Termoelectrica, „bomba cu ceas” din energie: profit mic, datorii mari și risc direct pentru buget

03 Ian. 2026, 11:41
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Ian. 2026, 11:41 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Finanțelor avertizează, în analiza riscurilor bugetar-fiscale, că Termoelectrica rămâne una dintre cele mai sensibile vulnerabilități ale statului, în pofida faptului că a raportat profit în 2024. Compania este cel mai mare producător de stat de energie termică și electrică din Republica Moldova și furnizează aproximativ 15% din energia electrică a țării și asigură încălzirea centralizată pentru circa 80% din populația municipiului Chișinău.

Termoelectrica a fost creată în 2015, prin fuziunea a trei întreprinderi municipale, moștenind datorii financiare semnificative și o infrastructură îmbătrânită. Compania operează trei centrale de cogenerare, vinde energia electrică către Energocom și livrează direct agent termic consumatorilor din capitală.

Potrivit documentului Ministerului Finanțelor, pentru perioada 2024–2028 a fost aplicat un test de stres care arată că, deși unele modernizări au îmbunătățit eficiența, provocările structurale rămân majore, în special necesarul ridicat de investiții și riscurile asociate ciclului de viață al activelor. Un element cheie semnalat este faptul că ratele de lichiditate „par sănătoase”, însă această imagine este în mare parte artificială.

Ministerul explică faptul că indicatorii de lichiditate sunt îmbunătățiți prin reclasificarea arieratelor vechi, în special a celor 1,3 miliarde de lei datorate către Moldovagaz”, ca datorii pe termen lung. Această mutare reduce datoriile curente și „cosmetizează” indicatorii financiari, fără a rezolva problema de fond.

Testele de stres mai arată o expunere ridicată la riscul valutar. Majoritatea împrumuturilor actuale și viitoare sunt denominate în valută, iar o simplă depreciere a leului ar putea majora pierderile companiei cu circa 90 de milioane de lei. Într-un scenariu combinat – șoc de PIB, curs de schimb și rată a dobânzii – pierderile ar putea crește cu încă 120 de milioane de lei, ceea ce ar genera o presiune fiscală semnificativă.

În paralel, Termoelectrica se confruntă cu scăderea cererii de încălzire urbană, determinată de tendințele demografice din Chișinău și de eficientizarea energetică a clădirilor noi. În același timp, infrastructura învechită reduce fiabilitatea operațională, limitând capacitatea companiei de a-și crește veniturile într-un mod sustenabil.

Ministerul Finanțelor identifică patru riscuri majore pentru buget: dependență bugetară implicită: rolul critic al companiei în sezonul rece o transformă într-un risc fiscal „de facto”, orice avarie majoră putând genera necesitatea unui sprijin bugetar imediat, criza infrastructurii amânată: deși este planificată construcția unei noi centrale de 55 MW cu finanțare de la Banca Mondială, proiectul nu este așteptat înainte de 2027, lăsând o perioadă de expunere critică, politica tarifară cvasi-fiscală: tarifele reglementate de ANRE pot fi întârziate sau limitate din motive sociale și politice, generând costuri nerecuperate care se transformă în pasive ascunse și structură de capital împovărată: datoriile moștenite limitează capacitatea de finanțare și pot amâna modernizarea infrastructurii critice.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

26 Apr. 2026, 10:21
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
26 Apr. 2026, 10:21 // Actual //  Ursu Victor

Tranzitul prin Strâmtoarea Ormuz a devenit practic imposibil, iar revenirea la un regim normal de transport ar putea dura luni de zile, avertizează armatorii și analiștii internaționali.
Situația s-a deteriorat rapid în ultimele săptămâni. După o perioadă de tensiuni crescânde și perturbări în unul dintre cele mai importante noduri energetice ale lumii, președintele SUA, Donald Trump, declara la începutul lunii aprilie că Washingtonul ar putea „deschide ușor” strâmtoarea și relua fluxurile de petrol. La doar trei săptămâni distanță, realitatea din teren este opusă: SUA au impus o blocadă asupra navelor asociate Iranului, iar Iran a răspuns prin intensificarea controlului militar și utilizarea așa-numitei „flote de țânțari”.

În prezent, numărul tranzitelor zilnice a scăzut aproape la zero, față de aproximativ 135 de nave în perioadele normale. Navele comerciale sunt prinse între controalele stricte ale Corpul Gardienilor Revoluției Islamice și interceptările tot mai frecvente ale navelor de către forțele americane, inclusiv în afara Golfului Persic.
Reprezentanții industriei maritime spun că blocada a amplificat riscurile și incertitudinea în regiune. „Ceea ce fac SUA extinde zona de risc pentru nave. Situația a devenit și mai imprevizibilă”, a declarat Rajalingam Subramaniam, directorul companiei Fleet Management Limited, menționând că peste 400 de marinari ai firmei sunt blocați în zonă.

Strâmtoarea Ormuz, coridor vital care leagă producătorii de petrol și gaze din Golful Persic de restul lumii, a devenit epicentrul tensiunilor în conflictul din ultimele săptămâni. Potrivit experților de la Center for a New American Security, situația este folosită ca instrument de presiune geopolitică, în timp ce Iranul își demonstrează capacitatea de a afecta economia globală.

Impactul economic este deja semnificativ. Producția de petrol în statele din Golful Persic a scăzut cu aproximativ 57% față de nivelurile de dinaintea conflictului, potrivit estimărilor Goldman Sachs. Chiar și în cazul redeschiderii complete a strâmtorii, revenirea la normal ar putea dura luni, iar recuperarea ar putea fi doar parțială.