Tot mai puține conexiuni de telefonie fixă au fost realizate în trimestrul II al anului 2021

14 Sept. 2021, 16:08
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
14 Sept. 2021, 16:08 // Actual //  MD Bani

În trimestrul II al anului 2021 numărul total de conexiuni la serviciile de telefonie fixă au scăzut, comparativ cu sfârșitul anului 2020. De asemenea, a scăzut și volumul total al vânzărilor pe piața de telefonie fixă.

Potrivit Agenției Naționale pentru Reglementare în Comunicații Electronice și Tehnologia Informației, în semestrul al doilea al anului 2021, numărul total de conexiuni la serviciile de telefonie fixă au scăzut cu circa 19,2 mii, față de aceeași perioadă a anului trecut și au ajuns la 1,01 milioane.

De asemenea, s-a diminuat și volumul total al vânzărilor pe piața respectivă, față de perioada similară a anului trecut, cu 12,5% și a însumat 85,9 milioane de lei. Volumul traficului total de voce generat de utilizatorii de telefonie fixă a scăzut cu 20,3%, până la valoarea de circa 247 milioane de minute.

Datele statistice mai arată că numărul abonaților companiei Moldtelecom au scăzut cu 18,6 mii  și au alcătuit circa 901,4 mii, iar numărul abonaților furnizorilor alternativi s-a diminuat cu 599 și a totalizat 107,1 mii. Din totalul abonaților, 879,8 mii erau persoane fizice, iar 128,7 mii – persoane juridice. Rata de penetrare a serviciilor de telefonie fixă, raportată la 100 de locuitori, a scăzut cu 0,1 puncte procentuale și a alcătuit 38,8%.

Traficul de voce realizat de către abonații serviciilor respective către rețelele mobile s-a diminuat cu 2,1%, traficul generat în rețelele fixe a scăzut cu 8,3%, iar traficul realizat către rețelele internaționale s-a micșorat cu 31,6% . În consecință, traficul mediu lunar de voce per abonat (MoU) s-a diminuat cu 20,6%, ajungând la 123 minute.

Urmare a diminuării numărului de abonați, a traficului de voce și volumului total al veniturilor de pe piața de telefonie fixă, venitul mediu lunar per abonat (ARPU) s-a redus cu 8,5%  și a alcătuit 28,3 lei. S.A. ”Moldtelecom a înregistrat un ARPU cu valoarea de 29,6 lei, iar furnizorii alternativi – un ARPU de 16,7 lei.

La sfârșitul trimestrului II al anului curent, cota de piață a companiei Moldtelecom,  în funcție de venituri, a fost de 93,8%.

Realitatea Live

21 Ian. 2026, 17:28
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Grîu Tatiana
21 Ian. 2026, 17:28 // Bani și Afaceri //  Grîu Tatiana

OMV Petrom, cea mai mare companie de petrol și gaze din România cu afaceri inclusiv în Republica Moldova, a anunțat că a vândut o participație de 5% din proiectul de explorare offshore Han Asparuh din Bulgaria către Bulgarian Energy Holding (BEH), companie deținută de statul bulgar. O tranzacție similară a fost realizată și de partenerul său, NewMed Energy Balkan Limited, astfel încât BEH intră în proiect cu o participație totală de 10%, potrivit profit.ro.

În urma tranzacției, structura consorțiului se modifică astfel: OMV Petrom rămâne operatorul proiectului, cu 45%, NewMed Energy deține tot 45%, iar BEH va avea 10%. Reprezentanții OMV Petrom precizează că BEH va suporta proporțional costurile aferente activităților de explorare și foraj.

CEO-ul NewMed Energy, Yossi Abu, a subliniat că intrarea Bulgariei în proiect consolidează cooperarea regională în domeniul energiei, iar conducerea BEH a arătat că participarea statului bulgar contribuie la întărirea securității energetice naționale.

Forajele de explorare în perimetrul Han Asparuh, situat în zona economică exclusivă a Bulgariei din Marea Neagră, au început la sfârșitul anului 2025. Investiția pentru cele două sonde de explorare este estimată la aproximativ 170 de milioane de euro, cea mai mare parte a costurilor fiind acoperită de NewMed Energy, conform acordului dintre parteneri.

OMV Petrom este unul dintre cei trei jucători care domină piața carburanților din Republica Moldova, având o cotă de aproape 20% la importul de benzină.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!