Un separatist de la Tiraspol cu lacrimi de crocodil pe umerii lui Putin: Republica Moldova ne fură gazul

09 Nov. 2022, 11:24
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
09 Nov. 2022, 11:24 // Actual //  bani.md

Pretinsele autorități de la Tiraspol s-au adresat cu o scrisoare Moscovei pentru securizarea gazului din regiune.

„Ne-am adresat Moscovei pentru a rezolva problema preluării gazelor de către Moldova. Este necesar pentru a rezolva problema, întrucât o simplă creștere a livrărilor de gaze rusești nu va schimba situația. În acest caz, Moldova va lua oricum cantitatea de gaz destinată nouă”, susține Vitalii Ignatiev, pretinsul ministru de Externe de la Tiraspol, într-un interviu pentru Rosia24.

La începutul lunii octombrie, Gazprom a anunțat că reduce livrările de gaz către Republica Moldova la 5,7 mil. metri cubi/zi, cu 30%, lucru care s-a menținut și în luna noiembrie. Concernul rus spunea ca nu a putut rezerva volumul necesar țării noastre, pentru că Ucraina ar refuza să transporte mai mult gaz prin conductă, informație negată de autoritățile de la Kiev care au anunțat că nu există nicio problemă tehnică în acest sens.

Urmare a reducerilor de metan, Moldova, potrivit ministrului Infrastructurii, Andrei Spînu, cele 2,3 milioane de metri cubi de gaze naturale pe zi repartizate regiunii transnistrene în luna noiembrie sunt „suficiente pentru a evita o criză umanitară” pe malul stâng, dar nu fac posibil ca Centrala termoelectrică de la Cuciurgan să producă energie electrică și pentru malul drept.

Totodată, Moldovagaz a anunțat Transnistria despre restricționarea furnizării de gaze naturale la 69 de milioane de metri cubi pe lună (2,3 milioane de metri cubi pe zi).

 

Realitatea Live

26 Ian. 2026, 17:47
 // Categoria: Au Bani // Autor:  Grîu Tatiana
26 Ian. 2026, 17:47 // Au Bani //  Grîu Tatiana

Bulgaria ar putea înregistra aproximativ 14 milioane de vizitatori în acest an, potrivit estimărilor făcute de Rumen Draganov, director în cadrul Institutului pentru Analize și Evaluări în Turism (IAAT). Specialistul susține că sectorul turismului își menține o evoluție pozitivă, în pofida temerilor legate de scumpiri.

Potrivit lui Draganov, în următoarele luni sunt așteptate creșteri moderate de prețuri. Tarifele de cazare ar urma să urce cu aproximativ 10%, iar prețurile din restaurante și unitățile de alimentație publică cu circa 7%. În perioada ianuarie–aprilie, majorarea medie a prețurilor este estimată la aproximativ 7%.

Aceste ajustări se vor reflecta și în venituri. Sectorul turismului bulgar ar urma să genereze în primele patru luni ale anului aproape 170 de milioane de euro, echivalentul a circa 333 de milioane de leva, ceea ce ar reprezenta o creștere de aproximativ 7% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.

Draganov a subliniat că turismul rămâne unul dintre cele mai performante domenii ale economiei bulgare, cu o creștere solidă și sustenabilă a veniturilor.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!