Twitter a lansat funcția Super Follows prin care se pot câștiga bani din postări, până la 7,5 miliarde de dolari anual

02 Sept. 2021, 20:02
 // Categoria: Au Bani // Autor:  MD Bani
02 Sept. 2021, 20:02 // Au Bani //  MD Bani

Twitter a introdus funcția „Super Follows”, care permite utilizatorilor rețelei sociale să câștige un venit lunar prin partajarea conținutului exclusiv cu urmăritorii sau abonații. Deocamdată, opțiunea este disponibilă pentru userii din Canada și SUA, însă urmează să se extindă la nivel global, scrie startupcafe.ro.

„Super Follows” funcționează pe iOS în cele două state, iar în perioada următoare va putea fi utilizată pe android și pe twitter.com la nivel internațional, a anunțat platforma social media.

Creatorii pot să își distribuie conținutul cu un grup selectat de persoane, care trebuie să se aboneze la contul lor. Astfel, cei care își partajează tweet-urile exclusiv cu abonații, pot câștiga până la 7,5 miliarde de dolari anual, dacă au 315 milioane de utilizatori activi zilnic, care plătesc conținutul, până la sfârșitul anului 2023.

Prețul unui astfel de abonament lunar pe Twitter este de 3, 5 sau 9 dolari și este stabilit de persoana care postează, în funcție de conținutul său.

Condițiile pe care un utilizator (creator) din SUA sau Canada, precum și la nivel global (când opțiunea va fi disponibilă) trebuie să le respecte pentru a-și monetiza contul sunt: să aibă cel puțin 10.000 de urmăritori, să aibă 18 ani și să fi postat de 25 de ori în ultima lună.

În mai 2021, Twitter a lansat o opțiune prin care utilizatorii care postează mesaje interesante pe rețeaua socială pot primi bani sub formă de bacșiș din partea celorlalți useri.

Noua formă de monetizare a tweet-urilor, disponibilă doar unui număr limitat de profiluri, se numește  „Tip Jar” (borcan pentru bacșiș) și funcționează pe Android sau de iPhone în limba engleză.

Cei care își activează „Tip Jar” din setările profilului pot primi bani de la alți utilizatorii Twitter prin 5 servicii online, deocamdată: Patreon, PayPal, Venmo, Bandcamp și Cash App. Donatorii pot vedea noul buton „Tip Jar” lângă cel de „follow” de la profilul care își actvează noua opțiune.

Toți cei care folosesc aplicația Twitter de Android sau iOS în limba engleză pot lăsa bacșiș celor care și-au activat butonul „Tip Jar”.

Grupul restrâns de profiluri care pot primi acum bani cu noua opțiune Twitter include jurnaliști, experți, organizații non-profit și alți creatori de conținut. „În curând, mai mulți oameni vor putea să-și adauge Tip Jar la profil și îl vom extinde la mai multe limbi”, a precizat Twitter.

Realitatea Live

16 Aug. 2025, 08:35
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
16 Aug. 2025, 08:35 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Comisia Națională a Pieței Financiare (CNPF) avertizează publicul cu privire la o nouă schemă de fraudă care circulă rapid pe aplicații de mesagerie precum WhatsApp și Telegram și este promovată intens pe rețelele de socializare.

Potrivit instituției, escrocheria funcționează prin crearea unor grupuri false de „investiții”, unde activitatea este simulată cu ajutorul roboților și al conturilor false. Așa-ziși „experți” promit câștiguri rapide din tranzacții, inclusiv în criptomonede, și îi conving pe utilizatori să atragă alți membri în schimbul unor „recompense”.

Victimele sunt îndemnate să transfere bani în „conturi de tranzacționare” fictive, unde le sunt afișate profituri false pentru a câștiga încredere. În momentul în care încearcă să-și retragă fondurile, li se cer taxe inventate. „Profiturile afișate sunt doar iluzorii, concepute pentru a stimula investiții mai mari”, avertizează CNPF.

Modelul utilizat seamănă cu o schemă piramidală clasică, unde remunerațiile participanților provin din contribuțiile noilor recruți și nu din activități economice reale. Astfel de structuri sunt nesustenabile și conduc inevitabil la pierderi pentru majoritatea investitorilor.

Un aspect îngrijorător este implicarea tot mai frecventă a adolescenților, care sunt ademeniți cu promisiuni de câștiguri rapide și recompense. CNPF atrage atenția asupra necesității unei educații financiare mai solide în rândul tinerilor și a unei supravegheri atente din partea părinților.

Pentru protecția cetățenilor, instituția recomandă:

verificarea autorizațiilor firmelor de investiții,

evitarea transmiterii de date personale sau financiare prin aplicații de mesagerie,

prudență maximă față de promisiunile de câștiguri rapide și ușoare,

sesizarea imediată a CNPF și blocarea contactelor suspecte.Autoritatea subliniază că orice implicare în astfel de scheme poate duce la pierderi financiare serioase și îndeamnă cetățenii să nu se lase atrași de oferte care par „prea bune pentru a fi adevărate”.

 
NO COMMENT | IGSU ÎN ACȚIUNE: SIMULARE DE ÎNEC PENTRU PREVENIREA TRAGEDIILOR DE VARĂ
NO COMMENT | IGSU ÎN ACȚIUNE: SIMULARE DE ÎNEC PENTRU PREVENIREA TRAGEDIILOR DE VARĂ
NO COMMENT | AGRICULTURA MOLDOVEI, MAI PREGĂTITĂ PENTRU SCHIMBĂRILE CLIMATICE
NO COMMENT | AGRICULTURA MOLDOVEI, MAI PREGĂTITĂ PENTRU SCHIMBĂRILE CLIMATICE
NO COMMENT | 31 DE SPORTIVI MOLDOVENI LA JOCURILE MONDIALE UNIVERSITARE DE VARĂ 2025
NO COMMENT | 31 DE SPORTIVI MOLDOVENI LA JOCURILE MONDIALE UNIVERSITARE DE VARĂ 2025
NO COMMENT | PREȘEDINTA MAIA SANDU, ÎN VIZITĂ OFICIALĂ LA VARȘOVIA
NO COMMENT | PREȘEDINTA MAIA SANDU, ÎN VIZITĂ OFICIALĂ LA VARȘOVIA
NO COMMENT | CEREMONIA DE ABSOLVIRE A PROMOȚIEI 2025 A ACADEMIEI „ȘTEFAN CEL MARE”
NO COMMENT | CEREMONIA DE ABSOLVIRE A PROMOȚIEI 2025 A ACADEMIEI „ȘTEFAN CEL MARE”
NO COMMENT | PRIMUL SUMMIT MOLDOVA-UNIUNEA EUROPEANĂ, ÎN IMAGINI ŞI DECLARAŢII
NO COMMENT | PRIMUL SUMMIT MOLDOVA-UNIUNEA EUROPEANĂ, ÎN IMAGINI ŞI DECLARAŢII