Vești proaste! S-a scumpit gazul la bursă. A depășit 475 USD pentru mia de metri cubi

12 Aug. 2024, 14:41
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
12 Aug. 2024, 14:41 // Actual //  bani.md

Gazul la hub-ul olandez TTF a depășit 475 dolari pentru mia de metri cubi, cu 5,23% mai mult față de prețul din dimineața zilei de astăzi, 12 august.

Prețul metanului crește pe fundalul temerilor din cauza temerilor privind posibilele perturbări pentru tranzitul prin Ucraina prin regiunea Kursk unde se află stația de măsurare a gazelor spre Europa.

Creștera prețurilor la gaze la bursă ar putea genera prețuri mai mari și la m etanul achiziționat de Republica Moldova. În luna iulie 2024, prețul gazelor naturale achiziționate de SA „Moldovagaz” de la SA „Energocom” a crescut condițiilor contractuale. Noul preț de achiziție a fost 34,43 euro/MWh, comparativ cu 32,875 euro/MWh din luna precedent.

Aceasta reprezintă un echivalent de 366,34 euro pentru o mie de metri cubi, sau 7030,01 lei pentru o mie de metri cubi (fără TVA), luând în considerare puterea calorifică superioară prognozată de 10,64 kWh pe metru cub și cursul valutar respectiv.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

16 Mart. 2026, 17:35
 // Categoria: Uncategorized // Autor:  Grîu Tatiana
16 Mart. 2026, 17:35 // Uncategorized //  Grîu Tatiana

Republica Moldova ar putea deveni țara cu cea mai rapidă creștere a PIB-ului pe cap de locuitor în perioada 2026–2030, potrivit unor estimări publicate de Fondul Monetar Internațional (FMI) și analizate de platforma Visual Capitalist.

Conform prognozelor, PIB-ul pe cap de locuitor al Moldovei ar urma să crească cu aproximativ 53% până în anul 2030, cel mai mare ritm dintre toate statele analizate. Indicatorul măsoară valoarea bunurilor și serviciilor produse într-o economie raportată la numărul de locuitori și este considerat unul dintre principalele repere pentru nivelul de trai.

În clasamentul țărilor cu cea mai rapidă creștere economică pe cap de locuitor, Moldova este urmată de Guyana (44,8%), Turkmenistan (38,1%), Serbia (36,6%) și Armenia (33,9%). În top se mai regăsesc Albania, Insulele Marshall, Mauritius, Kazahstan și China.

Analiza arată că majoritatea statelor cu ritmuri accelerate de creștere sunt economii emergente, unde reformele economice, dezvoltarea unor noi industrii și creșterea investițiilor pot genera salturi rapide ale veniturilor pe cap de locuitor.

Totodată, mai multe economii din Europa de Est și de Sud-Est apar în clasamentul primelor 25 de țări, inclusiv Serbia, Albania, Bulgaria, Polonia, Georgia și Lituania. Potrivit experților, aceste state beneficiază de investiții în creștere, modernizare economică și integrare tot mai profundă în piața europeană.

Pe de altă parte, atunci când este analizată creșterea în termeni absoluți a veniturilor pe cap de locuitor, clasamentul este dominat de economii foarte dezvoltate. Liechtenstein ar urma să înregistreze cea mai mare majorare, cu aproximativ 39 400 de dolari în plus per persoană până în 2030, urmat de Islanda, Irlanda, Qatar și Elveția.

Unele state apar în ambele clasamente – atât la creșterea procentuală, cât și la cea absolută. Printre acestea se numără Islanda, Guyana și Lituania, economii care combină ritmuri rapide de dezvoltare cu majorări consistente ale veniturilor populației.

Datele utilizate în analiză provin din prognozele FMI, iar PIB-ul pe cap de locuitor este calculat în dolari.