Un miliardar de peste Prut a cumpărat o mașină Ferrari de 2 mil. de euro, pe care a uitat-o în parcare timp de 10 ani

22 Sept. 2024, 09:55
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
22 Sept. 2024, 09:55 // Actual //  bani.md

Imaginați-vă să cumpărați un Ferrari F40, o mică bijuterie de milioane de euro, și apoi… să uitați că o aveți. Pare un film suprarealist, și totuși exact asta s-a întâmplat cu fostul campion român la tenis Ion Țiriac, acum miliardar și colecționar de mașini de lux, scrie Rador Radio România.

Țiriac, cunoscut pentru perspicacitatea sa în afaceri și pentru pasiunea sa pentru industria auto, are o colecție de aproximativ 350 de mașini, expuse într-un muzeu personal. Printre acestea, un Ferrari F40 achiziționat la sfârșitul anilor 1980 pentru echivalentul a 630.000 de euro astăzi. O bijuterie care, însă, a rămas ascunsă și uitată într-o parcare privată din München, timp de zece ani.

Povestea a fost făcută publică în cadrul unui interviu acordat chiar de Ţiriac, care a recunoscut sincer: „Am cumpărat mașina, am parcat-o și am uitat de ea”.

O amnezie automobilistică incredibilă, mai ales având în vedere valoarea mașinii. Ferrari-ul i-a reapărut în memorie datorită unui telefon de la un anume domn Becker, care după 10 ani l-a informat pe Ţiriac de prezența mașinii în parcare, nefolosită și prăfuită. Ţiriac, uimit și neîncrezător, a trimis pe cineva să o recupereze și a dus-o la Maranello pentru o revizie completă. Odată ce a fost făcută revizia, mașina F40 a fost vândută pentru o sumă estimată la aproximativ 2 milioane de euro. Pe scurt, doar cei mai bogați își permit să uite un mic detaliu… în valoare de 2 milioane de euro.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

02 Mart. 2026, 08:31
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Grîu Tatiana
02 Mart. 2026, 08:31 // Bani și Afaceri //  Grîu Tatiana

Plafonul pentru înregistrarea obligatorie în calitate de plătitor al taxei pe valoarea adăugată (TVA) a fost majorat. Modificarea vine după publicarea în Monitorul Oficial al Republicii Moldova a Legii, care prevede schimbări la Codul fiscal, anunță Serviciul Fiscal de Stat.

Începând cu 1 martie 2026, noul prag al livrărilor impozabile care determină obligația de înregistrare în scopuri de TVA este stabilit la 1,7 milioane de lei.

Potrivit prevederilor legale, agenții economici care, pe parcursul a 12 luni consecutive, înregistrează livrări impozabile ce depășesc acest plafon trebuie să notifice autoritatea fiscală și să depună cererea de înregistrare cel târziu până în ultima zi a lunii în care a fost atins sau depășit pragul stabilit.

Autoritățile fiscale recomandă contribuabililor să urmărească atent evoluția volumului livrărilor impozabile și să depună cererea de înregistrare în termenul prevăzut de lege, pentru a evita eventuale sancțiuni.