Un nou test rapid pentru depistarea SARS-CoV-2 a fost lansat în Republica Moldova. Cine îl poate utiliza

21 Feb. 2022, 11:20
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
21 Feb. 2022, 11:20 // Actual //  MD Bani

Un producător de dispozitive medicale a anunțat despre lansarea pe piața din Republica Moldova a unui sistem portabil, conceput pentru detectarea rapidă a antigenului SARS-CoV-2, care oferă rezultatul timp de aproximativ 15 minute. Este vorba de BD Veritor™ Plus.

Testul se bazează pe imunodozarea cromatografică pentru detectarea directă și calitativă a antigenului SARS-CoV-2 în mostrele nazale și este însoțit de un analizor portabil, numit BD Veritor™ Plus.

Sistemul portabil de testare rapidă este conceput pentru a fi utilizat de către profesioniștii din domeniul sănătății, în cadrul oricărei instituții medicale sau a punctelor de testare a pacienților suspectați că ar fi infectați cu virusul COVID-19.

Noul test rapid poate verifica prezența virusului COVID-19 în aproximativ 15 minute, permițând specialiștilor luarea unor decizii rapide cu privire la tratament, în timp ce pacientul să află la consultație.

De la începutul pandemiei, Organizația Mondială a Sănătății recomandă utilizarea tehnologiilor de diagnosticare rapidă a antigenilor pentru a reduce povara asupra sistemului de sănătate. Conform ghidului OMS din septembrie 2020, testele rapide și ușor de utilizat permit depistarea bolii la majoritatea pacienților cu stadiu incipient al infecției acute cu SARS-CoV-2, permițând izolarea imediată și luarea măsurilor necesare pentru a opri transmiterea, fapt ce reduce numărul persoanelor cu suspiciuni de infecție care ar necesita teste suplimentare.

 „BD Veritor™ Plus este un sistem cu dimensiuni ceva mai mari decât cele ale unui telefon mobil, care propune un proces de lucru simplu, fapt ce îl transformă într-o soluție convenabilă nu doar pentru personalul din laboratoare. Printre cei care îl pot utiliza se mai numără cadrele medicale din policlinici, aziluri de bătrâni, servicii de ambulanță, specialiștii din punctele medicale aflate în aeroporturi, cabinetele medicale din școli, din marile întreprinderi și din punctele medicale situate în localitățile rurale”, a declarat șeful Reprezentanței Becton Dickinson B.V., Serghei Rubin, menționând că: „Acest sistem este deja utilizat în multe țări pentru depistarea unor infecții precum streptococul de grup A, gripa A+B și virusul respirator sincițial (VRS). În timpul sezonului gripal, se recomandă ca toți pacienții care prezintă simptome respiratorii acute să fie testați în paralel atât pentru SARS-CoV-2, cât și pentru gripa A+B, ceea ce poate fi realizat cu ajutorul aceluiași analizor BD Veritor Plus”.

Realitatea Live

17 Feb. 2026, 10:36
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
17 Feb. 2026, 10:36 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Un număr de 102 proiecte au fost depuse în cadrul ediției a III-a a Programului Național „Servicii de creșe publice – Părinți angajați, copii la creșe”, anunță Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale.

Cererile de finanțare au fost recepționate prin Sistemul informațional pentru proiectele de dezvoltare regională și locală în perioada 15 ianuarie – 14 februarie 2026. Valoarea totală solicitată din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală (FNDRL) depășește 298,2 milioane de lei.

Potrivit MIDR, în următoarele 45 de zile Comisia de evaluare va examina proiectele în baza criteriilor stabilite, inclusiv indicatori de buget, rezultate și impact. Proiectele selectate vor fi incluse în Documentul Unic de Program și vor deveni eligibile pentru finanțare din FNDRL.

Finanțarea maximă poate ajunge până la 10 milioane de lei pentru fiecare proiect, în funcție de amploarea intervenției, iar autoritățile publice locale pot contribui suplimentar cu până la 15%.

Pentru acest apel, bugetul de stat a alocat 135,5 milioane de lei, iar proiectele aprobate urmează să fie implementate până la sfârșitul anului 2026.

Lista proiectelor arată un interes ridicat din partea administrațiilor locale din întreaga țară. Printre inițiative se regăsesc: crearea de noi grupe de creșă la IET nr. 9 „Mărțișor” din Drochia,
dezvoltarea serviciilor de creșă prin două grupe noi și o sală multifuncțională la Ialoveni, extinderea și modernizarea infrastructurii educaționale la grădinițe din municipiul.

Programul este implementat de Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, în parteneriat cu Ministerul Muncii și Protecției Sociale, și are drept scop crearea de grupe noi de creșă, dotarea acestora și construcția de anexe pentru instituțiile de educație timpurie.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!