Ucraina deschide porțile investițiilor americane: Subsolul rămâne ucrainean, profiturile vin din parteneriate

01 Mai 2025, 10:28
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
01 Mai 2025, 10:28 // Actual //  Ursu Victor

Statele Unite și Ucraina au semnat un acord de cooperare considerat „istoric” pentru relansarea economică a Ucrainei și valorificarea în comun a resurselor sale naturale. Documentul a fost semnat de ministrul american al finanțelor, Scott Bessent, și de vicepremiera ucraineană și ministra Economiei, Iulia Sviridenko.

Acordul prevede crearea unui fond special de investiții destinat reconstrucției Ucrainei, care va gestiona veniturile provenite din utilizarea unor resurse minerale, infrastructuri și alte active economice ucrainene. Fondul va fi alimentat exclusiv din noile proiecte privind resursele critice, petrolul și gazele, iar veniturile și contribuțiile acestuia vor fi scutite de taxe atât în SUA, cât și în Ucraina.

„Este un semnal clar către Moscova: SUA susțin o Ucraină liberă, suverană și prosperă pe termen lung”, a declarat Bessent. Potrivit acestuia, președintele Donald Trump a conceput acest parteneriat pentru a garanta că niciun stat sau entitate care a finanțat sau susținut mașina de război rusă nu va beneficia de reconstrucția Ucrainei.

Ministerul american al finanțelor a precizat că urmează discuții suplimentare privind administrarea fondului și extinderea parteneriatului strategic. De cealaltă parte, Iulia Sviridenko a transmis că documentul „este într-o formă care poate asigura succesul ambelor state” și a menționat că acesta urmează să fie ratificat de Rada Supremă a Ucrainei.

Conform unei analize BBC bazate pe proiectul acordului, SUA vor avea un avantaj la semnarea viitoarelor contracte pentru exploatarea resurselor minerale ucrainene, însă nu li se oferă automat un drept la venituri din resursele existente sau din infrastructura deja funcțională.

„Toate resursele de pe teritoriul nostru și din apele teritoriale aparțin Ucrainei. Statul ucrainean decide ce și unde se exploatează. Subsolul rămâne proprietate națională”, a subliniat Sviridenko.

Documentul mai stabilește că asistența militară și financiară oferită de SUA Ucrainei înainte de semnarea acordului nu va fi considerată contribuție oficială la fondul de investiții. Totuși, fondurile alocate după semnare vor fi recunoscute drept investiții americane. Anterior, Donald Trump a estimat sprijinul oferit Ucrainei din februarie 2022 la circa 350 miliarde de dolari și a insistat asupra recuperării acestor sume – poziție contestată public de președintele ucrainean Volodimir Zelenski.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

14 Nov. 2026, 11:29
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
14 Nov. 2026, 11:29 // Actual //  Ursu Victor

Gigantul auto german Mercedes-Benz a decis să suspende toate investițiile suplimentare în fabricile sale din Germania și analizează posibilitatea închiderii unor unități de producție, pe fondul prăbușirii profitabilității, scăderii vânzărilor în China și conflictului cu sindicatele privind reducerea costurilor salariale. Decizia marchează o nouă etapă a crizei care lovește industria auto germană, unul dintre pilonii celei mai mari economii europene.

Directorul de producție al Mercedes-Benz, Michael Schiebe, a anunțat într-un interviu publicat pe 12 noiembrie în rețeaua internă a companiei că întregul consiliu de administrație a decis suspendarea investițiilor în unitățile germane. Potrivit acestuia, după luni de negocieri cu reprezentanții angajaților, nu se întrevede deocamdată nicio soluție pentru reducerea cheltuielilor.

„Cu actuala structură a costurilor nu putem investi în Germania”, a transmis conducerea companiei, subliniind că producția locală a devenit mult prea scumpă în comparație cu alte țări europene.

Directoarea de resurse umane, Britta Seeger, a avertizat că Mercedes-Benz este nevoit să examineze concret posibilitatea închiderii unor fabrici, deși conducerea și-ar dori să evite un asemenea scenariu.

„Cu toții vrem să evităm cu orice preț închiderea fabricilor. Din păcate, acum trebuie să analizăm această opțiune mult mai detaliat”, a declarat Seeger, citată de Reuters.

Miza principală a conflictului este programul de muncă. Conducerea Mercedes solicită majorarea săptămânii de lucru de la 35 la 40 de ore, fără creșterea salariilor. Practic, angajații ar urma să lucreze cu cinci ore mai mult săptămânal pentru aceeași remunerație, ceea ce ar reduce costul unei ore de muncă pentru companie.

Sindicatul IG Metall respinge categoric propunerea, considerând săptămâna de lucru de 35 de ore una dintre cele mai importante realizări obținute prin negocierile colective. Mai mult, sindicatul solicită o majorare salarială de 5%, într-un moment în care producătorul auto încearcă să reducă drastic cheltuielile.

Diferențele de cost sunt uriașe. Potrivit conducerii Mercedes-Benz, o oră de muncă în anumite fabrici germane poate costa de până la cinci ori mai mult decât în unitățile din Europa de Est. Compania consideră că această discrepanță afectează competitivitatea producției și deciziile privind amplasarea viitoarelor investiții.