Un bărbat care a câștigat 30 milioane $ la loterie s-a costumat în pui, ca să nu fie recunoscut de soție

31 Oct. 2022, 17:52
 // Categoria: Au Bani // Autor:  MD Bani
31 Oct. 2022, 17:52 // Au Bani //  MD Bani

Un bărbat care a câștigat la loterie 30 de milioane de dolari a decis să nu le spună soției și copilului despre norocul neașteptat, ca să nu devină leneși. Astfel, bărbatul s-a dus să-și ridice premiul important în costumul unui personaj de desene animate – un pui – pentru a nu fi recunoscut.

Bărbatul din sudul Chinei a câștigat 220 de milioane de yuani, adică 30,6 milioane de dolari americani la loterie, și a spus că vrea să-și protejeze soția de „aroganță și lene” și de aceea va păstra secretul despre câștig, potrivit South China Morning Post.

Bărbatul, identificat cu pseudonimul Li, a cumpărat 40 de bilete de loterie cu 80 de yuani, adică 11 dolari, în regiunea Guangxi Zhuang, iar pe fiecare bilet a marcat aceleași șapte numere. Numerele au fost câștigătoare și cu fiecare bilet a câștigat câte 5,48 milioane de yuani, ceea ce înseamnă că totalul a ajuns la puțin sub 220 de milioane de yuani.

Bărbatul a mers la sediul loteriei în capitala regiunii Nanning pentru a-și ridica premiul săptămâna trecută. A făcut o donație importantă unei organizații caritabile.

Dar la ceremonia de înmânare a cecului cu câștigul, Li s-a costumat într-un personaj de desene animate – un pui – pentru a-și proteja identitatea. Potrivit sursei citate, metoda a mai fost utilizată în China, însă oamenii au vrut să își ascundă norocul față de necunoscuții care i-ar putea hărțui.

Deși a fost încântat de câștigul important, bărbatul a spus că încearcă să-și stăpânească entuziasmul și nu a spus nimănui despre norocul neașteptat. „Nu le-am spus soției și copilului meu. Sunt îngrijorat că s-ar putea simți superiori față de alți oameni și nu vor munci sau învăța la fel de mult”, a spus el.

Li a mers acasă cu 24 milioane de dolari după ce a donat și a plătit taxele aferente câștigului.

Bărbatul a mai spus că și-a cumpărat bilete în mod regulat la loterie timp de peste un deceniu. În ultimii ani a jucat aceleași numere cu care a câștigat acum.

05 Aug. 2026, 17:59
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
05 Aug. 2026, 17:59 // Actual //  Ursu Victor

Kazahstanul și-a extins rutele de export ale petrolului, după întreruperile înregistrate la terminalul Consorțiului Conductei Caspice (CPC) din Novorossiisk, principalul punct de ieșire al țițeiului kazah pe piețele internaționale. Compania Tengizchevroil (TCO) intenționează să exporte în luna august 100.000 de tone de petrol prin portul georgian Batumi, potrivit unor surse citate de Reuters.

Decizia vine în contextul instabilității livrărilor prin terminalul CPC, prin care tranzitează peste 80% din exporturile de petrol ale Kazahstanului, provenite în principal din zăcămintele Tengiz, Kașagan și Karachaganak.

Pentru a evita reducerea producției, Tengizchevroil a apelat la rute alternative, mai costisitoare. După o pauză de trei luni, compania a reluat în iulie exporturile prin Batumi, livrând aproximativ 20.000 de tone de petrol, iar în august intenționează să majoreze de cinci ori acest volum.

Țițeiul extras din zăcământul Tengiz este transportat cu cisterne pe calea ferată până în portul Batumi, unde este încărcat pe petroliere și expediat prin Marea Neagră spre Turcia și alte piețe internaționale.

Terminalul petrolier din Batumi aparține companiei KazTransOil și are o capacitate anuală de transbordare de 12 milioane de tone de petrol și produse petroliere. Infrastructura include trei dane capabile să primească nave cu un deplasament cuprins între 5.000 și 140.000 de tone.

Pe lângă țiței, Kazahstanul exportă prin Batumi și păcură, precum și gaze petroliere lichefiate (GPL). În prima jumătate a acestui an, exporturile acestor produse prin portul georgian au totalizat 324.278 de tone, potrivit Centrului de Analiză al Complexului Energetic din Kazahstan.

Tengizchevroil este controlată de gigantul american Chevron, care deține 50% din acțiuni. Din acționariat mai fac parte ExxonMobil (25%), compania națională KazMunayGas (20%) și grupul rus Lukoil (5%).