3,42 de lei, iar cei de FEE Nord – 3,84 de lei KW/h.

Autoritățile au declarat în repetate rânduri că în cazul în care prețul de achiziție va fi mai mic, ANRE ar urma să aprobe ieftinirea curentului pentru populație.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

14 Sept. 2026, 17:26
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
14 Sept. 2026, 17:26 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Actualele modificări fiscale privind programele de stimulare prin acțiuni pentru angajații societăților pe acțiuni ar crea facilități nejustificate pentru managerii marilor companii și anunță că va solicita Procuraturii Generale să verifice modul în care au fost promovate aceste prevederi, a declarat deputatul Ion Chicu în cadrul emisiunii „Gonța Media”.

Potrivit lui Chicu, mecanismul ar permite unor beneficiari ai programelor de tip stock option să primească acțiuni fără plata unor impozite și contribuții care, în mod normal, ar reveni bugetului de stat. Deputatul afirmă că asemenea facilități favorizează în special managerii și corporațiile mari, în timp ce restul contribuabililor nu beneficiază de un tratament similar.

Chicu susține că proiectul politicii fiscale pentru anul 2027, votat deja în prima lectură, conține prevederi care mențin acest mecanism. El a anunțat că va depune un amendament pentru eliminarea facilității.

„Mâine îl trimitem la comisie, să scoată aberația asta”, a declarat deputatul, precizând că formațiunea sa va transmite în paralel și o sesizare Procuraturii Generale.

Chicu a cerut procurorilor să verifice cronologia în care au fost adoptate deciziile privind programele de stimulare prin acțiuni și modificările fiscale aferente, susținând că există motive pentru a analiza dacă anumite schimbări legislative au fost promovate în beneficiul unor persoane sau grupuri concrete.

Deputatul a făcut referire și la istoria unor pachete de acțiuni ale maib și a afirmat că acestea ar proveni, în parte, din participații care au aparținut anterior statului și care au fost vândute în contextul schimbărilor de acționariat din sistemul bancar după frauda bancară.

În opinia lui Chicu, statul ar fi trebuit să fie mult mai atent la modul în care astfel de acțiuni au ajuns ulterior în programe de stimulare destinate managerilor și la regimul fiscal aplicat acestora.

El a legat această situație și de costurile pe care bugetul public continuă să le suporte în urma fraudei bancare și spune că este incorect ca, pe de o parte, statul să achite anual sume considerabile pentru acoperirea obligațiilor rezultate din acea perioadă, iar pe de altă parte să acorde facilități fiscale unor beneficiari ai programelor de acțiuni.

Chicu a precizat că amendamentul urmează să fie examinat în cadrul dezbaterilor asupra politicii fiscale înainte de votul în lectura a doua.