Tensiunile dintre Rusia şi Ucraina scumpesc grâul

31 Ian. 2022, 23:19
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
31 Ian. 2022, 23:19 // Actual //  bani.md

Ameninţarea unui război între Rusia şi Ucraina agită pieţele mondiale de cereale, scumpind preţul grâului pe ambele maluri ale Atlanticului şi determinându-i pe traderi să vorbească de o şi mai mare volatilitate în perioada următoare, informează The Wall Street Journal.

Potrivit estimărilor Departamentului american al Agriculturii, cele două state sunt responsabile pentru 29% din exporturile mondiale de grâu. În plus, Marea Neagră este o rută importantă pentru livrările mondiale de cereale iar Ucraina este şi un important exportator mondial de orz, porumb şi rapiţă.

În ultimele două săptămâni, creşterea tensiunilor la graniţa dintre Rusia şi Ucraina a majorat cu peste 7% cotaţiile futures la grâu la Bursa de cereale de la Chicago, astfel că luni un bushel de grâu (1 bushel este echivalentul a 27,2 kilograme) era cotat la aproape opt dolari, în apropiere de maximumul ultimului deceniu, 8,50 dolari, atins anul trecut. În aceeaşi perioadă, la Bursa de la Paris, cotaţiile futures de referinţă la grâu au crescut cu 6% până la 278 de euro (310 de dolari) pentru o tonă de grâu, în apropiere de vârfurile atinse anul trecut.
Unii analişti se tem că un avans în profunzime al Rusiei în Ucraina şi sancţiunile occidentale care să afecteze exporturile ruseşti ar fi cel mai negativ scenariu deoarece ar lipsi pieţele mondiale de cea mai mare parte din livrările celor două state, informează Agerpres.

Chiar şi un conflict limitat care să nu se întindă departe de graniţa Ucrainei cu Rusia şi ar provoca doar pagube minore infrastucturii agricole din Ucraina, ar putea majora preţurile cu 10% până la 20%, susţine Andrey Sizov, director la firma rusească de cercetare de piaţă SovEcon.

Un alt motiv de îngrijorare este ce se va întâmpla cu porturile ucrainene şi ruseşti de la Marea Neagră, care sunt porţi cruciale pentru exporturile de cereale. Dacă vor fi afectate infrastructurile portuare sau vor fi perturbare livrările „atunci vom avea o mare problemă”, spune Monika Tothova, economist în cadrul FAO. Astfel de perturbări ar putea avea un impact de durată care să se repercuteze şi asupra viitoarelor recolte.

Realitatea Live

26 Ian. 2026, 14:39
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
26 Ian. 2026, 14:39 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Activitatea economică din Republica Moldova este estimată să rămână relativ stabilă în trimestrul I 2026, însă cu presiuni moderate pe prețuri, arată datele Biroul Național de Statistică, publicate în baza rezultatelor Anchetei de conjunctură realizate în rândul managerilor.

Potrivit estimărilor, situația economică, veniturile din vânzări și numărul de salariați vor înregistra, per ansamblu, o relativă stabilitate, în timp ce prețurile produselor sunt așteptate să crească moderat în majoritatea sectoarelor.

În industria prelucrătoare, managerii anticipează stabilitate a situației economice și a numărului de salariați, însă o scădere moderată a veniturilor din vânzări. În același timp, prețurile produselor industriale ar urma să crească moderat. În construcții, așteptările indică stabilitate economică și a veniturilor, dar și o creștere a numărului de salariați, în timp ce prețurile lucrărilor ar putea rămâne aproape neschimbate. Comerțul cu amănuntul și serviciile sunt prognozate să evolueze stabil din punct de vedere economic, cu o ușoară creștere a veniturilor și o majorare moderată a prețurilor de vânzare.

Analiza pe clase de mărime arată diferențe mari. Întreprinderile mari anticipează o scădere moderată a veniturilor din vânzări și a numărului de salariați, în paralel cu o creștere a prețurilor. Întreprinderile mijlocii și mici prognozează, de asemenea, reduceri ale veniturilor și ale personalului, însă într-un ritm mai temperat. În schimb, întreprinderile micro se așteaptă la o ușoară creștere a veniturilor și a numărului de salariați, concomitent cu majorări moderate ale prețurilor.

Datele BNS relevă totodată că, în trimestrul IV 2025, 54% dintre respondenți s-au confruntat cu limitări în activitatea economică. Principala problemă semnalată a fost cererea insuficientă pe piață, urmată de dificultăți financiare și lipsa forței de muncă calificate. Printre factorii care au afectat negativ activitatea întreprinderilor se numără și consecințele războiului din Ucraina.

În ansamblu, perspectivele pentru începutul anului 2026 indică o economie aflată într-o zonă de stagnare controlată, cu presiuni inflaționiste moderate și riscuri persistente legate de cerere și de condițiile financiare.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!