UE se retrage din Tratatul Cartei Energiei, pentru a grăbi trecerea la surse de energie regenerabilă

Ţările Uniunii Europene au convenit joi, 7 martie, să renunţe împreună la un tratat internaţional privind energia, din cauza temerilor că acesta subminează eforturile de combatere a schimbărilor climatice, au declarat oficiali citaţi de Reuters. Unele dintre prevederi apărau interesele producătorilor de combustibili fosili.

Tratatul Cartei Energiei din 1998, care permite companiilor energetice să dea în judecată guvernele pentru politicile care dăunează investiţiilor lor, a fost folosit în ultimii ani pentru a contesta măsurile care necesită închiderea fabricilor de combustibili fosili.

Miniştrii din ţările UE au convenit să renunţe la tratat la o întâlnire la Bruxelles, au declarat doi oficiali UE pentru Reuters.

Decizia va ajunge acum la Parlamentul European pentru a solicita acordul parlamentarilor. Acest lucru este considerat foarte probabil deoarece adunarea UE a cerut anterior să părăsească tratatul.

Bruxelles-ul a propus pentru prima dată o ieşire coordonată a UE din tratat în iulie, după ce state membre, inclusiv Danemarca, Franţa, Germania, Luxemburg, Polonia, Spania şi Ţările de Jos, au anunţat planuri de a renunţa, majoritatea invocând preocupări legate de schimbările climatice.

Ţările UE au amânat până acum o decizie cu privire la ieşire, deoarece unele, cum ar fi Cipru şi Ungaria, erau dornice să rămână, în timp ce altele erau îngrijorate că eforturile de modernizare a tratatului se vor risipi odată cu plecarea lor.

Pentru a calma aceste griji, UE a propus săptămâna trecută ca, înainte de a pleca, ţările UE să permită adoptarea reformelor. Acea propunere pare să fi permis o înţelegere.

Ţările UE vor aproba propunerea de a accepta reformele tratatului în luna mai, a declarat pentru Reuters o sursă din preşedinţia UE a Belgiei, care va organiza discuţiile.

Aproximativ 50 de semnatari ai tratatului au fost de acord cu reformele anul trecut, dar au avut puţine şanse să intre în vigoare fără unda verde a UE.

Una dintre reformele cheie este reducerea la 10 ani de la 20 din perioada în care firmele energetice din state semnatare din afara UE, cum ar fi Japonia şi Turcia, ar beneficia de protecţie a investiţiilor existente în bloc.

#tratat #Energie #UE

Abonează-te la Telegram Realitatea.md pentru mai multe știri.

Italia continuă să atragă atenția lumii cu ofertele sale spectaculoase de case la prețul de un euro, dar în spatele acestor anunțuri se ascund costuri uriașe, birocrație sufocantă și lipsa infrastructurii. Deși ideea pare ideală pentru cei care visează la o casă în Toscana sau Sardinia, realitatea este mult mai complicată, arată o analiză realizată de Meduza, Politico și Financial Times.

Italia trece prin cea mai gravă criză demografică din istorie, cu o scădere constantă a populației de peste 16 ani. Rata natalității se află la un nivel minim istoric, iar tinerii educați părăsesc țara în căutarea unor salarii mai bune în alte state europene. Premierul Giorgia Meloni a aprobat un plan de 500.000 de vize pentru muncitori extracomunitari, pentru a compensa lipsa forței de muncă din agricultură și turism. Satele din Sardinia și din sudul Italiei sunt cele mai afectate: școlile și spitalele se închid, magazinele dispar, iar în multe localități singura sursă de venit a rămas turismul sezonier.

Programul „Case pentru un euro” a fost lansat de mai multe comune italiene pentru a repopula zonele depopulate. În teorie, oricine poate cumpăra o casă cu un euro, dar în realitate costurile de renovare pot ajunge la 200.000–600.000 de euro. Majoritatea caselor scoase la vânzare se află în stare avansată de degradare, fără acoperiș, apă sau electricitate. Autoritățile impun cumpărătorilor să restaureze imobilul în termene scurte, iar neîndeplinirea obligațiilor duce la pierderea banilor și la anularea tranzacției. În plus, un euro este doar prețul de pornire la licitație, iar în unele cazuri ofertele finale pornesc de la 6.000 de euro. Cumpărătorii trebuie să depună și un depozit de garanție, care nu este returnat dacă lucrările nu sunt finalizate.

Pentru străini, situația este și mai complicată: achiziția unei case nu oferă drept de rezidență în Italia sau în Uniunea Europeană. După victoria lui Donald Trump în SUA, comuna Ollolai din Sardinia a lansat o campanie pentru atragerea americanilor, promițând o viață liniștită „pe insula paradisului”. Un an mai târziu, niciun imobil nu fusese vândut. Între 2018 și 2024, doar zece case din Ollolai au fost cumpărate și restaurate. Localnicii sperau la un val de nomazi digitali și artiști, însă puțini s-au încumetat să investească zeci de mii de euro într-un sat fără infrastructură.

Există însă și povești cu final fericit. Fotografa spaniolă Ivo Rovira a cumpărat un imobil în Sardinia, l-a restaurat și a deschis un mic restaurant local. „Nu ne simțim turiști, ci armunjini adevărați”, spune ea. Americanii Tam și Gary Holm din Los Angeles au reușit să cumpere o casă în Sicilia după mai multe încercări, investind în total 160.000 de euro. „M-am îndrăgostit de oamenii de aici. Sunt prietenoși, ospitalieri, și orașul, deși mic, e plin de viață”, a declarat Holm pentru Business Insider.

Deși programul a atras atenția internațională, infrastructura precară, birocrația și costurile ascunse continuă să-i descurajeze pe cumpărători. Economiștii avertizează că depopularea satelor italiene riscă să provoace un nou val de criză economică în regiunile rurale, iar fără investiții serioase, nici măcar casele de un euro nu mai pot salva satele care dispar.