UE a blocat peste 200 de miliarde de euro din activele Rusiei şi intenţionează să folosească banii pentru Ucraina

26 Mai 2023, 05:44
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
26 Mai 2023, 05:44 // Actual //  bani.md

Uniunea Europeană a imobilizat peste 200 de miliarde de euro din activele băncii centrale ruse de la începtul invaziei, subliniind importanţa discuţiilor cu privire la modul în care aceşti bani ar trebui cheltuiţi pentru a ajuta la reconstrucţia Ucrainei, titrează Bloomberg.

Tările UE au raportat noile cifre privind activele blocate în urma celui de-al 10-lea pachet de sancţiuni, care a forţat băncile să divulge informaţii despre mărimea deţinerilor lor.

„UE se angajează să se asigure că Rusia plăteşte pentru daunele cauzate în Ucraina”, a declarat purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Christian Wigand. De aceea, UE „explorează modalităţi de utilizare a activelor ruseşti îngheţate şi imobilizate în acest scop”.
UE a îngheţat, de asemenea, 24,1 miliarde de euro în active private ruseşti ale persoanelor şi entităţilor sancţionate de la invadarea Ucrainei în urmă cu mai bine de 1 an. Au fost sancţionate aproape 1.500 de persoane şi au fost impuse restricţii dure asupra exportului de bunuri şi tehnologii provenite din Rusia.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

09 Mart. 2026, 17:35
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
09 Mart. 2026, 17:35 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

În timp ce trenurile de pasageri circulă rar, iar situația financiară a întreprinderii rămâne complicată, Calea Ferată din Moldova pare să fi descoperit o nouă direcție: turismul feroviar.

Potrivit companiei, Republica Moldova începe să fie promovată drept o destinație pentru călătorii liniștite și pitorești cu trenul, prin sate tradiționale, câmpuri și podgorii. Ideea este ca drumul cu trenul să devină nu doar un mijloc de transport, ci o experiență turistică autentică.

Un exemplu în acest sens a fost excursia organizată pe 6–7 martie 2026 pentru echipa unei companii din Cehia specializate în transport feroviar și turism. Oaspeții au vizitat gara feroviară și depourile CFM, unde au făcut cunoștință cu infrastructura feroviară din Republica Moldova, după care au pornit într-o călătorie pe șine prin mai multe regiuni ale țării.

Potrivit CFM, astfel de inițiative ar putea contribui la promovarea Republicii Moldova ca destinație pentru turismul feroviar, iar întreprinderea anunță că este deschisă pentru noi oferte în sezonul turistic estival.

Totuși, realitatea financiară a companiei rămâne mai puțin romantică decât peisajele văzute din tren. În prezent, datoriile totale ale CFM se ridică la aproximativ 450 de milioane de lei, chiar dacă acestea au fost reduse cu peste 15% față de anul 2024.

Întreprinderea continuă însă să opereze pe pierdere. În primele șase luni ale anului 2025, CFM a înregistrat pierderi de 152,4 milioane de lei, ușor mai mici decât cele 156,1 milioane de lei din aceeași perioadă a anului precedent.

Astfel, dacă trenurile nu mai pot impresiona prin viteza sau frecvența curselor, ele ar putea deveni măcar o atracție turistică pentru cei curioși să descopere Moldova… în ritmul liniștit al șinelor CFM.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!